HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR 14 septembrie 2022. Despre hexagon și memorie

HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR 14 septembrie 2022. Despre hexagon și memorie

Pari a fi în relativă siguranţă, iar evenimentele care te privesc sunt previzibile. Atâta vreme cât te simţi confortabil și nu ai nicio veste dubioasă, nu schimba nimic din ordinea de zi.

14 septembrie

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News

Pe 14 septembrie s-au născut Alexander von Humboldt, Michael Haydn, Margaret Sanger, Dida Drăgan, Iosif Conta, Costache Conachi, Horia Bernea.

În calendarul creştin ortodox este Înălţarea Sf. Cruci.

14 septembrie, tradiţional, sărbătoare mare, post negru, Ziua Crucii, în “Kalendar” este Ziua Şarpelui.

Această zi de septembrie, în preajma echinocţiului de toamnă, simbolizeză momentul când pământul “se închide” la apropierea iernii, închizând spre protecţie toate insectele şi animalele târâtoare cu sânge rece. De Ziua Şarpelui nimănui nu-i este permis să omoare şerpi, sub pedeapsa morţii certe în următorul an de zile.

Se pare că este un obicei ce vine de multe mii de ani, poate de zeci de mii de ani. Pe când şarpele nu era “cel rău” după o credință orientală, semită, ci model de înţelepciune şi de prudenţă. În tradiţia roxolanilor, popor antic insuficient studiat, dar care se pare că a avut o mare influenţă în teritoriu actual la României, mai ales în est și Dobrogea, era un “tată-şarpe” un arhetip, un totem tribal. Şarpele era venerat în Dobrogea, iar statuia ce se găseşte la Muzeul Arheologic din Constanţa (dacă o mai fi acolo) este mărturie. Nu, nu este Glykon, este o confuzie generală, dar regretabilă. Basil Canarache, rudă cu noi și tatăl meu, șeful muzeelor din România, știau exact despre ce și cum este vorba, i-am auzit vorbind, dar așa cum închid gura pentru multe, o s-o fac și pentru șarpele nostru. Merită!

Se pare că din alianţa uniunii de triburi ale şarpelui cu marele trib al lupului au rezultat geto-dacii, care aveau ca şi carte de vizită stegul lor: capul de lup cu corp de şarpe!

Se începe culesul viilor. Este ultima noapte în care se mai pot culege buruieni de leac. De acum încolo plantele îşi pierd puterea magică, aşteptând primăvara spre încărcare cu energie.

Haide să vorbim un pic despre hexagon. Cea mai frumoasă perioadă a tinereței mele am petrecut-o la Paris. Parisul anilor 60’  și 70’! Ce frumusețe, câtă eleganță, libertate absolută pentru un băietan venit de dincolo de cortina de fier. Parisul, pe atunci, mai era locuit de francezi, nu de negri, arabi și asiatici, ca acum. Am avut norocul să mă angajez, de noapte, la ”Le Figaro”. Ziarul pe care îl citesc mereu, de cincizeci de ani. Ei, haide dom’ profesor, nu ai fost tot timpul plecat din țară, cum citeai ”Le Figaro” pe timpul lui Ceaușescu, o să reacționați domniile voastre. Bun, dacă nu știați, la chioșcurile de ziare se găsea ”Le Monde”, ”Science et Vie” și ”Vaillant”. Pentru ”Le Figaro” mă duceam odată pe săptămână la Biblioteca franceză, de pe bulevardul Dacia, așa se chema pe atunci și citeam ce era interesant, sau răsfoiam, toate numerele apărute anterior.

În ”Le Figaro” a apărut un articol interesant. Cum să ai o memorie excelentă, cum să ții minte concepte, numere importante. În epoca parolelor și a codurilor de 12 cifre, este absolut necesar să ai o memorie bună. Știți sfatul lui ”Anonymous”: niciodată să nu folosești aceiași parolă, pe care nu trebuie s-o notezi nicăieri, trebuie să o ții minte!

Așa că cele cinci tehnici ale lui Sébastien Martinez, campionul Franței la memorie, par a a fi binevenite.

Reținerea de informații prin acronime.  Câteva litere ca să reții un concept. Acronimul SMART adică Specific, Măsurabil, Ambițios, Realist, Temporal, este regula de aur, amintită și subliniată de toate manualele de management ca să fixezi obiective colaboratorilor tăi. Trebuie să găsiți acronimele care se potrivesc, să vă rămân întipărite în memorie, care se pronunță ca un nume, cu consoane și vocale.

Reține un detaliu, care îți sugerează întregul. Eu am probleme cu persoanele pe care le întâlnesc, pe unele nu mai știu cum le chiamă! Campionul la memorie spune că nu este nicio problemă. Trebuie să reții doar un amănunt de la persoana în cauză, un amănunt caracteristic, nasul mare, părul buclat, ochii albaștri și apoi să faci câteva legături cu locuri sau obiecte familiare ție și numele în cauză. Când vei revedea amănuntul fizionomic caracteristic, în memoria ta va apărea, prin asociere și numele persoanei în cauză. Vocea, este foarte caracteristică! Se pare că așa face creierul, prin asociere, noi îl obligăm să gândească logic. Eu, nu!

Cum să înveți o limbă străină în trei luni.  Sébastien Martinez spune că nu este nimic mai simplu. Orice limbă se bazează pe un vocabular de o mie de cuinte. Pe care trebuie să le repeți mereu și mereu, cu voce tare. Trei luni îți ajung ca să se întipărească în memorie. Apoi verbele și gramatica, prin asociații de idei! Asociază formele verbelor neregulate cu acțiuni din fotbal, de exemplu. Bun, nu știu cu ce să asocieze doamnele, cu tehnici de cosmetică?

Cum să nu mai uiți să cumperi pâine. Uitatul cumpărării pâinii este o boală contemporană. Campionul Franței la memorie spune că trebuie să facem niște stereotipuri de comportament. Bazate pe simțul olfactiv. De câte ori ieșiți pe ușa de la birou, trebuie să vă ziceți că simțiți miros de pâine proaspătă. După un timp actul reflex se instalează și poate nu mai uitați să cumpărați pâine!

Cum să nu ratezi un discurs.  Din experiența mea să știți că multă lume mi s-a plâns că au uitat să spună ce aveau de spus la ședința cu acționarii, sau la bancă - mai emoționant este în relațiile de amor. Campionul Franței la memorie spune că nu este greu să nu uiți ce ai de spus. Asociază fiecare idee cu un obiect de îmbrăcăminte pe care îl porți. Jacheta poate fi asociată cu formula de introducere și cu prezentarea problemei tale. Cămașa cu garanțiile și promisiunile pe care trebuie să le faci. Pantofii cu scuzele și prezentarea motivelor comportamentului tău.

Ei, sunt multe de spus. Ai memorie, dacă ai cu ce, dacă ai un creier întreg și funcțional. Asociațiile de idei sunt bune, dacă ai cu ce să asociezi și dacă nu uiți și asocierea! Întotdeauna campionii ăștia nu-și spun secretele, ascultați-mă ce vă spun. Sunt doar explicații psihologice!

Așă că să nu uit - mă scuzați, pardon, bonsoir, oricum, mâine este, în definitiv, o altă zi!

 

HOROSCOP   14 septembrie 2022

 

BERBEC   Ai tendința, nerecomandabilă, să treci repede peste unele probleme mai dificile. Nu da dovadă de superficialitate, rapiditatea este bună când lucrurile sunt făcute bine, așa cum trebuie! Evita, astazi, discutiile cu membrii familiei, cu anturajul foarte apropiat sau cu partenerii de afaceri asupra proprietatilor comune. Dacă ai vreo idee, pune-o in aplicare cu energia ta caracteristică. Astăzi trebuie sa dai curs incapăţânării care te caracterizeaza. Incăpăţânare care bine investita se numeste tenacitate şi va aduce in viitor dividente foarte frumoase. Spirituale sau materiale, depinde in ce investesti. In nici un caz sa nu fii zgarcit(ă), patima care te apuca cand nu trebuie.

TAUR    Dimineaţa este densă, dar eşti optimist şi motivat în ceea ce faci. Primeşti un premiu pentru atitudinea ta pozitivă, o veste bună. Poți îmbina simțul practic cu invenția, creativitatea. Trebuie sa fii foarte atent la cheltuielile facute aiurea si cu gandul în altă parte. Cel mai bine ar fi sa iesi in oras fara bani si carti de credit. Plimba-te, nu cheltui! Ultima parte a segmentului de timp, pe seară, are o componenta neliniştitoare, din cauza influentei Lunii. Iti faci griji, de fapt fără motiv, pentru ca intotdeauna te-ai descurcat. Mai ales cand eşti cu spatele la zid!

GEMENI   Astăzi poţi să te ocupi cu succes de problemele domestice, urgente, de actualitate, este un prilej bun pentru cumpărături de toamnă. Cumpără acum, mâine este mai scump și marfa mai proastă! Există o conştiinţă ascunsă a zodiei care te împinge înainte şi te păzeşte de necazuri - care functioneaza bine şi astăzi. Ai nevoie permentă de bani ca sa-ti satisfaci micile si mai marile capricii, dar acest lucru este un motor si o motivatie. Vremea de oamnă lungă te avantajeaza şi te inspiră să începi noi proiecte, să ai noi idei. Esti intr-o perioada creativa. Daca te-ai apucat sa scrii este foarte bine. Daca ai terminat este şi mai bine! Ai din nou trăiri pozitive şi o dispoziţie ştrengărească!

RAC   Dimineața ambianţa este plăcută şi relativ liniştită. Crezi că poţi aborda unele persoane, că ai putere de convingere. Este doar o părere, dar încearcă, norocul ajută numai pe cei îndrăzneți! Dedică ziua rezolvării problemelor importante, însă nu forţa în rezolvarea rapidă a unor situaţii. Lasă timpul să lucreze. Perioada în discuţie este pentru cei născuţi sub semnul Racului o perioadă splendidă ca sa admire natura direct, sau pe... monitor. O mică supărare, dar pe total ziua de azi iti este favorabilă. Vorbe şi bârfe, dar nu trebuie să le dai nici o importanţă. Ia, din timp, masurile care se impun, ca sa nu intri în criza de timp.

LEU  Schimbări importante sunt în vedere. Pregăteşte-te, cu seninătate și acceptare, de un viraj, de o nouă direcţie în viaţa ta sentimentală, la serviciu, în obiceiurile şi preferinţele tale! Evită incidentele domestice şi nu supralicita in discutiile cu anturajul apropiat. Nu lua decizii importante în această perioadă. Veşti bune de departe.  Un alt semn de foc te ajută într-o problemă delicată şi/sau de serviciu.  Astrele te favorizează, totuşi, în domeniile legate de proprietate şi speculaţii financiare. Trebuie sa dai dovadă de tarie de caracter şi să-ţi impui punctul de vedere, de cate ori stii cu siguranta ca ai dreptate. Anumite indiscretii şi soapte pe furis te fac sa tragi concluzia ca in calea succesului sta numai „look-ul” tau. Schimba-l, adica coafura sau lasă-ţi barbă, daca asta te face sa te simti mai bine in propria piele!

FECIOARĂ    Primeşti o veste de la un fost coleg, care acum lucrează în străinătate. Peste tot sunt probleme, realizezi, cu resemnare!  Dedică ziua lucrurilor obişnuite şi, mai ales, nu cheltui mulţi bani! O zi inspirată, mai ales pentru promovarea intereselor personale. Evită să amesteci lucrurile. Sfaturile bune duc la rezultate bune. Sprijină-te pe prieteni. Un prieten, la rândul său, îţi solicită ajutorul. O perioada buna, pe care o meriti. Metodic si cu geniul detaliului cum esti - ai certe calitati pe care perioada aceasta de timp, ziua de astăzi le pune in valoare. Daca cauti ceva de lucru, sau ceva mai bun, atunci ai toate sansele sa le gasesti in următoarea perioada, care începe astăzi. Proiectele începute în această zi vor aduce rezultate excelente.

BALANŢĂ    Eşti un pic prea insistent în a-ţi susţine opiniile şi cauza. Nu te grăbi, nu fii nerăbdător, toate se întâmplă la timpul lor, nu există urgenţe absolute, decât la spitalul de urgenţă! Fă-ţi puţină reclamă în anturaj, că nu strică. Dimineaţa, nu trebuie să schimbi nimic din ceea ce ai de gând să faci, urmeaza-ti planurile ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic.  Aspectele favorabile din casa a doua, a banilor şi a proprietăţilor, trebuie puse în valoare, dar fără să-ti asumi obligaţii pe termen lung. Poţi să fii liniştit, în perioada următoare nu prea poţi să ai surprize neplăcute. Trebuie să ai încredere în promisiuni si sa pastrezi vie speranta, dar nu te implica total!

SCORPION   Păstrează pentru tine opiniile, mai ales la serviciu. Nu este o zi prea grozavă, ești înclinat să faci gafe. Uneori vorbele sunt mai ascuțite ca o katana, vorbește puțin, strictul necesar. Un eveniment îţi reţine atenţia. Analiza ta este încă o dată justă, trebuie să-i dai curs, aşteaptă, însă, momentul favorabil. Finalizezi, in sfarsit, dimineaţa, în condiţii bune, o parte din afacerile care ti-au dat atâta bătaie de cap. Probabil că trebuie să faci un drum scurt, dar nu necesar. Veşti de departe, consulta e-mail-ul, reţeaua, sau mai prozaica cutie de scrisori.  Câştig de bani şi noroc la joc, dar nenoroc în amor! Sănătatea nu iti este afectată, dar este bine să fii prudent. În această perioadă trebuie să dai dovadă de o oarecare hotărîre în ceea ce spui şi mai ales în ceea ce faci.

SĂGETĂTOR   Ai o mare nevoie de tandreţe, de aprobare şi răsfăţ, iar această presiune sentimentală trebuie neapărat să găsescă înţelegerea partenerului sau partenerei, a celor dragi din jurul tău! O veste aşa-şi-aşa îţi îndreaptă atenţia către o relaţie sau o afacere din trecut. Astazi nu lua decizii importante şi nu programa întâlniri. Limitează-te la activităţile de rutină şi la oamenii pe care îi cunoşti foarte bine. Trebuie să fii înţelegător şi diplomat, să arătaţi consideraţie şi spirit de cooperare, ca sa eviti o serioasă decepţie sentimentală. Perioada iti este favorabilă, mai ales în afirmarea propriei personalităţi. Nu-ti face griji, viitorul iti este favorabil.

CAPRICORN    Pari a fi în relativă siguranţă, iar evenimentele care te privesc sunt previzibile. Atâta vreme cât te simţi confortabil și nu ai nicio veste dubioasă, nu schimba nimic din ordinea de zi. Gândurile te poartă către noi zări. La propriu şi la figurat. Insă, în aceasta perioada orice angajament, orice regulă devine brusc o povară. Totuşi disciplina inerentă zodiei – în Capricorn sunt cei mai mulţi militari şi conducatori de state şi guverne – te ajută să-ţi ordonezi simţămintele şi planurile. Uranus din Berbec iti aduce o oportunitate neşteptată. Nu te grăbi, dar nici nu refuza. O atitudine inteligentă poate aduce mai multe informaţii la suprafaţă, aşa încât decizia să fie justă. Se profileaza o schimbare. Pregăteşte-te !

VĂRSĂTOR   Se schimbă vremea, se schimbă şi părerile tale, vine toamna, sezonul rece. Organizează-ți viața, fă un pact cu timpul şi ocupă-te de tine, de dorinţele și pasiunile tale! Ai un hobby? Zvonurile circula repede si deformate. Astăzi nu te intalni cu persoane pe care nu poti sa le suferi. Esti intr-o criza de sinceritate, de fapt putin iti pasa de mutrele lor lungi, si lucrul asta este evident pentru preopinenţi. Este cazul să nu mai fii aşa de încordat(ă) şi tensionat(ă).  Relaxeaza-te şi încerca să nu mai porti de grijă altora, mai ales că, până la urmă, mai mult îi încurci decât îi ajuti. O perioadă de timp care este propice pentru planuri de viitor. Activităţile legate de speculaţii financiare sau imobiliare sunt avantajate, mai ales în jurul prînzului. Luna bine aspectata îţi oferă prilejul unor trăiri puternice. Pregăteşte-te pentru ce este mai rău, ca să-ți fie mai bine!

PEŞTI    Efortul şi oboseala cronică se fac simţite. Nu poți să activezi, tot timpul, la tensiune maximă! Dar nici nu te lăsa, este necesar să găsești un echilibru just între muncă și odihnă! Cu fizicul critic, emoţionalul la pozitiv si intelectul la negativ trebuie sa te lasi animat de sentimente dulci si placute. Lasa războiul pe mâine! Un procent din zodia Peştilor poate să aibă ceva probleme. Problemele şi necazurile sunt generate chiar de acvariul in care traieşti şi înoţi. Si sunt de natura şi din cauza utopiei şi încăpăţânării tradiţionale a nativilor din zodia acvatică! Oricum în prima parte a zilei şi mai ales în jurul prânzului, comunicarea este avantajată, profită!