Editura Evenimentul si Capital

Adevarata și originala masă de Crăciun din anul 1937. Lună plină de solstițiul de iarnă. Horoscop

Radu Ștefănescu
Autor: | | 0 Comentarii | 11932 Vizualizari

Horoscop Pe 22 decembrie 2018 la ora 00:22:50 este solstiţiul de iarnă. Calculele au fost făcute de regretatul meu prieten, Harald Alexandrescu. Concomitent, la ora 19:30:25 Luna este Plină, tot în ziua de 22 decembrie. O coincidență rară. Ce înseamnă din punct de vedere astrologic? Bună întrebare, vă spun eu altădată!

22, 23 decembrie

Horoscop Pe 22 decembrie s-au născut Giacomo Puccini, Maurice Gibb, Robin Gibb, Vanesa Paradis, Dan Petrescu, Cristina Deleanu. Pe 23 decembrie s-au născut Joseph Smith, Jean-Francois Champollion, Eugenia Popovici, Alexandru Apolzan.

Horoscop În calendarul creştin-ortodox, pe 22 decembrie, sunt Sfinţii: Petru Movilă, Anastasia, Hrisogen şi Teodota. Nimic în ”Kalendar”, iar pe 23 decembrie sunt Sf. cei zece Mucenici din Creta, Pavel din Neocezareea, Naum.

Pe 22 decembrie 2018 la ora 00:22:50 este solstiţiul de iarnă. Calculele au fost făcute de regretatul meu prieten, Harald Alexandrescu. Pe undeva, într-un dosar, am colile de imprimantă cu ace, perforate pe ambele laturi, acum îngălbenite de vreme. Le-am scanat şi am făcut un fişier. Este mai comod! Bun, acelaşi lucru nu o să-l fac niciodată cu cărţile mele. O carte, rămâne o carte, un obiect magic, un "artefact" înzestrat cu "viaţă" proprie!

Soarele trece, în mod convenţional, din zodia Săgetătorului în zodia Capricornului. Se mai numeşte şi Solstiţiul Capricornului. Mai ţineţi minte, din geografie, de tropicul Racului şi de tropicul Capricornului?

Concomitent, la ora 19:30:25 Luna este Plină, tot în ziua de 22 decembrie. O coincidență rară. Ce înseamnă din punct de vedere astrologic? Bună întrebare, vă spun eu altădată!

În anul 2013, scriam, tot aici, tot în EVZ, tot pentru ziua de 23 decembrie, cum sărbătorea familia mea Crăciunul în anul 1937 http://www.evz.ro/1073823.html. Bunicii din partea mamei, mic burghezi, muncitori, cinstiţi, onorabili şi liniştiţi. Au trecut prin războaie, bombardamente, li s-au luat proprietăţile adunate cu muncă şi sudoare, dar zâmbetul cu gropiţe în obraji al bunului meu bunic, dom’ Pascale, nu l-a putut lua nimeni.

Articolul a fost preluat de domnul profesor Ion Coja, un an mai târziu, pe 14 decembrie 2014 într-o rubrică a sa cu nume „articolele altora” unde nu se menţioneză nici autorul, nici sursa: http://ioncoja.ro/vine-craciunul-taiati-porcul-de-pe-lista/. Mai multe situri au preluat masa de Crăciun a bunicului meu Pascale din anul 1937, menţionând sursa pe profesorul Ion Coja. Mi s-a spus că este viral pe net, pe FB și sunt zeci de situri care au preluat masa de Crăciun a bunicilor mei. Bun, peste tot se spune că ”lingvistul Ion Coja a găsit un carnet de bal” ceea ce este fals! Dar, este foarte bine - cu cât mai mulţi îl pomenesc pe bunicul meu Pascale şi pe buna mea bunică Uţa, cu atât mai bine! În decursul timpului am fost mereu sursa unor concepte care au fost asumate de alţii. Sunt copiat la greu și la idei și la horoscoape, ceea ce este foarte bine, oamenii nu copiază ceva fără valoare!

Totuși acestă... preluare evidentă, mă face să emit unele supoziții. Se pare că plagiatul este adânc înrădăcinat în mediul academic. Hoțul neprins este negustor cinstit! De exemplu, venerabilul profesor Ion Coja cu care, de altfel, împărtășesc multe opinii politice și sociale. Consideră ca dacă are o rubrică denumită ”articolele altora” poate prelua munca altora. Este evidenta intenția pentru că a scos din text toate elementele care particularizau, care puteau indica autorul. I s-a atras atenția, în mod frumos și respectuos, soția mea i-a fost studentă, când domnia sa era asistentul regretatei Luciei Wald, chiar pe forum i se atrage atenția că este un articol din Evenimentul Zilei și cred că toată lumea cunoaște reglementările editoriale, mai ales un profesor universitar. Dar nu mă supăr, dacă profesorul nu are amintiri frumoase din familie, i le împrumut pe ale mele. Mă mândresc cu neamul meu, cu amintirile mele. De două sute de ani, de când avem istoria scrisă. Mai repet odată, poate preia domnul profesor:

Istoria scrisă a familiei mele începe acum două sute de ani. Marele Clucer Dimitrie Ştefănescu o ia în căsătorie pe preabogata Safta Kreţulescu, se pare că, în anul 1802. În orice caz foaia de zestre a Saftei este datată în acel an. Safta era fiica Marelui Clucer Iordache Kreţulescu, boier bogat şi puternic. Din această căsătorie s-au născut un fiu şi trei fete. Fiul, pe nume Constantin Ştefănescu, boier Serdar, a fost unul dintre primii şefi ai Arhivelor Statului. De la el a început aventura culturală, adunarea cărţilor şi a înscrisurilor istorice, în ramura familiei mele. Constantin se însoară cu Maria Merişeanu şi au patru fii: lt.col Alexandru Ştefănescu, căpitanul Ion Ştefănescu, căpitanul Iosif Ştefănescu şi căpitanul George Ştefănescu. George are şi el trei fii. Unul dintre ei, colonelul Vincenţiu, a fost străbunicul meu. L-am mai apucat, avea 95 de ani şi tot mai pleca la vânătoare şi pescuit cu doctorul Ionescu din Olteniţa. A avut şi el trei fii: Alexandru, Costin şi Stan şi o fată Elena. Stan a fost bunicul meu. A luat în căsătorie o macedo-română bogată cu ochii albaştri ca marea Egee, înaltă, blondă şi frumoasă, din neamul Zavera-Zamora, pe nume Eugenia. Au avut trei fii: Victor-Costin, Liviu şi Alexandru. Liviu a fost tatăl meu, elevul lui Nicolae Iorga, pilotul pe FW-190, vânătorul de tancuri bolșevice în Al doilea război mondial şi istoricul din timp de pace. Sursă Octav-George Lecca, ”Familiile boierești române”, pagina 608,609.

Cu mine se încheie, salic vorbind, acestă ramură din neamul Ştefănescu, ramură iubitoare de cărţi, istorie şi istorii. Am și eu povestea mea, care cred că face cinste neamului. Am avut un băiat, Alexandru, purtând numele familiei şi l-aş fi crescut ca pe un urmaş a cinci generaţii de preţuitori de cărţi. Dar... mai am o fată, născută la Teheran, care, la căsătorie și-a păstrat numele, mărturisindu-mi că vrea să ducă mai departe moștenirea de cinste și onoare a familiei. Am lăcrimat puțin...

În familia mea s-a muncit, nu s-a furat niciodată, de două sute de ani. Am fost crescut în ura față de furt și hoție. Când eram la școală verificam mereu dacă nu am luat guma, sau creionul, colegului de bancă, din greșeală. Am lucrat în relații internaționale și în comerț exterior, am stat singur în străinătate și am avut în gestiune munți de bani, nu mi-a trebuit o centimă. De aceea m-am pustnicit, nu puteam să rămân ultimul om cinstit în marile afaceri, care își ține cuvântul, fie că pierde, sau câștigă. Nu-mi place încotro merge lumea, miroase peste tot a șlapi de hoț și a parfum ieftin de curvă.

Și pentru că am văzut mari modificări și interpretări, după năravul unora, o să mai repet odată masa de Crăciun din anul 1937. În familia mea nu s-a pomenit niciodată de ”sictir caffe” este o vorbă proastă de mahala, nu se făceau două torturi de mere, ce e aia tort de mere? Și petrecerea ținea până la ora unu noaptea, nu până la ora 22 cum spun, pe multe siteuri, copiii comuniștilor crescuți în blocuri unde trebuiau să facă liniște după ora 22. Iată:

V-am spus întotdeauna că trebuie să revenim la obiceiurile şi morala clasei de mijloc, ale mic burgheziei dintre cele două războaie. Acum un an am găsit, într-un vechi "carnet de bal" lista pentru masa de Crăciun, anul 1937, listă făcută de bunicul meu dom' Pascale Americanul, negustor şi meseriaş cinstit şi stimat din Obor şi de bunica mea Uţa, băcăniţă cu marfă bună şi ieftină, dar şi proprietară a multor terenuri din jur, aflate pe foia de zestre - de pe Maşina de Pâine, numărul 52, lângă Fabrica de sifoane, la bariera Oborului. Lista era adăugată invitației la masă ca să știe musafirul ce să-și aleagă din menu, nu cum se mira un idiot pe nu știu ce site, cum puteau să mănânce atâta, probabil vreunul obișnuit cu cantinele comuniste. O să repet ce am mai spus spre buna amintire şi povaţă spre un Crăciun românesc, aşa cum se ţinea şi se făcea în Oborul Bucureştilor, între cele două războaie.

Pe la ora 13,30, în ziua de Crăciun, se strângeau musafirii: d'alde Malaxa, Asan şi Predoleanu, boierii Şerbănescu, Florescu şi Ştefănescu (celălat bunic al meu), generalul Petroff, avocatul Petrovicescu, Romniceanu, ambasadorul X şi consului Y.

Am completat câte puţin cu amintirile mele din copilărie, din anii '50, când dom' Pascale încă mai putea să-şi ţină eticheta.

Întîi se servea domnilor care se aşezau la masa uriaşă de 24 de persoane, cu farfurii de porţelan de Bavaria cu două spade, albastre, încrucişate, şi tacîmuri de argint sterling, englezeşti, desigur - ei bine, se servea alune sărate şi ţuică de Văleni. Neapărat în păhăruţe mici, de cristal. De fapt dom' Pascale bea numai din pahare de cristal, chiar şi berea proapătă de Azuga, o bea dintr-o cană mare, o halbă de cristal, montată în argint. Unde o fi acum, la cine a ajuns cana de bere a bunicului meu, adusă de el din Austria, numai bunul Dumnezeu mai ştie!

Doamnele se învârteau pe la bucătării, "îşi pudrau nasul" iar copiii deschideau cadourile aflate sub Pomul de Crăciun. Poate o să râdeţi, dar eu, personal, am auzit de Moş Crăciun, de substitutul său, Moş Gerilă, abia la şcoală, în clasa I-a. La noi în familie cadourile de Crăciun erau aduse de Pruncul Sfânt, sau de Cei Trei Crai de la Răsărit!

Apoi doamnele, vesele şi foarte bine dispuse, pentru că la bucătării, aveam trei bucătării, dar una era mare şi de iarnă, ei bine la bucătărie era şi puţină, sau mai multă, mastică de Chios sau coniac franțuzesc - doamnele începeau să umple masa.

Mai întâi ouă umplute, cu o pastă al cărui secret s-a pierdut, dar cred că era pe bază de ficat de pasăre, muştar, puţină maioneză şi mirodenii. Unele ouă erau uneori şi cu anşoa, decorate cu frunzuliţe de pătrunjel sau murături. Roşii umplute cu brânză dulce de vaci, de la olteni. Mezelurile, care se mâncau la noi în familie numai de Crăciun şi de Paşte, neapărat salam de Sibiu, ghiudem, babic, kaizer, cârnăciori uscaţi, cu garnitură de salată, sau andive.

Trei-patru feluri de brânzeturi, caşcavaluri, neapărat Penteleu şi Rucăr, dar şi Dobrogea şi franţuzescul Camembert. Totul aşezat pe platori mari de alpaca argintată! Măsline naturale marinate, Kalamata, nu din cele negre. Cât am fost copil nu am văzut măsline negre! Se aduceau sticlele de ţuică, neapărat de Văleni şi Piteşti. Dacă era frig şi zăpadă afară, ţuica era fiartă, cu piper şi cuişoare.

Apoi venea marea salată de beuf, putea să aibă şi opt kilograme, făcută din maioneză pregătită în casă cu ouă de la Săruleşti şi cu un ulei special adus din Albania, nu, nu ulei de măsline, altceva, dar nu se mai ştie calitatea în ziua de astăzi! Cu o cruce mare, roşie, din murături roşii, gogoşari, peste maioneză strălucitoare. Nu ştiu exact semnificaţia, de fapt o ştiu foarte bine, bunicul era Cavaler de Malta, dar asta este altă poveste... Pâine albă şi neagră, de la cuptorul din Lizeanu.

Erau la rând, tremurând de nerăbdare, piftia de porc şi de curcan cu murături şi felii de ou în aspic.

Apoi se făcea o mică pauză, domnii vorbeau de afaceri, politică şi maşini, sau curse de cai, iar doamnele despre modă, copii şi actori.

Iarăşi doamnele se ridicau de la masă, evacuau farfuriile şi platourile folosite, ca să apară cu alte bunătăţi: icre şi pescărie. Sigur, aveam bucătari şi servitoare, dar la Crăciun şi Paşte tradiţia de două sute de ani a familiei cerea ca doamnele să servească la masa festivă, ca demonstraţie balcanică a dragostei şi a respectului faţă de bărbaţi, capii familiei, cei care aduceau banii în casă!

Icre de Manciuria şi Beluga şi neapărat autohtonele icre de ştiucă. Nu am pomenit niciodată icre de crap, ton, hering sau alte... păsări! Icrele sunt numai de ştiucă, declara băţos, generalul Petroff, naşul de cununie al bunicului, un rus alb, un cazac, venit aici cu averi întregi, bani mulţi, angrosist. Cu lămâi frumos tăiate, în spirale şi la icrele negre se mai adăuga unt de Sinaia şi gălbenuş tare de ou. Pâine prăjită, de la cuptorul de pe Zece Mese.

Apoi urmau şalău cu maioneză în sos alb de lămâie şi somn la grătar. Se servea un vin alb sec, Fetească, din butoiul de zece vedre pe care îl avea bunicul Pascale în pivniţa băcăniei.

Se mai făcea o pauză, bărbaţii jucau table, sau stos, iar doamnele îşi scoteau pantofii cu platformă, înalţi şi periculoşi, ca să încalţe papuci de blană, de la Braşov.

La un moment dat gazda întreba: "Măi băieţi, dar vouă nu vă este foame?" Semn pentru aducerea celor trei sute treizeci şi trei de sarmale. Cu mămăliguţă făcută cu lapte, din mălai de moară de piatră şi smântână tot de la olteni. La sarmale mai apăreau pe masă şi două-trei feluri de muştar, neapărat muștar franțuzesc de Dijon, hrean şi alte mirodenii de dres gustul, după poftă. Cine voia putea lua, înaintea sarmalelor, o ciorbică de perişoare, sau o supă de pui!

LIVE VIDEO Romania-Franta SE JOACA ACUM! Pentru SEMIFINALE EURO U21

Pagina 1 din 2





Stirile zilei

Alte articole din categoria: Horoscop

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI