Horia Brenciu a avut o relație specială cu tatăl său, acesta l-a crescut singur cu el după moartea mamei sale. Artistul a publicat recent pe rețelele de socializare un mesaj însoțit de o imagine care i-a emoționat pe fanii artistului.
Cunoscut pentru caracterul său vesel și pozitiv, au fost extrem de rare momentele în care Horia Brenciu a fost surprins într-o dispoziție sumbră. Recent, artistul a împărtășit online o imagine cu tatăl său. Este o imagine emoționantă însoțită de un text prin care își anunță fanii că au trecut 7 ani de când acesta a plecat de lângă el.
Artistul spune nu a trecut nicio zi fără să se gândească la părintele lui și fără să-și dorească să-i audă vocea și să-i povestească despre el și despre familie, așa cum obișnuia să o facă.
„Au trecut 7 ani de când tata a dispărut de lângă noi și aproape în fiecare zi vreau să-l sun să-i vorbesc despre mine, despre familia mea și despre lumea asta nebună și transformările ei. Ne rămân amintirile, ne rămâne educația, ne rămâne dragostea pe care, acum, o dăm mai departe copiilor noștri. Slavă părinților noștri”, a scris Horia Brenciu pe rețelele de socializare.
Horia Brenciu are un frate
Fratele lui Horia Brenciu este un cunoscut tenor internațional. Marius Brenciu a cântat cu orchestrele filarmonice din București, Bruxelles, Berlin, Munchen, Monte Carlo, Goteborg, Cardiff, Amsterdam, Tokyo, Tel Aviv, New York, San Francisco, Madrid, Roma, Edinburgh sau Londra, iar presa de specialitate l-a comparat deseori cu Pavarotti. Surprizător, relația dintre cei doi frați este însă ”rece”.
„El a câștigat câteva concursuri internaționale și a zis că se mută în Belgia, țară în care s-a dus împreună cu soția lui și, din momentul acela, lucrurile s-au răcit. Ultima întâlnire a fost la Festivalul George Enescu, unde fratele meu a cântat și am fost în sală chiar cu tata. După aceea, eu am plecat acasă cu tata, iar el a avut o întâlnire cu niște prieteni și a doua zi a plecat. (…)
Dacă el ar fi fost aici, l-aș fi asasinat cu bătăi în ușă și cu telefoane. Dar el este undeva în Europa, pentru că am auzit că s-a mutat din locul în care era. Respect intimitatea pe care a ales să o aibă fratele meu și sper ca într-o bună zi să se întoarcă. Mie mi-e foarte greu să vorbesc despre el pentru că mi-a spus să nu mai discut despre el”, a mărturisit Horia Brenciu într-un interviu mai vechi.