Horia Brenciu, în lacrimi! Cea mai emoționantă imagine de la Vocea României

Horia Brenciu, în lacrimi! Cea mai emoționantă imagine de la Vocea României

Cunoscutul cântăreţ Horia Brenciu a izbucnit în plâns după ce concurenta Diandra Bancu a fost eliminată din echipa lui Smiley.

Conform regulamentului, concurenta are dreptul de a fi aleasă de alt jurat care consideră că poate ar avea potenţial în echipa lui.

Diandra Bancu a încercat să-l convingă pe jurat că merită să o ia în echipă așa că a ales să intrepreteze un refren din piesa lui, „Sunt cine vreau să fiu", în loc să spună câteva cuvinte.

Acesta a fost momentul care l-a emoţionat foarte tare pe Horia Brenciu, motiv pentru care a și ales-o. Cu lacrimi în ochi, Horia a apăsat butonul și astfel, Diantra va continua competiția în echipa acestuia.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Ea este Diandra, cea care acum a cântat ceva în românește pentru prima dată, drept pentru care, am luat-o în echipa ei", a spus Brenciu.

„Ți-a dat-o la sentiment mă Brenciule, ți-a dat-o", i-a spus Smiley.

„Extraordinar. Numai la asta nu mă așteptam. Putea să spună orice. Nu am avut șocul ăsta niciodată la Vocea României. Niciodată! Ce cânți? Cânți ca să te aleg. Mânca-ți-aș, m-ai lovit în moalele inimii. Piesa asta înseamnă foarte mult pentru mine, dincolo de a fi titlul spectacolului din decembrie, asta e o piesă manifest. E o piesă la care țin foarte mult. M-a cucerit cu armele mele, așa ceva. 16 ani!", a mai spus Horia Brenciu, potrivit dcnews.ro