Dustin Hoffman, un actor laureat cu Oscar, despre care s-a spus ca ar avea parinti de origine romana, implineste maine 70 de ani.
Am devenit actor pentru ca eram convins ca sunt o eroare a naturii. In actorie, pentru ca numai putini dintre noi au de munca, m-as fi putut simti mandru si as fi putut esua cu demnitate.
Am fost nascut in ceea se numeste, din cate stiu, o familie disfunctionala. Iar asta am aflat-o abia cu trei saptamani in urma, in timpul unei sedinte de terapie psihologica”, declara, cu doi ani in urma, actorul Dustin Hoffman, care maine implineste 70 de ani.
Familia „disfunctionala” de care vorbeste Hoffman, provine, potrivit „Bibliotecii evreiesti virtuale” (parte a „Societatii israelo-americane”), din Romania. Alte surse scriu ca parintii actorului ar fi din Rusia.
Suna oarecum a „disfunctionalitate”, desi nu se stie la ce se referea Hoffman facand afirmatia amintita. Convingerea lui ca ar fi „o eroare” a ramas pana astazi, iar Hoffman a repetat-o in mai multe randuri.
La Festivalul de Film din Londra (2007), actorul si-a amintit cum pentru mult timp, la inceputul carierei sale, i s-a spus ca este un actor pentru roluri de caracter, ceea ce insemna, spune el, „ca esti ori urat, ori de culoare, ori evreu”.
Inceput de Oscar Dupa ani de experienta pe scena de teatru, ani in care, dupa cum a afirmat-o chiar el, „pana la 31 de ani am trait sub limita de saracie din Statele Unite”, Hoffman a devenit cunoscut aproape peste noapte cu primul rol interpretat pentru marele ecran.
Cu rolul lui Benjamin Braddock, din satira sociala „Absolventul”, in care Hoffman este sedus de Anne Bancroft, actorul a intrat in istoria filmului. Nu numai ca acest rol i-a adus o nominalizare la Oscar, dar si pelicula a fost aleasa pe locul 7 in topul celor mai bune filme americane, realizate de Institutul American de Film.
Inceputul cinematografic tarziu a fost insa de bun augur pentru actorul scund si cu zambetul timid. In decursul celor 40 de ani de cariera, Hoffman a castigat 2 Premii Oscar si cinci Golden Globe. Pelicula „Kramer contra Kramer”, din 1979, i-a adus prima statuie de aur, iar a doua i-a revenit pentru rolul autistului Raymond din „Rain Man” (1988).
Hoffman a interpretat in multe filme personaje situate la periferia societatii, precum in comedia „Tootsie”, unde ca actor somer isi gaseste succesul travestindu-se, dar si in filmele „Little Big Man” sau „Asphalt Cowboy”. Succesul lui Hoffman nu se datoreaza doar talentului educat la „Pasadena Playhouse College”, iar mai tarziu la faimoasa scoala a lui Lee Strasberg, in New York, ci si incapatanarii, meticulozitatii si perfectionismului cu care se pregateste iar mai apoi isi interpreteaza rolurile.
Sydney Pollack, regizorul filmului „Tootsie”, a spus, la primirea Premiului Oscar pentru acest film, facand aluzie la perfectionismul lui Hoffman: „As renunta imediat la Oscar, daca mi s-ar putea da inapoi cele noua luni petrecute cu Dustin la filmari”.
Un om „care nu-si tine gura”
Dar Hoffman continua sa le faca pe toate in felul sau, iar Hollywoodului i-a intors de mult spatele. Considera Premiul Oscar „obscen, murdar si cu nimic mai bun decat un concurs de frumusete”, iar la prezentarea ultimului sau film in Londra, „Stranger Than Fiction”, a declarat, potrivit revistei „Times”: „La Hollywood, eutanasierea este legala. Ei omoara oricare film care nu este din capul locului un succes”.
Hoffman critica nu numai industria flmului, ci si politica guvernului Bush. Il acuza pe Bush ca manipuleaza suferinta oamenilor dupa atentatele din New York, 9.11, iar la Berlinala de anul acesta a afirmat, tot referitor la politica Statelor Unite, ca nu se simte deloc bine ca american in momentul de fata.
Dustin Hoffman are reputatia de om care nu-si tine gura, riscand mereu critica la critica sa vizavi de politica sau Hollywood, dar in ceea ce priveste viata lui particulara, este mai degraba un tacut. Scandalurile de familie par a nu exista, familia sa nu este niciodata subiect in presa de bulevard.
Hoffman a fost casatorit cu balerina Anne Byrne, cu care are doua fete, iar de douazeci si cinci de ani incoace este casatorit cu Lisa Gottsegen, cu care are alti patru copii. (Dintre cei sase copiii ai sai, patru au devenit, la randu-le, actori.)
PROIECTE
Un singur film, patru roluri
La 70 de ani, Hoffman nu pare deloc obosit si o dovedeste debutand anul viitor ca regizor cu filmul de actiune „Personal Injuries”. Renumitul actor va prelua pentru aceasta productie 4 roluri, cel de regizor, co-scenarist, producator si cel principal (alaturi de Cameron Diaz).