Harta celor 100 de km de piste pentru bicicliști

Harta celor 100 de km de piste pentru bicicliști

Primarul General al Capitalei a anunțat noi trasee pentru bicicliști. Proiectul se ridică la 10 milioane de euro.

Guvernul a aprobat alocarea sumei de 44,6 milioane de lei pentru finanțarea proiectului „Implementarea unui sistem de transport cu bicicleta în zona centrală a Municipiului București”. Edilul-șef al Capitalei, Sorin Oprescu, a explicat că modalitatea de construire a noilor piste de biciclete va fi discutată cu societatea civilă, dar și cu Grupul de Lucru pe Mobilitate care, de un an și cinci luni, participă permanent la dezbateri pe această temă.

„La fel ca în toate capitalele dezvoltate, Bucureștiul are nevoie să investească pentru reducerea emisiilor de noxe, pentru a descuraja folosirea automobilelor individuale şi pentru a oferi ca alternativă un transport public fluent, prin realizarea unor benzi dedicate acestuia precum și pentru încurajarea folosirii bicicletelor”, a precizat edilul-șef, în cadrul unei conferințe de presă susținută, ieri, împreună cu ministrul Mediului, Attila Korodi.

60 de străzi vor avea piste noi

Potrivit proiectului care va fi implementat în 18 luni, unde va permite carosabilul, pistele nu vor mai fi construite pe trotuare. „Rețeaua majoră va fi realizată pe străzi și bulevarde desfășurate pe axele Nord - Sud și Est - Vest”, a mai explicat edilul.

Specialiștii din cadrul Primăriei Capitalei susțin că toate noile proiecte de infrastructură, fie că sunt obiective noi, ori reabilitări și modernizări, se fac cu piste de biciclete. Concret, noul proiect prevede 100 de kilometri de piste pentru bicicliști.

18 centre pentru închiriat și 78 de parcări

Pe lângă trasarea pistelor ar urma să fie amenajate și 18 centre de închirieri de biciclete, 78 de parcări pentru bicicletele private și un centru de comandă. Edilii speră ca prin noile piste construite să îi facă pe bucureșteni să folosească mai mult bicicleta, în detrimentul mașinilor. „Finanțarea provine din sumele încasate din tranzacționarea certificatelor de gaze cu efect de seră, deci e corect să redistribuim aceste venituri către proiecte care vizează scăderea emisiilor”, a conchis ministrul Attila Korodi.