Haosul microbuzelor din Republica Moldova ajunge la soluție. Aeroportul Iași anunță investiție într-o parcare specială

Haosul microbuzelor din Republica Moldova ajunge la soluție. Aeroportul Iași anunță investiție într-o parcare specialăSursa foto: Facebook/Aeroportul Internațional Iași

Republica Moldova. Aeroportul Internațional Iași intenționează să construiască o parcare dedicată microbuzelor și autocarelor care efectuează curse regulate de pasageri din și spre Republica Moldova, în încercarea de a reduce aglomerația și situațiile tensionate din incinta aerogării. Până la finalizarea proiectului, transportatorii vor continua să opereze în condițiile actuale, accesând teritoriul aeroportului, deja suprasolicitat din cauza fluxului mare de pasageri.

Inițiativa vine după mai multe episoade în care șoferi de microbuze au fost surprinși încercând să recruteze pasageri direct din zona terminalului, ignorând regulile impuse de administrația aeroportului. În anumite cazuri, astfel de situații au degenerat în conflicte verbale între transportatori și personalul aerogării.

Aeroportul din Iași

Aeroportul din Iași/Sursa foto: Arhiva EVZ

Autoritățile aeroportuare: „Ne dorim să prevenim incidentele din trecut”

Reprezentanții Aeroportului Internațional Iași susțin că investiția este necesară pentru a asigura o organizare mai bună a transportului de pasageri și pentru a elimina practicile neautorizate, care creează disconfort călătorilor și riscuri de securitate.

„Ne dorim ca prin această parcare dedicată să prevenim incidentele de care am avut parte în trecut cu unii transportatori din Republica Moldova”, a declarat Elena Troia, purtătoare de cuvânt a Aeroportului Internațional Iași.

Potrivit planurilor preliminare, parcarea ar urma să includă aproximativ zece locuri destinate microbuzelor, 15 spații pentru servicii de tip ride-sharing și taxi, două peroane pentru autocare, dar și un dispecerat pentru emiterea tichetelor și gestionarea fluxului de transport. Costurile proiectului vor fi suportate integral de administrația aeroportului, iar valoarea exactă a investiției urmează să fie stabilită după realizarea unui studiu de fezabilitate.

parcare transport Republica Molodva, Iași

Sursa foto: Facebook/Aeroportul Iași

Aeroportul Iași, tot mai utilizat de cetățenii Republicii Moldova

Aeroportul Internațional Iași este în prezent al treilea cel mai tranzitat aeroport din România, iar în ultimii ani a devenit un punct important de plecare pentru cetățenii Republicii Moldova. În anul trecut, aerogara a înregistrat peste 2,2 milioane de pasageri, o parte semnificativă dintre aceștia fiind moldoveni care aleg să zboare de la Iași datorită tarifelor mai accesibile și numărului mare de destinații disponibile.

Creșterea constantă a fluxului de pasageri din Republica Moldova pune presiune asupra infrastructurii aeroportuare și asupra serviciilor de transport conexe, iar autoritățile consideră că proiecte precum parcarea dedicată transportatorilor reprezintă o soluție pentru gestionarea mai eficientă a acestei tendințe.

Prin implementarea noii infrastructuri, administrația aeroportului speră să reducă aglomerația din zona terminalului, să sporească siguranța pasagerilor și să asigure condiții mai bine organizate pentru transportatorii care operează curse între Republica Moldova și România.