Halep îi răspunde lui Țiriac. „Să-ți fie rușine! Ia-ți catrafusele, pleacă”

Halep îi răspunde lui Țiriac. „Să-ți fie rușine! Ia-ți catrafusele, pleacă”

Sar scântei în lumea sportului, dar uneori acestea apar de unde nu te aștepți.

Dialogul aprins dintre Simona Halep și Ion Țiriac ține capul de afiș în tenis. Omul de afaceri pur și simplu a mitraliat-o pe jucătoarea din Constanța în timpul unor turnee majore – Wimbledon și US Open.

„Eu nu am nicio relație cu Halep. Eu o bruschez din când în când, e natura mea, nu am cum să mă schimb. Nenorocirea e că, la sportul ăsta, am mereu dreptate. După primul tur de la US Open, am luat-o deoparte și i-am spus: «Să-ți fie rușine, să te uiți în oglindă și să-ți fie rușine față de mine, față de toată lumea». «Domnul Țiriac, nu mă luați așa». «Nu vrei să te iau așa? Du-te! Nu-mi mai da bună ziua!»”, a povestit Ion Ţiriac, citat de Digisport. Magnatul și-a amintit o altă scenă similară: „După al doilea tur la Wimbledon, i-am spus «Fetițo, du-te acasă. Ia-ți catrafusele și du-te acasă! Dacă nu, intră acolo și mori pe teren! Ai atâta talent și îl dai în toate părțile”.

Campioană la Wimbledon, Simona Halep recunoaște dialogurile cu Ion Țiriac și afirmă că fostul mare jucător de dublu „poate fi foarte dur câteodată”: „A fost lângă mine tot timpul în ultimii cinci ani. Există o legătură foarte specială între noi și mereu sunt motivată când apare la meciurile mele. Da, poate fi foarte dur câteodată! În ziua finalei cu Serena mi-a zis că nu contează dacă o să câștig sau o să pierd. Mi-a zis că e cea mai mare zi pentru mine și că trebuie să profit de acestă șansă. Asta am și făcut. Mi-a dat și o îmbrățișare, un lucru pe care nu îl face de obicei”.

Ne puteți urmări și pe Google News