De ce a păstrat Hadrian Dacia Traiană? A fost oare moștenirea lui Traian prea mare ca să fie nerespectată?

De ce a păstrat Hadrian Dacia Traiană? A fost oare moștenirea lui Traian prea mare ca să fie nerespectată?

Examinând opera lui Traian, atât înainte, cât şi după 106 p.Chr.,  vedem că este a unui cuceritor. Din Dacia, a pornit spre Orient, reușind să pacifice acea parte de lume, prin împingerea parților dincolo de Eufrat și înființarea provinciei Arabia, în peninsula Sinai.

În timpul lui Traian, granițele Romei sunt cele mai extinse, împăratul murind pe drumul de întoarcere din campania orientală.

Hadrian renunță la cuceririle lui Traian dar păstrează Dacia

Urmașul său, Hadrian, un general valoros, dar un arhitect și un pacifist convins e cel care a trebuit să organizeze imensa stăpânire a Romei. Dacă a abandonat imediat cuceririle orientale, cu Dacia a procedat diferit.

Dacia Traiană, prea bine fixată în mentalul colectiv roman, şi integrată în Orbis Romanus, conform istoriografiei latine, pentru a fi abandonată la fel ca provinciile create de Traian în Orient, a fost reorganizată imediat după venirea la putere a lui Hadrian, în două provincii, Dacia Superior şi Inferior, conform criteriului geopolitic standard al romanilor, cursul principalului fluviu (Dunărea).

Retragerea

A renunţat la supravegherea Munteniei de către trupele Moesiei Inferior, a abandonat Limes Transalutanus, fixând ca limită linia Oltului (Limes Alutanus). Din 119 p.Chr., Hadrian a creat Dacia Porolissensis, cu sediul la Porolissum, prin desprinderea teritoriului de la nord de Mureş şi Arieş din Dacia Superior.

Oricât de fascinantă ar fi pentru noi ideea importanței strategice a podului de la Drobeta, dincolo de afimațiile malițioase ale contemporanilor care puneau ordinul de distrugere a podului pe seama neînțelegerilor dintre Hadrian și arhitectul Apollodor din Damasc, realitatea dureroasă era că Hadrian a avut în vedere faptul că dacii liberi și aliații lor puteau trece foarte ușor la sudul Dunării pe pod, apărarea Daciei nefiind una foarte eficientă, tocmai din cauza ambiguității frontierelor sale din punct de vedere militar.

Hadrian a înțeles că nu se putea scoate mai mult aur de la Roșia Montană

În plus, exploatarea de către dalmații aduși în Dacia a aurului la Ampelum (Zlatna) și Alburnus Maior (Roșia Montană) sau în nisipurile aurifere ale Arieșului se  făcea în straturile superficiale cu tehnici rudimentare, fapt ce a dus la abandonarea minelor în ajunul retragerii aureliene.

După liniștea relativă din timpul lui Antoninus Pius,  noua ofensivă a lui Marcus Aurelius împotriva quazilor și marcomanilor care făceau ravagii în centrul Europei a făcut obligatorie menținerea celor trei Dacii (Superior, Inferior și Porolissensis), doar că Marcus Aurelius purcede la o organizare riguroasă a acestora, ca districte economice și militare, cu nume schimbate: Dacia Apulensis, Dacia Malvensis, Dacia Porolissensis, dar care politic erau sub un singur guvernator, cu reședința la Apulum, comandând legiunile XIII Gemina și V Macedonica, în timp ce la Napoca și Romula erau procuratori de rang ecvestru cu autoritate asupra trupelor auxiliare cantonate în numeroasele castre ce compuneau rețeaua de apărare a Imperiului în această parte de lume.