Evenimentul Zilei > Opinii > Opinii EVZ > Guvernul Ponta anunță cu o întârziere de trei ani înființarea unei agenții speciale pentru recuperarea prejudiciilor create de infractori
Guvernul Ponta anunță cu o întârziere de trei ani înființarea unei agenții speciale pentru recuperarea prejudiciilor create de infractori

Guvernul Ponta anunță cu o întârziere de trei ani înființarea unei agenții speciale pentru recuperarea prejudiciilor create de infractori

În România, nu a existat o voință politică reală pentru creșterea ratei de recuperare a pagubelor create fondurilor publice, deși statul român avea, încă din anul 2002, obligația de a lua "măsuri legislative și alte măsuri necesare"care să permită confiscarea sau blocarea în alt mod a instrumentelor și produselor infracțiunilor prevăzute în Convenția penală privind corupția.
Trebuie spus de la bun început că prin confiscare, în sensul Convenției, se înţelege deposedarea permanentă de bunuri, pe baza unei hotărâri a unei instanţe judecătoreşti sau a unei alte autorităţi competente. Or deposedarea permanentă nu poate avea loc decât prin aplicarea efectivă a verdictelor judecătorești. Cu alte cuvinte, statul român trebuia să aibă grija înființării acestei agenții speciale de recuperare a prejudiciilor încă din anul 2002.

Rata mică de recuperare a prejudiciilor cauzate de infractori a fost mereu o problemă, dar ea a fost semnalată, cu preponderență, în bilanțurile anuale din ultimii ani, privind activitatea unităților de parchet. Cu toate acestea și parcă în ciuda sentințelor judecătorești de condamnare prin care s-au dispus confiscări, guvernanții – prea ocupați cu veșnica bătălie electorală, ba pentru suspendarea președintelui, ba pentru alegerile generale, ba pentru cele prezidențiale – nu s-au grăbit să ia măsurile necesare eficientizării activității de recuperare a pagubelor.

Iată că Guvernul Victor Ponta face acest lucru – anunțând înființarea unei agenții specializate – abia după ce a intrat în al treilea an de la instalare. Și în schemă apare, bineînțeles, și ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, în mandatul căruia tehnicienii din minister au fost aduși la disperare de lipsa de preocupare, lipsa de hotărâre și indiferența față de calendarul stabilit pentru o seamă de măsuri importante pentru mai multe arii ale vastului domeniu de împărțire a dreptății.

Dar actualii guvernanți nu sunt singurii care au scăpat din vedere segmentul cel mai important pentru bugetul statului și anume acela al recuperării pagubelor. Încă din anul 2002, prin Legea nr. 27, România a ratificat Convenția penală privind corupția, adoptată la Strasbourg în data de 27 ianuarie 1999. Care convenție prevede în articolul 3 că "Fiecare parte adopta masurile legislative si alte masuri care se dovedesc necesare pentru a-i permite sa confiste sau sa blocheze în alt mod instrumentele si produsele infractiunilor stabilite în temeiul prezentei conventii sau bunurile a caror valoare corespunde acestor produse". Iar la articolul 23 sunt prevăzute măsurile care vizează facilitarea strângerii de probe și confiscarea produselor, măsuri care să permită identificarea, cercetarea, blocarea și sechestrarea instrumentelor si a produselor coruptiei sau a bunurilor a caror valoare corespunde acestor produse, 

 
România nu a luat băgat în penal îmbogățirea ilicită
 
În anul 2004, prin Legea nr. 365, România a ratificat și Convenția Națiunilor Unite împotriva corupției, adoptată la New York în data de 31 octombrie 2003, care consacră articolul 20 îmbogățirii ilicite. Concret, Convenția prevede că "Sub rezerva Constituţiei sale şi a principiilor fundamentale ale sistemului său juridic, fiecare stat parte are în vedere să adopte măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc a fi necesare pentru a atribui caracterul de infracţiune, în cazul în care actele au fost săvârşite cu intenţie, îmbogăţirii ilicite, adică o mărire substanţială a patrimoniului unui agent public pe care acesta n-o poate justifica rezonabil în raport cu veniturile sale legitime". Cu toate acestea, de ani de zile, auzim de la politicieni aceeași placă: "nu ne întoarcem la comunism" – trimitere la celebra Lege 18 din 1968, creată pentru a controla proveniența bunurilor oricărui cetățean, nu doar a celor care cu funcții publice. 
 
Deși România a acceptat să incrimineze îmbogățirea ilicită în 2004, un studiu realizat în anul 2007 – de Guillermo Jorge, profesor de drept şi consultant specializat pe probleme de anticorupţie, împreună cu echipa Biroului CEELI România, în cadrul unui proiect coordonat de Asociația Baroului American – reliefa realitatea tristă, făcând o analiză a îmbogăţirii ilicite în raport cu prevederile Convenţiei ONU împotriva corupţiei. Analiza demonstra că nici prezumţia de „dobândire licită a averii,” prevăzută de Constituţia României, nici garanţiile de protecţie a drepturilor omului asigurate de prezumţia de nevinovăţie şi dreptul la tăcere nu sunt absolute. Dimpotrivă, în anumite circumstanţe determinate, au fost permise limitări ale acestor drepturi. Studiul concluzionează că, în condiţiile discutate anterior, cadrul legislativ existent în România nu conţine delimitări de ordin tehnic care să permită incriminarea îmbogăţirii ilicite. Din acest punct de vedere, Republica Moldova ne-a luat-o înainte, în februarie 2014 introducând în Codul Penal infracțiunea de îmbogățire ilicită. Deja au și fost demarate două astfel de anchete.

"Blocare, sechestru şi confiscare"

 
Așa este intitulat articolul 31 din Convenția ratificată în 2004 și prevede următoarele:

1. Fiecare stat parte ia, în măsura posibilităţilor şi în cadrul sistemului său juridic intern, măsurile necesare pentru a permite confiscarea:
a) produsului infracţiunii provenind din infracţiunile prevăzute de prezenta convenţie sau a bunurilor a căror valoare corespunde cu cea a produsului;
b) bunurilor, materialelor sau altor instrumente folosite sau destinate a fi folosite pentru infracţiunile prevăzute de prezenta convenţie.
2. Fiecare stat parte ia măsurile necesare pentru a permite identificarea, localizarea, blocarea sau sechestrul a tot ceea ce este menţionat la paragraful 1 al prezentului articol, în scopul eventualei confiscări.
3. Fiecare stat parte adoptă măsurile legislative sau alte măsuri care se dovedesc a fi necesare, conform dreptului său intern, pentru a reglementa administrarea şi utilizarea de către autorităţile competente a bunurilor blocate, sechestrate sau confiscate, vizate de paragrafele 1 şi 2 ale prezentului articol.
4. Dacă produsul infracţiunii a fost transformat ori convertit, în parte sau în totalitate, în alte bunuri, acestea din urmă pot face obiectul măsurilor prevăzute în prezentul articol în locul şi în schimbul acestui produs.
5. Dacă produsul infracţiunii a fost amestecat cu bunuri achiziţionate în mod legal, aceste bunuri, fără prejudicierea competenţelor de blocare sau de sechestru, pot fi confiscate până la concurenţa valorii estimate a produsului cu care a fost amestecat.
6. Veniturile sau alte foloase obţinute din produsul infracţiunii, bunul în care produsul a fost transformat sau convertit ori bunurile cu care a fost amestecat pot, de asemenea, face obiectul măsurilor prevăzute în prezentul articol, în acelaşi mod şi în aceeaşi măsură ca produsul infracţiunii.
7. În scopurile prezentului articol şi ale art. 55 din prezenta convenţie, fiecare stat parte împuterniceşte instanţele sale judecătoreşti sau alte autorităţi competente să ordone prezentarea ori sechestrul documentelor bancare, financiare sau comerciale. Un stat parte nu poate invoca secretul bancar pentru a refuza să dea curs dispoziţiilor prezentului paragraf.
8. Statele părţi pot avea în vedere să solicite ca autorul unei infracţiuni să stabilească originea licită a produsului prezumat al infracţiunii sau a altor bunuri care pot face obiectul unei confiscări, în măsura în care această exigenţă este conformă principiilor fundamentale ale dreptului lor intern şi naturii procedurilor judiciare şi altor proceduri.
9. Interpretarea dispoziţiilor prezentului articol nu trebuie, în nici un caz, să aducă atingere drepturilor terţilor de bună-credinţă.
10. Nici o dispoziţie a prezentului articol nu aduce atingere principiului conform căruia măsurile care sunt prevăzute în acesta sunt definite şi executate conform dreptului intern al fiecărui stat parte şi sub rezerva acestora.

 
Deși aceste norme datează din anul 2004 și au fost întărite printr-o Decizie JAI a Consiliului Europei din 2007, pe care ne-am asumat-o și ca urmare a semnării Tratatului de aderare la Uniunea Europeană, anemicul Birou pentru prevenirea criminalității și de cooperare cu oficiile de recuperare a creanțelor din statele membre ale Uniunii Europene care funcționa în cadrul Ministerului Justiției,  a fost desemnat, abia în anul 2011, prin Hotărârea de Guvern nr. 35, ca Oficiu Național pentru Recuperarea Creanțelor în domeniul urmăririi și identificării produselor provenite din săvârșirea de infracțiuni sau a altor bunuri având legătură cu infracțiunile, al cărui director este  Cornel Călinescu. Și care, de ani buni, nu are la dispoziție decât câțiva oameni și niste biete computere, depinzând foarte mult de ANAF, agenție despre a cărei ineficiență în recuperarea creanțelor, a prejudiciilor și valorificarea confiscării, inclusiv a confiscării extinse, știe deja toată lumea.
 
13 ani de ineficiență
 
De scandalul și tevatura adoptării Legii privind confiscarea extinsă, din 2012, încă proaspete în memoria colectivă, nici nu mai are rost să amintesc. Contează că din 2002 și până azi s-au scurs 13 ani. 13 ani, în care statul ar fi putut să recupereze sume colosale, care ar fi putut fi investite în Sănătate, Educație, Social. Și nu mă pot opri să nu-l citez din nou pe profesorul Guillermo Jorge, care nota în studiul invocat mai sus că "Ţările cu cel mai înalt grad de corupţie tind să aibă cele mai scăzute niveluri de cheltuieli sociale, indiferent de nivelul de dezvoltare al acestora. Corupţia reduce veniturile provenite din impozite, creşte costurile operaţionale şi cheltuielile salariale ale guvernului şi reduce cheltuielile de funcţionare şi întreţinere. În afară de aceasta, corupţia determină adesea guvernele să favorizeze învăţământul universitar şi îngrijirea medicală terţiară (în defavoarea educaţiei primare şi a îngrijirii medicale primare)". Adică fix ceea ce îmi pare că se întâmplă la noi.
Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Publicat in categoriile: Opinii EVZ
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: