Guvernul a decis: Firmele vor fi obligate să utilizeze CASE DE MARCAT cu jurnal electronic
- Andrei Stanca
- 23 decembrie 2014, 16:18
Guvernul a aprobat, marţi, Ordonanţa de Urgenţă în baza căreia firmele vor fi obligate să utilizeze case de marcat cu jurnal electronic şi conectate la o bază de date a ANAF.
"Este vorba de autorizarea caselor de marcat electronice pe grupe de contribuabili şi introducerea în sarcina utilizatorilor a obligaţiei de a asigura conectarea la distanţă a aparatelor de marcat electronice fiscale în vederea transmiterii de date fiscale către ANAF", a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Corneliu Calotă, potrivit Mediafax.
La începutul lunii decembrie, Ministerul Finanţelor a anunţat că firmele vor trebui să renunţe la rolele de hârtie pentru păstrarea istoricului de tranzacţii şi să doteze casele de marcat cu un jurnal electronic conectat la o bază de date a ANAF. Cu toate acestea, pe rola de hârtie va fi tipărit bonul fiscal pentru cumpărători.
Ministerul şi-a mai anunţat intenţia de a înfiinţa o loterie fiscală online pentru deţinătorii de bonuri fiscale, care va permite persoanelor care deţin bonuri fiscale să introducă o serie de informaţii obligatorii cuprinse în bonul fiscal pe care îl deţin, în vederea obţinerii dreptului de a participa la o tragere la sorţi lunară cu premii în bani. O decizie pe acest subiect a fost însă amânată, marți, de Executiv.