Guvernele o plătesc. Criminalii se tem de ea. Nimeni nu ştie când o să apară.

Guvernele o plătesc. Criminalii se tem de ea. Nimeni nu ştie când o să apară.

Vanessa „Michael” Munroe este specialistă în obţinerea informaţiilor preţioase, economice şi politice, şi le pune la dispoziţia corporaţiilor, a şefilor de state sau a clienţilor privaţi care plătesc pe măsură.

Când avea 14 ani, fata s-a alăturat unui grup de mercenari, de la care a învăţat să lupte şi să supravieţuiască în orice condiţii.  După o absenţă de aproape zece ani de pe continentul negru, Munroe se întoarce, acceptând o misiune din partea unui magnat texan al petrolului. În ţara copilăriei sale, Munroe trebuie să dea piept şi cu demonii trecutului, cu jungla şi cu răufăcătorii locului, pentru că misiunea este mai dificilă decât credea la început. „Vanessa Munroe este cea mai nouă fată rea din lumea thrillerului." - New York Post. „Femeia cameleon” este noua apariție de la Editura Trei, colecția Fiction Conecctio.

Dar povestea autoarei depășește cu mult ficțiunea. Taylor Stevens este autoarea seriei Vanessa Michael Munroe, serie care s-a bucurat de un succes răsunător. Publicate în peste 20 de limbi, cărţile seriei au în centru o femeie-mercenar, amestec de Jason Bourne şi Jack Reacher, care vânează informaţii. Drepturile de ecranizare au fost cumpărate de Lightstorm Entertainment, casa de producţie a lui James Cameron. Stevens a început să scrie ficţiune târziu. Născută în interiorul unui cult apocaliptic, despărţită de familia ei când avea 12 ani şi lăsată să meargă la şcoală doar până în clasa a şasea, Taylor Stevens a locuit pe trei continente şi zece ţări până la vârsta de 14 ani. Aproape toată adolescenţa şi-a petrecut-o cerşind pe străzi şi făcând tot felul de munci istovitoare. La 20 de ani, Stevens a părăsit cultul şi a început să-şi construiască o viaţă nouă, în libertate.  

 

Ne puteți urmări și pe Google News