Grupul de Investigații Politice: Cum au arestat Kovesi și Coldea un judecător pentru că acesta nu voia să-l condamne pe Voiculescu

Grupul de Investigații Politice: Cum au arestat Kovesi și Coldea un judecător pentru că acesta nu voia să-l condamne pe VoiculescuKovesi. Sursa foto: Arhiva EVZ

Înlăturarea judecătorului Stan Mustață din dosarul ICA a fost un moment decisiv în desfășurarea procesului, spunea Laura Codruța Kovesi, în urmă cu aproape un deceniu. Judecătorul a fost arestat, potrivit spuselor fostului Procuror General, pentru că „monitorizarea” realizată de SRI arătase că acesta voia să tergiverseze dosarul, afirmație demonstrată ulterior ca fiind neadevărată.

Imaginile au fost făcute publice de Grupul de Investigații Politice. Acestea au fost filmate la trei zile după condamnarea lui Dan Voiculescu, în august 2014.

Arestul unui judecător care s-a opus arestării lui Dan Voiculescu, de Kovesi și Coldea

„Potrivit Laurei Codruța Kovesi, Procuror General al României în timpul instrumentării Dosarului ICA și Procuror-șef al DNA în momentul în care dosarul a fost judecat la Curtea de Apel, arestarea judecătorului Mustață de către DNA s-a făcut, în realitate, pentru că SRI a aflat, „în cadrul monitorizării care s-a făcut”, că acesta vrea să tergiverseze Dosarul ICA.

Arestarea judecătorului Mustață, a spus Kovesi referindu-se la Dosarul ICA, „a fost un moment important în acest dosar”. Mustață „a fost unul dintre judecătorii care, de-a lungul timpului, a tot tergiversat acest dosar”. (Afirmația lui Kovesi este o minciună.

Judecătorul Stan Mustață

Judecătorul Stan Mustață. Sursa foto: Arhiva EVZ

Judecătorul Mustață, și să fiu vrut, nu a apucat să „tergiverseze” Dosarul lui Voiculescu. Primul termen  în Dosarul ICA la Curtea de Apel București – deci primul termen la care judecase Mustață fusese pe 7 martie 2014. Pe 29 aprilie 2014, Mustață a fost arestat).

Judecătorul Mustață, urmărit de SRI

Arestarea, a explicat mai departe, cu nonșalanță, Kovesi, s-a produs pentru că „în cadrul monitorizării care s-a făcut” „a rezultat că acest judecător, într-un fel, s-a antepronunțat la vremea respectivă pe judecarea acestui dosar, susținând în discuțiile cu terțe persoane, că dorește amânarea acestui dosar după data decembrie 2014.

Deci, exista riscul ca acest judecător, dacă continua judecarea dosarului, să nu-l termine niciodată”.

Așadar, potrivit lui Kovesi, „Judecătorul Mustață fusese urmărit de SRI și, ulterior, arestat de DNA doar pentru a se obține condamnarea lui Voiculescu”, scrie Grupul de Investigații Politice.

Florian Coldea la DNA

Florian Coldea. Sursa foto: Arhiva EVZ

După ce a fost condamnat și încarcerat, judecătorul Stan Mustață a murit în închisoare, în 2018.