Greva "ucide" presa din Franţa

Greva "ucide" presa din Franţa

Cotidianele naţionale nu vor fi nici tipărite, nici distribuite, astăzi, pe "întreg teritoriul francez", din cauza unei greve a Sindicatului Cărţii CGT, care domină tipografiile şi companiile de difuzare din Franţa, relatează AFP.

Sindicatul a făcut apel, ieri, la o grevă de 24 de ore în cadrul societăţii Les Nouvelles Messageries de la Presse Parisienne (NMPP), de care depinde aproape în totalitate difuzarea presei naţionale pe întreg teritoriul francez.

Sindicatul protestează în special faţă de "extinderea situaţiei precare în domeniul distribuţiei de presă".

Revistele care apar astăzi vor fi publicate ca de obicei cu excepţia Parisului şi a altor 11 localităţi din regiunea pariziană, unde acestea vor apărea cu o întârziere de 24 de ore.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ieri seară, 300 de membri ai SGLCE şi salariaţi ai NMPP au ocupat sediul companiei Lagardere din Paris (care deţine compania Hachette - n.r.), cerând începerea negocierilor cu privire la menţinerea unui centru naţional de publicare şi a agenţiilor regionale de mesagerie, care se ocupă de distribuirea cotidianelor naţionale în provincie.

Doisprezece patroni de presă (de la publicaţiile Aujourd'hui en France, La Croix, Les Echos, L'Equipe, Le Figaro, France Soir, International Herald Tribune, Journal du Dimanche, Libération, Le Monde, Paris Turf şi La Tribune) s-au declarat indignaţi faţă de protestul celor "care vor să ucidă presa cotidiană".

Aceştia au publicat, ieri, în coloanele publicaţiilor lor, o scrisoare deschisă adresată greviştilor, care se încheie cu aceste cuvinte: "Comportamentul dumneavoastră este pe cale să ucidă presa cotidiană. Încetaţi! Încetaţi imediat".

Proprietarii de presă şi NMPP se află în negocieri de mai multe luni cu sindicatele şi, în special, cu CGT, pentru punerea în aplicare a unui plan de restructurare a sistemului de distribuţie a cotidianelor naţionale în Franţa.

Acest plan, care presupune eliminarea a aproximativ 350 de posturi, este considerat de conducerea NMPP ca fiind "indispensabil pentru garantarea dezvoltării distribuţiei de presă în Franţa".

(10:46)