Se împlinesc trei ani de la apogeul crizei financiare a Greciei din iunie 2015 și de la referendumul prin care grecii s-au pronunțat într-o proporție zdrobitoare (61,31%) pentru ieșirea din Zona Euro. Atunci, premierul Alexis Tsipras a trădat voința populară, acceptând, în bizarul summit de la Bruxelles (12-13 iulie 2015), condiții chiar mai grele decât cele solicitate de UE anterior referendumului.

Angela Merkel și ministrul său de Finanțe Wolfgang Schaeuble au fost la originea celor mai împovărătoare condiții impuse Atenei și înghițite fără să crâcnească de Tsipras.

Potrivit răspunsului oferit de Ministerul german al Finanțelor unei interpelări parlamentare făcute de Verzi, beneficiile totale pentru Germania ale programului Securities Markets Program (SMP) de „ajutorare” a Greciei prin intermediul Băncii Centrale Europene au fost de 3,4 miliarde de euro.

Totuși, în 2013 și 2014 (adică înaintea crizei), Germania a transferat 527 milioane de euro, respectiv 387 milioane, către Mecanismul European de Stabilitate, ceea ce înseamnă că beneficiul net al Berlinului a fost de 2,5 miliarde de euro. La acesta se adaugă dobânzile la împrumuturile oferite Greciei de banca de dezvoltare germană KfW, care au generat 400 de milioane de euro suplimentari, făcând ca totalul câștigului Germaniei de pe urma crizei Greciei să ajungă la 2,9 miliarde de euro.

Într-o reuniune a miniștrilor de Finanțe din Zona Euro, care a avut loc joi, 21 iunie, s-a luat decizia unei ușurări a datoriei Greciei și ieșirea acesteia din programul de ajustare al Comisiei Europene.

Invazia căpușelor germane în Elada

Germania nu a profitat doar de pe urma dobânzilor la împrumuturile acordate Greciei, pentru a o „ajuta” să iasă din criza financiară: la datoria colosală de 177% din PIB la care ajunsese Atena în 2015 au o importantă contribuție numeroasele contracte oneroase ale companiilor germane cu statul grec.

Potrivit unui rechizitoriu de 2.368 de pagini, grupul Siemens a fost acuzat de procurorii greci că a dat 70 de milioane de euro mită pentru a obține, la sfârșitul anilor ’90, contractul cu statul de trecere a telefoniei de la sistemul analogic la cel digital. Tot prin mită, Siemens ar fi obținut și contractul pentru realizarea sistemului de securitate al Jocurilor Olimpice de la Atena din 2004.

Un ministru grec, Tassos Mantelis, și un fost director executiv al filialei grecești a Siemens, Ilia Georgiou, au fost găsiți vinovați și condamnați. Figura centrală a scandalului este fostul conducător al Siemens Grecia, Michalis Christoforakis, refugiat în Bavaria în 2009. Justiția germană a refuzat extrădarea sa, susținând că faptele au fost prescrise.

Constructorul german de mașini Daimler a fost acuzat în 2015 că a mituit guvernul de la Atena pentru a obține un contract de 100 de milioane de euro vizând livrarea unor mașini militare.

În 2012, grupul Rheinmetal a fost condamnat să plătească 37 de milioane de euro amendă pentru că a mituit funcționari din Ministerul Apărării de la Atena, pentru ca Grecia să achiziționeze sistemul său de apărare antiaeriană pentru 150 de milioane de euro.

În fine, 32 de persoane au fost trimise în judecată sub acuzația de mită și spălare de bani, după un contract de achiziționare de către Atena a patru submarine din Clasa 214, în valoare de 2,4 miliarde de euro de la concernul german Ferrostaal. Contractul a fost semnat în martie 2000, dar navele nu fuseseră livrate până în vara lui 2015. Justiția germană a stabilit că mita dată de Ferrostaal guvernului grec a fost de 80 de milioane de euro.

Grecia, care a fost la un pas de colapsul financiar în 2015, a avut multă vreme, în anii 2000, cel mai mare buget de apărare din UE. Evident, spre beneficiul companiilor producătoare de arme occidentale.

 

„Planul de ajutor” a fost un jaf

„Majoritatea împrumuturilor publice acceptate de către Statul grec sunt ilegale, deoarece nu au fost folosite în beneficiul populației, ci pentru a-i salva pe creditorii Greciei”, declara în 2015 pentru Libération Eric Toussaint, președintele Comitetului pentru Anularea Datoriei Lumii a Treia.

În martie 2014, brazilianul Paolo Batista, un funcționar FMI, declara la o televiziune greacă: „Grecia a primit sume enorme, dar banii au fost folosiți în principal pentru salvarea băncilor franceze sau germane”. Philippe Legrain, consilier al Jose Manuel Barroso, expreședinte al Comisiei Europene, audiat de comisia însărcinată de Parlamentul grec să facă auditul datoriei externe a țării, și citat de asemenea de Libération, a afirmat: „În 2010, diriguitorii europeni și directorul FMI de atunci, Dominique StraussKahn, au refuzat în mod deliberat să considere Grecia ca insolvabilă, pentru a proteja marile bănci europene.”

Până în mai 2010, înainte ca „Troica” (formată din Banca Centrală Europeană, UE și FMI) să activeze primul „plan de ajutorare” a Greciei, datoria Atenei nu era mai mare decât media celorlalte țări membre ale Zonei Euro. Însă, potrivit lui Eric Toussaint, guvenul lui Giorgios Papandreou a introdus în mod intenționat, în complicitate cu Eurostat, institutul de statistică europeană, elemente care nu trebuiau luate în calcul la măsurarea datoriei publice, tocmai pentru a o umfla artificial.

„După ce a fost ales în octombrie 2009, Papandreou a arătat că datoria publică este de 127% din PIB, cu un deficit de 12%. Înaintea alegerii sale, același Papandreou o evalua la 100%, cu un deficit public de 6%.”