Un grav accident de circulație s-a produs în județul Hunedoara, pe autostrada A1, pe sensul de circulație Sebeș – Simeria. Un microbuz cu opt pasageri a intrat în spatele unui TIR. La fața locului au intervenit mai multe echipaje ale SMURD și de pompieri din cadrul detașamentelor din Deva, Orăștie și Sebeș.

La locul accidentului au intervenit 3 echipaje SMURD, o echipa de descarcerare, 3 echipaje SAJ, o autospeciala de transport victime multiple ale ISU Hunedoara si Alba.

Potrivit primelor informații, din cei opt pasageri care se aflau în microbuz, unul a avut nevoie să fie scos de lucrătorii echipelor de la descarcerare. Persoana încarcerată a fost stabilizată şi transportată la UPU Deva în stare de conştienţă, cu o ambulanță. De asemenea, deși au suferit răni minore, alți cinci pasageri au fost transportați pentru îngrijiri la unitățile medicale din zonă. Ei au fost internați la UPU Deva, Hunedoara şi Orastie.

Până la finalizarea cercetării la locul accidentului, circulatia pe autostrada A1, pe sensul Sebeş-Simeria, a fost restricţionat pe o singură bandă.

Al doilea accident în 24 de ore

Este cel de-al doilea accident grav de circulație care are loc în județul Hunedoara, în ultimele 24 de ore, în care este implicat un autotren. Joi, un alt evenitment rutier s-a produs pe Drumul Naţional 68 Haţeg – Caransebeş. Doi oameni au murit în impactul dintre un autotren şi un autoturism.

Un autoturism şi un autotren s-au ciocnit, iar în urma evenimentului două persoane au decedat. Este vorba despre șoferul autoturismului, în vârstă de 54 de ani şi a unei pasagere de 51 de ani, din Lupeni.

Şoferul autotrenului a suferit un atac de panică, fiind fără leziuni care să îi pună viaţa în pericol.

Pe Drumul Național 68 Haţeg – Caransebeş, în localitatea Breazova, judeţul Hunedoara, traficul a fost blocat circa o oră în urma accidentului rutier în care au fost implicate un autoturism şi un autotren.

Sursa foto: Hunedoara liberă