Spectacolul „Povești cu Cai și Jonglerii” începe. Într-o arenă mare, apare un cal negru cum rar ți-e dat să vezi. E atât de frumos încât îți lasă senzația că știe și el că e frumos! Dă din pletele lungi ca și cum ar vrea să atragă toată atenția asupra lui și reușește. Se vede că-și iubește dresorul, o tânără frumoasă, care îl privește și ea cu multă dragoste. După numărul de dresaj, frumoasa dresoare spune că ea dresează cu dragoste, nu cu biciul. O asigurare că acel cal nu a fost chinuit pentru realizarea numărului artistic. Și chiar se vedea acest lucru.

Imediat după, deși calul ne-a lăsat pe toți cu un „UAU!” blocat pe figură, a intrat în scenă o gimnastă: Elena Amelia Racea.

Un nume care sună cunoscut, o figură care îți dă senzația că o cunoști de undeva.

S-a urcat pe niște bare și a executat un număr perfect de echilibristică și de contorsionism. Fabulos! Mirific! A primit aplauze frenetic. De pe ultimele scaune se auzea vocea unui copil de vreo trei anișori: BA-VO, mami! Și aplauda cu mânuțele lui mici de parcă era cea mai fericită zi a vieții lui.

Actul artistic e greu de descris, trebuie să-l vedeți „pe viu” ca să simțiți vibrația imposibilului devenit posibil. Amelia Racea sfidează gravitația, anatomia corpului uman… E într-adevăr ceva uluitor.

Și pentru că a fost un număr de circ valoros, iar figura și numele ei păreau tot mai cunoscute…

Până la finalul spectacolului, da!, ea e Elena Amelia Racea, gimnastă română de talie mondială, câștigătoare a zeci de medalii de aur naționale și europene, una dintre cele mai promițătoare sportive ale generației sale.

Din marile săli de competiție, pe scena Circului

Amelia Racea a fost campioană europeană la bârnă în anul 2010, la Birmingham, cu şase medalii, două de aur (sărituri şi bârnă) şi patru de argint (sol, paralele, individual compus şi cu echipa) la Festivalul Olimpic al Tineretului European de la Tampere.

Sportiva este o gorjeancă și are 25 de ani. E mama unui băiețel superb în vârstă de trei ani și a acceptat să-și pună, pentru prima dată, viața pe tavă în fața jurnaliștilor EVZ. Cum a ajuns Amelia să se bucure mai mult de ropotele de aplauze decât de cupe strălucitoare și titluri grandioase?

„Am început gimnastica artistică la 6 ani, la CSS Cetate Deva (n.r. o pepinieră a sportivelor de mare valoare a României). Eram atât de mică… Dar îmi amintesc perfect nerăbdarea pe care o aveam în suflet după e am dat probele de înscriere în clubul sportiv, abia așteptam să primesc răspunsul dacă sunt, sau nu, admisă! Când am primit răspunsul pozitiv pur și simplu nu mai puteam de fericire!”, ne povestește Amelia Racea, care spune că nu a fost o competiție ușoară pentru că s-au prezentat foarte mulți copii la acea selecție.

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE