Dupa ce Steaua a fost eliminata in semifinalele Cupei Romaniei de Poli Timisoara, fanii "ros-albastri" i-au cerut patronului sa paraseasca clubul.
Steaua este pe cale sa rateze toate obiectivele in acest sezon, dupa ce a fost eliminata aseara de Poli Timisoara in semifinalele Cupei Romaniei la fotbal, scor 1-0, intr-o partida disputata in Giulesti.
„Ros-albastrii” sunt la un pas sa piarda participarea intr-o cupa europeana, fiindca locul patru in Liga I nu mai asigura prezenta in Cupa UEFA, dupa accederea timisorenilor in finala Cupei. Un asemenea dezastru s-a mai intamplat in 2002.
„Nu te votez!”
Dupa esecul de aseara, dezamagiti, suporterii stelisti nu s-au mai multumit sa-i conteste doar pe Cosmin Olaroiu si Mihai Stoica, cerand chiar plecarea lui Gigi Becali din Ghencea.
„Nu te votez”, „Nu votez un dictator”, „Pleaca din Ghencea” au fost cateva din bannerele afisate de fani la adresa lui Becali. Poli Timisoara spera acum sa-si vada visul cu ochii: participarea intr-o cupa europeana, dupa o asteptare de 15 ani.
Banatenii si-au asigurat prezenta in finala programata pe 26 mai, chiar la Timisoara. Astazi se va decide cealalta finalista, intre Rapid si Pandurii Targu Jiu, meci care se disputa in orasul de pe Bega (ora 20.45, in direct la Antena 1).
Desi nu stralucesc in Liga I, timisorenii au profitat aseara de pasa proasta prin care trece Steaua, o formatie blazata, cu moralul la pamant. Unicul gol al meciului a fost marcat de australianul Johnathan McKain, la ultima faza din prima repriza.
„Ros-albastrii” n-au reusit nici dupa o pauza de opt ani sa joace finala Cupei. Steaua si Poli si-au respectat „renumele” de deceptii ale sezonului si au oferit un spectacol fad. Ocaziile si ideile tactice au lipsit aproape cu desavarsire.
Desi la meci n-au fost mai mult de 4.000 de spectatori, au existat incidente. Din peluza ocupata „la comun” de rapidisti si de timisoreni s-au aruncat cateva torte. „Sa vedem pe cine mai suspenda astia, si pe noi, si pe Poli?”, se intrebau fanii de la tribuna I.
In plus, la fiecare corner executat de stelisti s-a declansat o adevarata ploaie de obiecte. Stelistii au bombardat la randul lor pe jucatorii timisoreni care au trecut prin fata sectorului rezervat lor. La final, fanii stelisti au fost aproape sa se ia la bataie cu rapidistii, dar jandarmii au intervenit in forta.
Gigi Becali: „Oli, stai pana la vara!”
Gigi Becali, patronul echipei Steaua, a anuntat inainte de meci ca o eventuala despartire de Cosmin Olaroiu se va produce abia la vara, desi antrenorul isi informase colaboratorii ca va demisiona dupa partida de aseara. „Oli ne-a spus inainte de meci ca vrea sa plece, iar la final ne-a zis doar „capul sus”. Am fost o echipa de top in Europa, acum o sa fim o echipa de top in Divizia B „, a declarat aseara Mirel Radoi.
De altfel, se pare ca Olaroiu a fost la un pas sa nu vina la meciul din Giulesti. „Am avut o discutie cu el astazi (n.r. - ieri), la palat, si despre plecarea lui Olaroiu de la Steaua discutam dupa terminarea campionatului.
Daca dorea sa demisioneze trebuia sa-mi spuna mie. Oli mi-a zis: „Gigi, tin prea mult la tine, tin ca la fratele meu si fac tot ce pot pentru tine!”.
Eu i-am spus: „Daca faci tot ce poti, fa un singur lucru: stai pana la vara!”. Bineinteles ca daca vom fi pe locul doi n-o fi nebun sa plece. Cred ca, daca nu aveam puterea asta de convingere, pleca”, a dezvaluit Becali. Finantatorul „ros-albastrilor” s-a revazut aseara cu George Copos, patronul Rapidului. „Georgeee, comunistuleee, hai langa mine!”, a urlat Becali.
Semifinale
POLI TIMISOARA - STEAUA 1-0
Marcator: McKain (45·2)
Poli Timisoara: Pantilimon 6 - S. Radoi 5, McKain 7, Canu 5, Emeghara 5 - I. Matei 5 (59, Torja 5), Alexa 6, Omoduemuke 5 (82, G. Bucur), Artiom Karamian 6 - Plesan 5 (66, Caramarin 5), Mansour 5.
Antrenor: Valentin Velcea
Steaua: Cernea 4 - P. Marin 5, D. Goian 4, M. Radoi 4, Nesu 5 - Lovin 4, Paraschiv 5 (65, Iacob 5)- Nicolita 4, Elton 4 (75, Bostina 5), Ochirosii 4 (46, Cristocea 4) - V. Badea 4.
Antrenor: Cosmin Olaroiu
Stadion: „Valentin Stanescu” - Bucuresti; Spectatori: 4.000; Arbitri: F.Bede 6 - Z. Tompos 6, A. Nagy 6 (toti din Ungaria)