Gigantul Airbus turează motoarele la maxim. A anunțat că va angaja 13.000 de oameni

Gigantul Airbus turează motoarele la maxim. A anunțat că va angaja 13.000 de oameniAirbus. Sursa foto: dreamstime.com

Compania Airbus, care produce diferite tipuri de avioane folosite în flotele civile sau militare a făcut un anunț surprinzător. Un înalt oficial a precizat că în cursul anului 2023, concernul franco - britanic vrea să angajeze 13.000 de muncitori.

Din această cifră, peste 9.000 vor fi locuri de muncă la fabricile din Europa. Airbus vrea să crească producția de avioane, în contextul războiului din Ucraina, cu prioritate pe producția de război, elicoptere, avioane de transport sau drone.

Directorul de resurse umane de la Airbus, Thierry Baril a precizat că în prezent, compania studiază problema să facă angajări din rândul specialiștilor concediați de alte companii de profil, sau giganți mondiali, precum IBM, Microsoft Corp sau Amazon.

Baril a mai afirmat că cele mai multe angajări se vor face la fabricile din Franța, Germania, Spania sau Marea Britanie. Germania, Marea Britanie şi Spania, a declarat Baril.

Avion militar nou pentru Airbus

La finalul luni decembrie 2022, Airbus a anunțat că a semnat un acord cu o societatea care produce avioane de luptă, respectiv Dessault Aviation. Miza acordului este realizarea unui avion de ultimă generație care poartă numele codificat de Air Combat System (SCAF)

În data de 25 noiembrie, cancelarul german Olaf Scholz și primul ministru francez Elisabeth Borne au anunțat că s-a ajuns la un acord între producători, cu referire la contractele de studii care să conducă la realizarea viitorului Air Combat System (SCAF).

Potrivit informațiilor publice, noul avion ar trebui să fie gata până în anul 2029.

”Vom putea demara execuția noii faze de studiu, numită 1B, care trebuie să dezvolte un model de avion, care ar trebui să poată zbura până în 2029”, a precizat un oficial de la Dessault Aviation.

Proiect de 100 de miliarde de euro

Noul avion SCAF trebuie să fie înlocuitorul perfect al aeronavelor de luptă Rafale și Eurofighters, aflate în dotarea NATO.

Dimensiunea proiectului este una foarte mare, fiind vorba despre peste 100 de miliarde de euro, din această cauză implicarea unor țări ca Germania, Franța sau Spania fiind vitală.

Din ce se cunoaște Franța va conduce programul, care va fi împărțit în șapte piloni, sub coordonarea unui producător național.

Un alt concurent al programului SCAF, este viitorul avion de luptă proiectat de în cadrul proiectului Tempest, o colaborare Marea Britanie, Italia și Suedia. În cursul lunii iulie 2022, oficialii proiectului au anunțat că a fost creat un prim prototip, și că o formă finală, care să fie transpusă într-un avion va fi gata în următorii doi ani.

Ne puteți urmări și pe Google News