Ghiţă lansează ATACURI DURE la adresa ŞEFEI DNA. Kovesi este ACUZATĂ DE SPĂLARE DE BANI şi de măsluirea dosarelor. DEZVĂLUIRI INCENDIARE despre DOSARUL REALITATEA MEDIA: „De ce a vrut doamna Kovesi acest dosar”
- Daniel Teodoreanu
- 2 ianuarie 2017, 23:21
Ghiţă lansează atacuri dure la adresa şefei DNA.
Fostul deputat Sebastian Ghiţă a lansat mai multe acuzaţii dure în direcţia şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, într-o nouă înregistrare difuzată luni seara la România TV.
(…) Găsiţi aceste serii de bancnote trimise de mine pe e-mailul doamnei Kovesi, pentru ca ele să fie probă în dosar…
«Ne trebuie ceva convingător, că ameninţarea te-a făcut să cedezi cerinţelor impuse, respectiv pentru a da suma de bani solicitată. Acum vom motiva pe ce avem.» Practic, doamna Kovesi îmi cerea dovezi care să-l acuze pe Vîntu şi care s-o ajute pe dânsa în acest dosar. Vine şi îmi spune negru pe alb că doreşte mai mult, un contract care să justifice, conform legii, de ce eu am făcut acea plângere. Eu ştiu bine cum au stat lucrurile. Ce n-am crezut, ce n-am ştiut este că va breveta acest model şi că va arăta acest model şi altor procurori pentru a măslui dosare.
Atunci nu mi s-a părut nimic ciudat, pentru că şi mie îmi făcea probleme Vîntu. Când vezi acest mod de operare la DNA, te îngrozeşti.
De ce a vrut doamna Kovesi acest dosar, de ce şi l-a dorit cu atâta ardoare. Dorea pentru sistem Realitatea TV şi după ce am ajuns acolo, au început să preseze, să nu mai apară ştiri, să dau afară jurnalişti... Nu am acceptat şi au apărut conflicte între mine şi sistem. Au ales pe altcineva, pe Elan Schwartzenberg şi eu am rămas să construiesc România TV. Probabil s-au gândit că România TV va eşua, dar iată că România TV nu execută ordinele sistemului nici azi şi este cea mai bună staţie. Chiar dacă au existat meciuri şi presiuni, îi felicit şi pe cei de la Antena 3 că au rezistat. Şi lor li s-a întâmplat acelaşi lucru cu dosarul RCS-RDS. A fost un dosar măsluit şi am dovezile. Astăzi, ce au făcut cu Voiculescu, cu Patriciu, cu Adamescu, cu Vîntu, vor să facă şi cu mine: să-mi inventeze dosare şi să distrugă România TV. Mai vreţi încă o dovadă a relaţiei cu Laura Codruţa Kovesi, să fiţi siguri că eu şi ea am fost implicaţi în dosarul Realitatea Media? O firmă de construcţii din Ploieşti, de la Asesoft, a fost cea care a plătit 200.000 de euro pentru a fi adus Nicolae Popa, cel care a falimentat FMI şi care a furat sute de mii de oameni. Aş vrea să o întreb pe doamna Kovesi ce fel de operaţiune este asta, de spălare de bani? Am trimis noi oameni în Indonezia? Ce dovezi mai clare vreţi că Laura Codruţa Kovesi a inventat acel dosar Realitatea Media şi că folosea pentru asta acel e-mail Cucuveaua Mov. Să ne gândim mai bine dacă acest sistem nu este monstruos…”, a spus Sebastian Ghiţă.