Chiar dacă programul alegerilor locale nu a fost încă stabilit, pregătirile pentru primul test electoral al anului au început.
Lupta pentru primării, consilii locale şi judeţene reprezintă cea dintâi probă majoră pe care partidele o susţin în campania pentru cucerirea puterii. Partidele care câştigă cât mai multe oraşe, comune şi sate obţin puterea în teritoriu şi îşi consolidează şansele pentru ascensiunea la nivel central. „Partidele se bat la locale pentru a-şi întări organizaţiile teritoriale şi pentru a avea acces la cât mai multe resurse. Un partid care pierde face mai greu rost de bani decât unul care câştigă“, rezumă analistul politic Bogdan Teodorescu importanţa acestui scrutin. El exemplifică: „Dacă alegerile locale sunt câştigate tot de PD-L, probabil că această tendinţă se va menţine şi la legislative. Dacă PSD câştigă, înseamnă că PD-L e pe o curbă descrescătoare, iar PSD pe una ascendentă. Ştim cu toţii că există reacţii la nivelul instituţiilor statului, al patronilor din media, la nivelul sponsorilor. Dacă PD-L pierde, s-ar putea să fie instituţii ale statului care să nu-l asculte pe Băsescu. Dacă PD-L câştigă, s-ar putea să fie instituţii care să nu-l mai asculte pe Tăriceanu.“
Analistul politic Iosif Boda crede că principala luptă se va da între PD-L, PSD şi PNL. „Pentru PD-L va fi important să păstreze oraşele cucerite şi, dacă e posibil, să ia altele. PSD şi PNL nu au câştigat niciun centru de judeţ la europarlamentare. Alegerile în capitalele de judeţ au fost câştigate de PLD, PD şi UDMR. Dacă acest lucru se confirmă, va fi o catastrofă pentru PNL şi PSD“.
Când votăm?
Premierul Călin Popescu-Tăriceanu a anunţat miercuri că nu va amâna alegerile locale programate pentru vara acestui an, dar va încerca să evite suprapunerea scrutinului peste Campionatul European de fotbal, care va începe pe 7 iunie. El a dat asigurări că hotărârea privind data alegerilor va fi luată „în termen util“, astfel încât administraţia şi partidele să se poată pregăti din timp. În principiu, Tăriceanu va propune partidelor parlamentare data de 25 mai, pentru primul tur, şi 8 iunie, pentru al doilea tur de scrutin. Campania electorală va începe pe 25 aprilie şi va dura 30 de zile.
CONFRUNTARE 2008: Ţară, ţară, vrem primari
Cea mai dură bătălie la alegerile locale din 2008 se va da în Bucureşti, singura metropolă din lume cu şapte primari. Capitala reprezintă unul dintre principalii indicatori ai evoluţiei partidelor în alegeri şi prefigurează, în mare măsură, tendinţele următoarelor teste electorale.
După nenumărate promisiuni de schimbare în bine şi după tot atâtea eşecuri lamentabile, Primăria Generală a Capitalei a devenit cel mai dificil obiectiv pe care şi-l poate fixa un candidat care ţine la viitorul său politic. Partidele nu şi-au epuizat, însă, eşantioanele de candidaţi kamikaze. Deocamdată, există doar doi pretendenţi care au anunţat deschis că vor să lupte pentru fotoliul de primar general: vicepreşedintele liberal Ludovic Orban şi liderul PIN Cozmin Guşă.
Candidatura lui Orban este favorizată şi de refuzul preşedintelui Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, de a candida pentru primărie, dar nu este, încă, oficializată în cadrul PNL. Orban a spus că decizia finală se va lua pe baza unui sondaj de opinie efectuat în cadrul partidului, iar procedura de desemnare a candidatului PNL se va încheia în intervalul 1-15 martie.
„Există o procedură statutară în interiorul PNL, care a fost întărită şi de o decizie a delegaţiei permanente a PNL, privind selectarea candidaţilor, în special în capitalele de judeţ şi în capitala României. În ceea ce mă priveşte, deja am discutat cu colegii mei din Bucureşti, care mi-au solicitat să candidez“, a declarat Orban.
Primul candidat în Bucureşti
Cozmin Guşă este primul candidat oficial pentru Primăria Generală a Capitalei. Potrivit Laviniei Şandru, vicepreşedinte PIN, Guşă a fost desemnat candidat în unanimitate de Consiliul Liderilor partidului, pe baza unui studiu comandat de PIN şi realizat la nivelul Bucureş tiului de o echipă de sociologi. În plus, s-a realizat şi o „compilaţie“ între patru sondaje de opinie, efectuate de INSOMAR, IMAS, CURS şi CSOP între 2005 şi 2007. Şandru a declarat că studiul a luat în calcul toţi posibilii candidaţi ai celorlalte partide: Marian Vanghelie, Cristian Diaconescu, Victor Ponta şi Sorin Oprescu (PSD), Ludovic Orban, Andrei Chiliman, Norica Nicolai (PNL), Adriean Videanu, Vasile Blaga, Liviu Negoiţă, Răzvan Murgeanu (PD-L), Marius Marinescu (PC) şi Silviu Prigoană.
Iniţial, Lavinia Şandru părea favorită pentru candidatura la Primăria Generală a Capitalei, întrucât la alegerile europarlamentare ea a obţinut 4% în Bucureşti, cu un buget redus, iar Guşă anunţase că doreşte să participe la scrutinul preziden- ţial din 2009.
PD-L şi PSD îşi fac socotelile
Candidatura lui Guşă este doar prima mişcare pe frontul luptei pentru Primăria Capitalei. Principalele favorite ale localelor, PD-L şi PSD, se află în plin proces de studiere a şanselor potenţialilor candidaţi şi de monitorizare a adversarului. În condiţiile în care primarul Adriean Videanu ezită să-şi anunţe candidatura la un nou mandat, membrii PD-L vor alege între secretarul general Vasile Blaga şi viceprimarul Răzvan Murgeanu candidatul care îi va reprezenta în cursa pentru Primăria Capitalei.
Democrat-liberalii aşteaptă acum rezultatele a două sondaje de opinie efectuate de CSOP. Primul studiu va determina cota electorală a candidaţilor PD-L între ei, iar al doilea va trasa intenţia raportată la contracandidaţ ii celorlalte partide. Printre posibilii adversari au fost menţionaţi Ludovic Orban (PNL), Marian Vanghelie, Sorin Oprescu şi Victor Ponta (PSD) şi Cozmin Guşă (PIN).
Conducerea PSD a decis să prelungească până pe 15 februarie termenul până la care organizaţiile judeţene trebuie să înainteze lista cu propunerile de candidaţi.
În fiecare judeţ va fi efectuat un sondaj de opinie pentru a se stabili personalităţile care dispun de cea mai mare notorietate şi cea mai mare încredere. Pentru Bucureşti, socialdemocraţ ii se gândesc la Sorin Oprescu, Marian Vanghelie, Cristian Diaconescu.
Ce vise a mai avut Prigoană
În cursa pentru fotoliul de primar al Bucureştiului s-ar putea avânta şi câteva personaje publice pitoreşti, precum Silviu Prigoană sau Florin Călinescu. Amândoi sunt cunoscuţi ca adepţi ai unui stil autoritar şi original de a face ordine în Bucureşti. Călinescu a dovedit că e un bun mobilizator al maselor şi ar putea primi sprijinul unui partid, posibil PSD.
Prigoană se bucură de simpatia multor bucureşteni, dar are şi o imagine de personaj neserios, sucit. Vă puteţi face o idee despre viziunea lui asupra „revoluţiei“ pe care o va face dacă va fi ales primar al Capitalei recitind doar una dintre declaraţ iile sale publicate în decembrie în „Evenimentul zilei“. Este vorba despre proiectul magistralei de metrou care să deservească Aeroportul Otopeni: „Proiectul meu, ca să ajungă metroul până acolo, se numeşte «Chicago», în care ne trebuie investiţie de 100.000 de euro. Metroul iese afară la IMGB, preluat de locomotive care-l trag pe linia ferată care există deja pe centură, până la Otopeni. Tranzitează Băneasa. De ce să mă duc pe sub DN 1? Cu opt miliarde putem cumpăra elicoptere care să-i ducă pe oameni la ei în curte.“
Deocamdată, un abonament la elicopter rămâne un vis, fiindcă Prigoană nu s-a hotărât dacă va candida sau nu.
Piedone în acţiune
Pentru Primăria Sectorului 1 s-ar putea confrunta Răzvan Murgeanu (PD-L), actualul primar Andrei Chiliman (PNL) şi social-democratul Dan Tudorache.
La sectorul 2, actualul primar, Neculai Onţanu, ar putea concura alături de viceprimarul Dan Ionescu, iar Liviu Negoiţă (PD-L) a declarat că doreşte să candideze din nou pentru sectorul 3, acolo unde s-ar putea confrunta cu fostul consilier municipal PSD Doru Giugula.
În sectorul 4 e posibil ca fostul primar PSD Vasile Mihalache să candideze din nou. Cu certitudine, Cristian Popescu, poreclit „Piedone“, va fi un candidat cu greutate, la propriu şi la figurat. El a fost propus de Partidul Conservator, iar decizia Biroului Politic al partidului a fost anunţată de Dan Voiculescu.
În sectorul 5, lupta s-ar putea da între viceprimarul Ionuţ Popa, Silviu Prigoană şi Marian Vanghelie, dacă nu cumva ultimii doi aleg să concureze pentru fotoliul de primar general, iar în sectorul 6, alături de actualul primar, Cristian Poteraş, şi de viceprimarul PD-L, Radu Silaghi, ar intra în cursă şi fostul primar Dan Darabont.
„Tribunalele să părăsească Bucureş tiul, că nu toată lumea e infractoare. Afară, pe centură. Când mă duc la tribunal, n-am unde să parchez. Spitalele de boli infecţioase, în mijlocul blocurilor. Toate - afară!“, Silviu Prigoană, în „Evenimentul zilei“ din 26 decembrie 2006
„Experienţa pe care o am şi modul în care arată Bucureştiul mă fac să cred că sunt un candidat potrivit pentru poziţia de primar general.“, Ludovic Orban
CANDIDAŢI OFICIALI Primii pretendenţi din ţară
> Sergiu Sechelariu (47 de ani), fost secretar de stat la Ministerul Transporturilor în cabinetul Năstase, va candida ca independent la Primăria Bacăului, oraş condus de fratele său, Dumitru Sechelariu, timp de opt ani. În vârstă de 47 de ani, Sergiu Sechelariu are o avere estimată la 15 milioane de dolari şi a fost cercetat în dosarul „Zambaccian“. PNL merge pe mâna actualului primar al Bacăului, Romeo Stavarache, iar PD-L nu şi-a desemnat candidatul.
> Deputatul conservator Codruţ Sereş, fost ministru al economiei şi comerţului, şi-a anunţat candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Baia-Mare.
> Ministrul dezvoltării, Laszlo Borbely, are cele mai mari şanse să fie desemnat de UDMR candidat la Primăria municipiului Târgu-Mureş. Potrivit preşedintelui UDMR, Marko Bella, decizia finală va fi luată până la sfârşitul lunii viitoare. Borbely a precizat că-şi va da demisia din funcţia de ministru doar dacă va câştiga alegerile.
> Secretarul general al guvernului, Ilie Bolojan, va fi retras din executiv pentru a candida la postul de primar al municipiului Oradea. În locul primarului Petru Filip, ales europarlamentar, PD-L va miza acum pe Ştefan Seremi, vicepreşedintele consiliului judeţean.
> Denumit „partidul primarilor“, PD-L intenţionează să-şi menţină poziţiile câştigate în administraţia locală, desemnându-i candidaţi la funcţia de primar pe Dumitru Oprea la Iaşi, George Scripcaru la Braşov, Cezar Preda la Buzău, Dorin Florea la Târgu-Mureş, Gheorghe Ştefan la Piatra-Neamţ, Mircea Hava în Alba-Iulia, Vasile Nistor în Bacău şi Cătălin Flutur în Botoşani.
> PD-L a desemnat însă şi candidaţi care au fost cercetaţi de justiţie. Mircia Gutău, primarul din Râmnicu- Vâlcea, a fost cercetat anul trecut pentru luare de mită, iar Gheorghe Falcă, primarul Aradului, finul preşedintelui Traian Băsescu, face obiectul unui dosar penal pentru luare de mită şi abuz în serviciu contra intereselor publice. Cei doi sunt însă susţinuţi de filialele judeţene ale partidului.