Germania se pregătește să distribuie vaccinul anti-Covid
- Iuliu Vlădescu
- 2 noiembrie 2020, 16:12
Un plan de distribuție a primelor doze de vaccin pentru coronavirus, imediat ce vor fi disponibile.
IL FATTO QUOTIDIANO: Germania, așa cum a făcut în primăvară pentru teste, pregătește centre ad-hoc în care să efectueze cât mai rapid posibil și în siguranță vaccinările pentru persoanele expuse la mare risc. În lupta împotriva Covid 19, timpul este crucial: din acest motiv, ministrul Sănătății, Jens Spahn, a scris deja guvernelor celor 16 landuri germane, cerându-le să furnizeze, până pe 10 noiembrie, adresele centrelor în care va fi efectuat vaccinul.
Planul prevede ca dozele să fie stocate într-un depozit central și, apoi, expediate către mai mult de 60 de centre regionale în câteva ore de la aprobarea vaccinului.
Utilizarea pavilioanelor de târguri este, de asemenea, luată în considerare și sunt dezvoltate două aplicații pentru gestionarea campaniei de vaccinare a 83 de milioane de cetățeni. Când? Guvernul își propune să aibă primele doze de vaccin deja în decembrie.
Un termen care a fost indicat și de premierul Giuseppe Conte drept „posibil”. Deocamdată, ministrul german Spahn a preferat să fie mai precaut, indicând începutul anului 2021, „poate deja ianuarie”, ca fiind cea mai plauzibilă dată.
În cadrul întâlnirilor private, însă, potrivit unor surse ale tabloidului german, a fost mult mai optimist.
Italia țintește puternic pe vaccinul experimentat de Oxford / IRBM / AstraZeneca - ale cărui doze vor fi produse în Italia de compania IRBM din Pomezia -, care este pe cale să finalizeze faza a III-a a studiului și pe 1 octombrie a depus o cerere de autorizare către Agenția Europeană a Medicamentelor (EMA).
În Germania, însă, speranța se numește BNT162: este vaccinul pe care Biontech, o companie din Mainz, îl dezvoltă împreună cu partenerul său american Pfizer. Solicitarea către EMA în acest caz a fost prezentată pe 5 octombrie, iar rezultatele fazei III sunt așteptate pentru începutul lunii noiembrie.
Dacă nu vor fi inconveniente, aprobarea ar putea fi dată după câteva săptămâni. Șeful Biontech, Ugur Sahin, acordă interviuri optimiste televiziunilor și ziarelor germane, de câteva zile. „Producem deja vaccinul. Prevedem să avem până la 100 de milioane de doze disponibile până la sfârșitul anului”, a declarat pentru „Business Insider”, bărbatul în vârstă de 55 de ani, de origine turcă.
Între timp, guvernul german se pregătește pentru provocarea logistică: vrea să se asigure că, odată ce vor ajunge la sfârșitul experimentării, nu va mai exista niciun obstacol. În Germania, Consiliul de Etică, Academia Leopoldina și Institutul Robert Koch trebuie să aleagă cine va avea mai întâi dreptul la un vaccin împotriva coronavirusului.
Sugestiile lor vor ajunge la guvern imediat ce va fi clar câte doze vor fi disponibile inițial. În orice caz, vorbim despre milioane de persoane care trebuie vaccinate într-un timp foarte scurt. Din acest motiv, Ministerul Sănătății lucrează deja la variante: potrivit mass-mediei, se consideră într-o etapă ulterioară să se folosească și pavilioanele târgurilor, pentru a crea mari centre de vaccinare.
Pentru prima fază, Guvernul prevede să aibă cel puțin 60 de centre disponibile pe întreg teritoriul național: fiecare Land va trebui să își comunice propriile centre până pe 10 noiembrie. Planul prevede că, de îndată ce se va da aprobarea, totul va fi gata pentru distribuție. Ministrul Spahn, în „Der Spiegel”, a sugerat și două aplicații telefonice, care sunt încă în curs de dezvoltare.
Prima va fi utilizată pentru gestionarea programărilor pentru vaccin, a doua va fi dedicată raportării eventualelor efecte secundare.
„Der Tagesspiegel”, un ziar din capitală, scrie că managerii clinicilor din Berlin se pregătesc deja să identifice centrele de vaccinare. Numai în oraș, ar putea exista între 10 și 15: se studiază posibilitatea exploatării structurilor spitalicești sau a identificării altor spații, deși cu diverse probleme practice.
Într-un alt interviu, de data aceasta la televiziunea „VRM” din Mainz, Sahin a explicat că vaccinul pe care Biontech îl dezvoltă cu Pfizer trebuie păstrat la minus 80 de grade. Majoritatea clinicilor germane, mai scrie „Der Tagesspiegel”, dețin frigidere capabile să mențină aceste temperaturi. Totuși, Spahn vrea să evite surprizele și, din acest motiv, a trimis o scrisoare către șefii Landurilor, cerându-le să identifice structurile disponibile.
Ministerul Sănătății se pregătește, evident, pentru cel mai bun scenariu posibil: potrivit „Bild”, într-o ședință privată, Spahn a declarat că primele doze de vaccin „ar putea fi disponibile până la sfârșitul anului”. Tabloidul citează un participant la masă, ministrul din CDU nu comentează și face trimitere la declarațiile oficiale.
La ultima conferință de presă pe acest subiect, ministrul Cercetării, Anja Karliczek, a reiterat că primele doze de vaccin sunt așteptate până în martie 2021. În timp ce, pentru a putea vaccina majoritatea populației germane, va trebui să așteptăm până la jumătatea anului 2021: „Dacă ar merge mai rapid, în mod evident, ar fi foarte frumos”, a spus Karliczek.
Dincolo de când se va întâmpla, Berlinul planifică deja cum se va întâmpla. În primăvara anului trecut, centrele ad-hoc Abstrichzentrum pentru efectuarea testelor, au fost una dintre principalele mișcări cu care Germania a reușit să urmărească infecția și mai ales să își protejeze spitalele de pandemie.
Acum se studiază un model similar pentru a fi pe primul loc și în privința vaccinurilor.
Sursa; Traducerea: Oana Avram, RADOR