Germania introduce taxa uriașe pe gaze. Costuri cu 600 de euro mai mari la facturile de energie

Germania introduce taxa uriașe pe gaze. Costuri cu 600 de euro mai mari la facturile de energieSursa: Dreamstime.com

Germania a anunțat că, de la 1 octombrie, va introduce o taxă în facturile la gaze. Aceasta va fi plătită atât de populație, cât și de companii. Speriați de scumpiri, nemții au golit magazinele care vindeau calorifere electrice.

Germania le va impune locuitorilor o taxă pe gaze, pentru a putea face față scumpirilor generate de reducerea drastică a importurilor din Rusia. Autorităților de la Berlin au anunțat că vor să distribuie costurile suplimentare, generate de aprovizionarea cu gaze din alte surse, între toți consumatorii finali.

Taxa pe gaze se va aplica atât populației, cât și companiilor, de la 1 octombrie 2022 și până în aprilie 2024. Aceasta ar urma să fie de doi sau trei eurocenți pe kilowatt oră. Mai exact, nemții vor plăti între 400 și 600 de euro în plus, pe an, pentru facturile la gaze, transmite Reuters.

Economie la gaze

Această sumă urmează să fie recalculată din trei în trei luni. „Obiectivul este asigurarea unei aprovizionări cu gaze în urma crizei energetice germane şi europene declanşate de atacul rus în Ucraina. În vederea amortizării acestui şoc, ceea ce se plăteşte în plus trebuie şi va fi însoţit de un nou pachet de ajutoare”, a declarat Ministrul Economiei, Robert Habeck.

Acesta a mai declarat că toate instituțiile statului vor reduce consumul de energie. Clădirile publice, cu excepţia spitalelor şi a instituţiilor sociale, desigur, ar trebui să fie încălzite la 19 grade Celsius. Clădirile şi monumentele nu vor mai fi iluminate noaptea şi panourile publicitare nu vor mai fi iluminate“, a declarat ministrul Habeck pentru ziarul Sueddeutsche Zeitung, transmite dpa.

În iulie, Robert Habeck a prezentat un nou pachet de securitate energetică, pe fondul unei scăderi accentuate a aprovizionării cu gaze ruseşti. Atunci, s-a precizat că este important să se reducă consumul de gaze la companii, clădirile de birouri, dar şi în gospodăriile private, potrivit Agerpres.

Nemții se reorientează

Speriați de prețurile tot mai mari la gaze, dar și de faptul că ar putea îngheța de frig la iarnă, dacă Rusia sistează complet fluxurile de gaze către Germania, nemții se reorientează. Vânzările de calorifere electrice au crescut cu 35%, scrie ediția în limba italiană a Euronews.

Un magazin de electronice din Berlin a epuizat deja marfa. „Toată lumea vrea să cumpere radiatoare electrice, dar stocurile sunt complet epuizate. Poate va sosi marfă nouă în septembrie, octombrie sau noiembrie. Nicio companie nu poate spune dacă vor fi sau nu livrate”, a declarat un angajat.

 

Ne puteți urmări și pe Google News