HÜRRIYET. În cadrul conferinței de presă comună organizată după întâlnirea cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, ministrul de externe al Germaniei, Annalena Baerbock, care s-a aflat în prima vizită oficială în SUA, a declarat că "atitudinea părții ruse va avea cu siguranță un preț".
Ministrul de externe al Germaniei, Annalena Baerbock, a efectuat prima sa vizită oficială în SUA. Baerbock, care a avut o întâlnire cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a declarat că încălcarea din nou a suveranițății Ucrainei ar putea genera "consecințe serioase" pentru Rusia" și că "atitudinea părții ruse cu siguranță va avea un preț".
De asemenea, Baerbock a subliniat că o decizie în Europa în privința securității nu va fi luată fără "Europa" și, atrăgând atenția asupra suspendării procesului de aprobare a gazoductului Nord Stream 2, a spus: "Acest lucru arată că este un instrument în mâinile noastre. În cazul în care Rusia va folosi energia drept o armă sau va recurge la agresiune, guvernul federal va adopta măsuri eficiente împreună cu partenerii europeni".
Puncte de vedere diferite
Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a declarat că Germania și Statele Unite consideră acțiunile Rusiei împotriva Ucrainei drept "o sfidare la adresa păcii și stabilității în Europa". De asemenea, Blinken a arătat că în cazul în care tensiunile din regiune vor evolua spre o soluție militară, Rusiei i s-ar putea impune sancțiuni economice dure și a adăugat: "Aceasta nu este numai poziția SUA și a Germaniei, este poziția comună a numeroase țări, aliați și parteneri".
Amintind că Statele Unite vor continua să furnizeze Ucrainei arme pentru apărare, Blinken a continuat: "În cazul unei invazii rusești, SUA vor furniza Ucrainei mult mai multe arme decât era planificat anterior".
Baerbock însă a subliniat că guvernul federal nu s-a gândit la exportul de arme și că Germania sprijină Ucraina prin instalarea unui spital militar.
După întâlnirea în care s-a discutat despre tensiunile de la frontiera dintre Rusia și Ucraina, ministrul de externe al Germaniei și secretarul de stat al SUA au precizat că vor coopera îndeaproape în problema măsurilor ce vor fi adoptate. (Rador)