George Simion, detalii noi despre scandalul cu Poliția Română: „M-au percheziționat foarte atent. Cine știe ce sperau să găsească”
- Maria Miron
- 2 octombrie 2022, 14:58
Liderul AUR George Simion a amintit de momentul în care a fost „săltat” de mascați, pe motiv că președintele unioniștilor ar fi condus mașina pe drumuri publice fără a avea un permis valabil. Simion neagă că ar fi știut că i-a fost suspendat permisul și acuză Poliția Română de abuz.
După protestele de joi din Piața Victoriei, George Simion a fost dus la o secție de Poliție, unde a aflat că permisul de conducere îi este suspendat încă din primăvara acestui an.
George Simion, noi detalii despre scandalul cu Poliția din Piața Victoriei
„Exclus să știu. În sâmbăta Paștelui, am făcut o tamponare mică cu un domn, am intrat în spatele lui pe centura Buzăului. Am făcut amiabilă, am mers la service, am plătit reparațiile. Atât știam. Până seara trecută (n.a. joi) când Poliția a dat prin stație că am permisul suspendat. Am sunat acasă să verifice dacă am primit ceva cu carnetul suspendat, nu era nimic cu chestia asta. Era o comunicare de la Parchet în care spune că e ordonanță de clasare.
Nu eu am condus autocarul, nu am carnet pentru el. Un coleg a condus. M-au percheziționat foarte atent, cine știe ce sperau să găsească”, a povestit George Simion despre incidentul petrecut în aprilie și în urma căruia ar fi rămas fără permis.
Dosarul accidentului din aprilie a fost clasat pentru că victima nu a depus plângere, deși chiar George Simion a spus că victima l-a sunat după trei zile de la accident, spunându-i că are amețeli, moment în care președintele AUR i-a sugerat acesteia să meargă la un spital.
Declarațiile lui George Simion, după ce a fost dus la secție de mascați
George Simion a fost dus la secția de Poliție după scandalul din Piața Victoriei. Zeci de polițiști, jandarmi și mascați au fost chemați să ridice autocarul plin cu protestatari, care era parcat acolo. Jandarmii au îmbrâncit câțiva protestatari, iar în urma controlului actelor celor prezenți, liderul AUR a fost dus la secția de Poliție pentru că avea permisul suspendat.
„Toată schema a fost să ne dea jos din autocar, să mă ducă sub pretexte false la Poliţie. Pentru că am o ordonanţă de clasare din august, despre care acum am aflat. Toată schema lor a fost să ne scoată din autocar cu forţa, cu mascaţii, cu jandarmii. Asta voiau să facă cu jandarmii ca să elimine protestul de aici”, a spus George Simion, după ce a ieșit din secția Poliţie.
Liderul AUR a fost convins că „va fi reținut” pentru protest, dar polițiștii i-au explicat că nu este vorba de o reținere, ci despre verificări suplimentare pe care trebuie să le facă la sediul Brigăzii Rutiere, pentru că acesta figura în baza de date cu permisul suspendat.
Eliberat după 10 minute
Liderul AUR a condus în zona Pieţei Victoriei din Bucureşti, unde îşi promova protestul pe care formaţiunea sa politică îl organizează în acest weekend. Poliţiştii care l-au oprit au constatat că în baza lor de date acesta figura având permisul suspendat.
Într-o declaraţie ulterioară, politicianul AUR a spus că a fost „eliberat” după doar 10 minute şi a descris acţiunea Poliţiei ca fiind ilegală şi abuzivă. Autocarul formaţiunii politice, parcat în Piaţa Victoriei, a fost ridicat de autorităţi. În plus, liderul AUR a fost testat atât pentru consum de alcool, cât şi de droguri, iar rezultatele au fost negative în ambele cazuri, conform Realitatea.