George Carlin, sau cele 7 cuvinte care l-au dus în faţa Curţii Supreme a SUA
- Florin Silviu Ivan
- 17 august 2022, 08:36
„When you're born you get a ticket to the freak show. When you're born in America, you get a front row seat.” „Atunci cînd te naști primești un bilet la un spectacol dement. Cînd te naști în America, primești un loc în primul rînd”
Pe HBO Max rulează un documentar în două episoade dedicat celui mai mare comedian din istorie. „Visul american al lui George Carlin” nu este doar un omagiu adus acestui iconoclast nepereche, ci şi un examen aproape anatomic al acestui geniu al comediei şi criticii sociale americane. Fiindcă în ciuda tuturor încercărilor mainstreamului politic sau media de a-l înfăţişa ca pe un drogat care calcă în picioare valorile americane, Carlin a fost un geniu. „Nu-mi plac ortodocşii. Nici cei de stînga, nici cei de dreapta. Stau, îi urmăresc, îmi iau notiţe şi apoi mă distrez.”
La deschiderea Hall of Fame-ului dedicat marilor figuri ale comediei americane, în laudatio, celebrul om de televiziune şi comedian Jon Stewart le-a reîmprospătat memoria celor aflaţi în incinta teatrului „National Comedy Center” faptul că atît Carlin cît şi Lenny Bruce au fost arestaţi şi cercetaţi de poliţie şi FBI pentru limbaj necuvincios şi ireverenţios. Carlin avea să compară chiar în faţa Curţii Supreme a Statelor Unite pentru şapte cuvinte sau expresii pe care vă las să le descoperiţi în documentarul HBO, sau în „The Hall”, pe Netflix, unde Jon Stewart spune, citez: aceste 7 cuvinte pot fi astăzi titlurile celor mai de succes seriale sau filme.
Marea problemă este că umorul american, scena comediei şi a stand up-ului cu cîteva mici excepţii nu prea aparţine wasp-ilor, americanilor evanghelici. Pe care, fie vorba între noi, nici nu prea avem cum să-i suspectăm că ar avea simţul umorului. El vine mai degrabă de la cei mai marginalizaţi dintre americani.
De aceea avem umorul irlandez catolic (Carlin, Maher), evreiesc (Lenny Bruce, Larry David, Jerry Seinfeld, Juddah Friedman, Jon Stewart, Sarah Silverman) , afro-american (Richard Pryor, David Chapelle, Eddie Murphy, Chris Rock) hispano-american şi în vremea de pe urmă, arabo-american. Carlin, asemeni lui Lenny Bruce sau Richard Pryor a fost nu doar un deschizător de drumuri sau killerul umorului de genul Abbot and Costello, dar şi cel mai înverşunat apărător al libertăţii de exprimare aşa cum este ea inserată în primul amendament din Constituţie adoptat la 15 decembrie 1791, amendament care împiedică guvernul să formuleze legi prin intermediul cărora să reglementeze libertatea religioas sau să interzică liberul exercițiu al unei religii, să îngrădească libertatea de exprimare, libertatea presei, libertatea de reuniune sau dreptul de a solicita guvernului corectarea nedreptăților.
Cumva, George Carlin a fost un anarhist, un om care nu credea în autoritate. Dar nu anarhist în sensul imbecil pe care îl dau neştiutorii de carte, cei care confundă anarhismul cu străzi aflate în flăcări şi jaful liber la drumul mare, ci prin contracultură, prin etalarea propriei viziuni asupra realităţii aşa cum au făcut-o la rîndul lor Jack Kerouac, Allan Ginsberg sau William S. Borroughs. Vă invit, aşadar, să intraţi în lumea şi în mintea genialului George Carlin. Pe HBO Max.