Generozitate marca Gabriela Firea. Pe cine a făcut cetățean de onoare primarul Bucureștiului

Generozitate marca Gabriela Firea. Pe cine a făcut cetățean de onoare primarul Bucureștiului

Mugur Isărescu va deveni Cetățean de Onoare al Capitalei. Consiliul Municipiului București a decis ca guvernatorul BNR să primească această distincție în urma ședinței de marți, în care au figurat pe ordinea de zi alte 56 de proiecte de hotărâre. Propunerea a venit din partea edilului, care îl cunoaște îndeaproape pe Isărescu

Inițiativa votată de Consiliul General aparține chiar Gabrielei Firea, primarul general al Capitalei, apropiată a liderului BNR la finalul anilor ’90, când a fost purtător de cuvânt al guvernului Isărescu.

Astfel, Mugur Isărescu va primi titlul de „Cetățean de Onoare” pentru „demersurile sale de conservare a patrimoniului BNR, care au adus un plus de valoare Bucureștiului” și „pentru contribuția esențială la reformarea Băncii Naționale a României, ca Bancă Centrală a țării, și integrarea instituției fundamentale în circuitul european și global al Băncilor Centrale”, se arată în proiectul de hotărâre al Gabrielei Firea.

În vârstă de 70 de ani, de profesie economist, Isărescu a lucrat ca cercetător științific la Institutul de Economie Mondială din București timp de 19 ani, imediat după terminarea facultății. În 1990 a fost numit guvernator al BNR, iar în 1999 a devenit premier al României. Mugur Isărescu este deja Cetățean de Onoare al municipiului Sibiu.

Tot în cadrul ședinței de marți, consilierii au decis să-i ofere titlul de „Cetățean de Onoare” și medicului Corneliu Romanițan, conferențiar universitar, șef al clinicii ORL a Spitalului Universitar „Carol Davila”.

Au dreptul de a participa la ședințele Consiliului

Titlul de „Cetățean de Onoare” al Municipiului București reprezintă cea mai înaltă distincție civică, ce recompensează talentul și serviciile deosebite ale unei persoane, române sau străine. Titlul se acordă după caz, la inițiativa primarului general sau a membrilor Consiliului General al Municipiului București.

Astfel, cei care primesc această titulatură au dreptul de a participa ca invitați de onoare la ședințele Consiliului General, putând fi consultați în probleme specifice domeniului, au dreptul de a lua cuvântul în plenul ședințelor de consiliu la care sunt invitați și au acces gratuit la manifestări desfășurate sub patronajul Consiliului General.

Firea, „recordman”

În mandatul Gabrielei Firea s-au acordat cele mai multe titluri de „Cetățean de Onoare”.

Din 1991, 266 de persoane au primit această distincție, dintre care, 76 doar în mandatul Gabrielei Firea, fără a-i mai lua în calcul pe cei doi menționați mai sus. Printre cele mai cunoscute personalități care au primit titlul de „Cetățean de Onoare” se numără istoricii Neagu Djuvara și Dinu G. Giurescu, sportivii Cătălina Ponor, Marian Drăgulescu, Mircea Lucescu, Helmuth Duckadam, Cristina Neagu și Simona Halep, artiștii Alexandru Arșinel și Angela Gheorghiu, dar și întreaga echipă de handbal feminin CSM București, printre care se numără jucătoare românce și străine, plus banca tehnică, echipa de volei feminin, CSM București – în total, 16 persoane, respectiv echipa de spadă a României, medaliată cu aur la Jocurile Olimpice de Vară de la Rio – 5 persoane.

De la Gică Hagi, la Simona Halep

Prima persoană care a primit titlul de „Cetățean de Onoare” al Bucureștiului a fost soprana Mariana Nicolesco, în 1991, urmată de medicul Emil Palade, – laureat în 1974 al premiului Nobel pentru fiziologie și medicină, în 1992.

De asemenea, printre numele sonore care figurează în evidența cetățenilor de onoare ai Bucureștiului, se numără: Nadia Comăneci, Gabriela Szabo, Sofia Vicoveanca, Stela Popescu, Cristian Gațu, Larisa Iordache, Florin Piersic, Gheorghe Zamfir, Radu Beligan, Gheorghe Dinică, Ghigore Leșe.

Printre personalitățile mai puțin cunoscute se numără sculptorul Marcel Guguianu, regizorul de teatru David Esrig, doctorul Herman Berkovits, colonelul în retragere Dorin Petruț, fost militar în Irak.

Titlu controversat

Contestată de opoziție pentru că preferă să ia măsuri populiste în loc să-și onoreze promisiunile din campanie, Gabriela Firea a fost implicată, de curând, într-un scandal cu privire la titlurile de „Cetățean de Onoare”. Mai precis, este vorba despre cazul lui Tibi Ușeriu, despre care s-a speculat anul trecut că va refuza titlul. Maratonistul l-a acceptat „din respect față de bucureșteni”, dar nu s-a prezentat la ceremonia de decernare.

Alți cetățeni de onoare făcuți de Firea

Cristian George Țopescu, Herman Berkovits, Cătălin Badiu, Ileana Vulpescu, Ilie Ilașcu, Mircea Lucescu, Alexandra Nechita, Ion Caramitru, Dorin Petruț, Daniel Porumb, Eugen Pătru, Aurel Vainer, Tamara Buciuceanu, Mihai Șora, Nicolae Istudor, Pavel Năstase, Eugen Simion, Ioan Aurel Pop, Ivan Patzaichin, Cezara Dafinescu, Gheorghe Mihăiță, Marius Bodochi, Ileana Stana-Ionescu, sunt personalitățile care au primit tilul de „Cetățean de Onoare” al Municipiului București.