Cine sunt acești fotbaliști din ”Generația de aur”, care ne-au făcut de atâtea ori să ne simțim mândri că suntem români? Cine sunt ei în realitate, în afară de a fi niște buni profesioniști? Cât de morali sunt ei?
Ar trebui să încercăm să răspundem la aceste întrebări, dacă tot discutăm cu atâta patos despre grațierea lui Gică Popescu, un simbol al fotbalului românesc. Ar trebui să-l cunoaștem mult mai bine, dacă tot vrem să-i redăm libertatea. Să ne asigurăm că este la fel de vertical în raport cu societatea românească, precum stătea în teren și păzea careul de 16 metri.
Mi-e teamă că mulți, prea mulți, refuză, în dulcele stil românesc, să privească realitatea în față și preferă să se hrănească în continuare cu mituri. Mituri sădite adânc în mintea poporului în perioada național- comunistă, care, iată, fac ravagii și astăzi. Nu am scăpat, din nefericire, de acel complex de inferioritate, care ne face să ne hiperbolizăm eroii trecutului sau ai zilelor noastre. Zilele acestea a venit rândul lui Gică Popescu să fie ridicat pe un piedestal pe care, din câte se pare, nu-l merită. Cât de moral este Gică Popescu? Mi-e teamă că nu foarte. Citind excelenta anchetă a colegilor de la Rise Project (”Gică Popescu asociat cu grupări spaniole acuzate de corupție”) înțeleg că s-a înconjurat de multe ori de oameni dubioși. De la Cătălin Tolontan am înțeles că în ”Gazeta Sporturilor” vor urma dezvăluiri care-i vor pune pe cei care-i cer astăzi grațierea într-o postură delicată. Vom vedea. Până atunci putem trage, cred, concluzia că banul a fost o valoare importantă în viața lui Gică Popescu. Nu cred că greșim. Ne putem chiar gândi că banul a fost unul dintre motoarele profesionalismului său. Poate dorința neostoită de a acumula averi tot mai mari l-a făcut să fie atât de conștiincios în meseria sa, lucru care l-a ajutat enorm în carieră, până la onoarea de a fi căpitanul Barcelonei. Nu putem exclude această ipoteză. Ce alt motiv poate determina un om care are bani și faimă să se mânjească în mocirla corupției? Sau poate teama că poate pierde ce a acumulat ca sportiv, pentru că nu se pricepe foarte bine la afaceri. Nimic nu scuză însă comportamentul său. Câte de morali sunt fotbaliștii din ”Generația de aur”? De câțiva ani societatea românească este tormentată de lupta cu corupția. Câți fotbaliști din ”Generația de aur” ați văzut în acești ani să se ridice împotriva mizeriei din fotbalul românesc? Desigur, Gică Popescu nu avea cum să reclame acest sistem mafiot, fiind parte a lui. Colegii săi cinstiți ce au făcut? Eu unul, nefiind un specialist, nu-mi amintesc ca vreunul să fii luptat. Dacă mă înșel, dacă a fost cineva, a avut o reacție meteorică, insuficientă pentru a devoala Mafia din fotbal. L-am auzit zilele astea pe Gheorghe Hagi declarând: ”Cred că pe 4 martie (judecătorii-n.a.) și-au bătut joc de Gică Popescu". Atât și nimic mai mult. N-am aflat de la Regele fotbalului românesc și de ce să fi făcut magistrații acest lucru? Doar pentru a umili un sportiv strălucit? E posibil ca Hagi să fi fost mânat de sentimentalism. Gică Popescu este unul din prietenii săi cei mai buni. E posibil să fii reacționat în baza unui impuls de moment. Dar nu-mi spuneți că Gică Hagi e incapabil să înțeleagă gravitatea afirmației sale și este grav că nu a retractat-o deja. A trăit mult timp în Occident, a făcut afaceri acolo și știe cât de importantă este Justiția într-o țară civilizată. Adevărul, dureros pentru unii, este că prietenul său s-a implicat în afaceri oneroase pentru că a fost conștient că România este altfel. Necivilizată. Că în România se poate. Că nu-l va trage nimeni la răspundere. Pentru că el este... Gică Popescu. Lucrurile nu mai stau tocmai așa. Adevărul că toți acești oameni, care știau cum funcționează cooperativa blaturilor, ar fi putut avea o contribuție esențială în asanarea fotbalului românesc. Nu au făcut-o. Au preferat să legitimeze acest sistem mafiot, sau să se înfrupte din beneficiile acestuia. Alături de aceștia și mulți jurnaliști. Sunt mai multe motive pentru care cred ca unii aleg să-i ia apărarea celebrului fotbalist, cerând grațierea sa. Asta în condițiile în care nu și-a recunoscut vinovăția, nu a cerut să fie grațiat și nu se încadrează în niciuna dintre situațiile legale, care să-i dea dreptul să beneficieze de acest drept. Este, cred, anormal ca grațierea să fie cerută de străini înainte de a o cere el sau familia sa. Motivele sunt, cred, următoarele: 1. Lipsă de civilizație democratică. În fond, un soi de neînțelegere a importanței Justiției într-o țară civilizată. Acești oameni nu realizează că Justiția este însuși fundamentul civilizației. ”Domnia legii” este o valoare esențială în democrațiile liberale. Aceștia ar trebui să înțeleagă că, solicitând grațierea fără a avea un temei legal, decredibilizează actul de Justiție, pun la îndoială sentința dată de magistrați. De ce? Simplu. Dacă nu ceri grațierea dintr-un motiv prevăzut de lege (boală, comportament ireproșabil în detenție, minori aflați în întreținere etc.) înseamnă că ai alte motive pentru care vrei golirea de conținut a unei sentințe. Celebritatea și binele făcut României nu sunt argumente de luat în calcul, pentru că sunt argumente pur și simplu stupide. Înseamnă că, în opinia ta, sentința este greșită și vrei să o corectezi. Ceea ce nu este cazul. În plus, acești oameni ar trebui să înțeleagă că nu este cel mai bun moment să contești verdictele Justiției române, cu atât mai mult cu cât sunt corecte. Trecem printr-o perioadă în care anticorupția este torpilată din toate directiile, de către politicieni rapace, care vor folosi pretextul Gica Popescu, popularitatea sa, pentru a scoate din puscării penali notorii, fără ca societatea să se oripileze și să reacționeze, așa cum ar fi normal.
2. Sentimentalism. Sunt, probabil, oameni cărora le este pur si simplu milă de Gică Popescu, un simbol al fotbalului românesc, de care se simt apropiați pentru că i-a făcut odată fericiți, într-o perioadă în care politicienii le aduceau numai necazuri. Sunt, prin urmare, revoltati de ce i se întamplă marelui fotbalist. Și aceștia sunt insuficient de maturi să înțeleagă cât de mult rău fac Justiției și societății românești în ansamblu. Ei sunt masa de manevră perfectă pentru cei din următoarele două categorii, pentru că sunt foarte ușor de manipulat. Sunt cei care fac rău fără să-și dea seama.
Ne puteți urmări și pe Google News
3. Populism. În această categorie se înscriu politicienii, dar și unii ziariști. Sunt oameni avizi după publicitate facilă, care pun mai presus propria vanitate, decât interesul public. Sunt oameni care ar face orice numai să iasă în față. O fac dintr- un calcul rece, cinic. O fac pentru voturi, sau cititori. Nu contează de ce are nevoie societatea la un moment dat. Contează doar ca poporul să fie hrănit. Să i se spună ce vrea să audă. Sunt precum niște lăutari, care cântă după ureche melodiile pe care niște meseni beți le cer gesticulând haotic. De cele mai multe ori, acest comportament este consecința unui complex de inferioritate reprimat. În sinea lor sunt conștienți de lipsa de anvergură și încearcă să-și satisfacă nevoia de recunoaștere socială, de status, urcându-se pe umerii celor mulți și neștiutori. Se bat pentru statul de drept, dar o fac tot din populism. Un populism de dreapta. În sinea lor nu sunt niște democrați, preferând mai degrabă ”democrațiile” central și sud-americane, magistral zugrăvite în cărțile lui Llosa sau Marquez. ”Democrații” în care totul este relativizat, în special aplicarea legii în privința idolilor. De cele mai multe ori aceștia pășesc pe terenuri sigure. În cazul Gică Popescu, ei se urcă pe valul popularității acestui fotbalist, conștienți fiind că românii sunt un popor emoțional și-i vor acorda Baciului circumstanțe atenuante.
4. Corupție. În această categorie intră tot politicienii, dar, din păcate, și unii jurnaliști. Sunt politicienii care au un interes direct în relativizarea conceptului de ”domnie a legii”, pentru că vor ca flagelul corupției, un comportament antisocial, să se transforme, încet- încet, în cutumă socială, iar, în final, în regulă. Mai sunt și politicienii condamnați deja, care speră să iasă din închisori în siajul lui Gică Popescu. Pentru ca acest lucru să se întâmple, valul de simpatie de care se bucură Baciul trebuie să se transforme în tsunami, care să dărîme, în plan simbolic, zidurile închisorilor. Sunt mari șanse ca acest lucru să se întâmple, pentru că apar din ce în ce mai mulți indivizi care tubură apele zilele aceste.fac valuri din inconștiență. Unii dintre jurnaliști sunt parte a sistemului corupt. Este de notorietate faptul că și jurnalismul sportiv din România este afectat de flagelul corupției. Despre acest fenomen unii ”ziariști” vorbesc fără perdea. Povestesc despre pachetele cu mezeluri pe care Tata Jean le dădea jurnaliștilor la finalul meciurilor Gloriei Bistrița. Din fericire, România a devenit țara în care pentru o șpagă în cârnați faci pușcărie (vezi cazul Decebal Traian Remeș). Și așa este normal. Șpăgile luate de unii jurnaliști sportivi sunt de notorietate. Cunoscute sunt și multe din numele lor. În lipsa probelor este rămân necunoscute. Pentru că așa e în statul de drept, pe care ei îl zgâlțâie: nu poți acuza pe cineva fără probe. E foarte posibil ca unii dintre cei care sar în apararea lui Gică Popescu s-o facă de teama că vor fi deconspirați, pentru că, la un moment dat, au luat șpagă.
Cea mai gravă consecință a dezbaterii despre grațierea lui Gică Popescu, a cărei simplă existență denotă cât de pervertită și de necoaptă este societatea românească, este ”umanizarea conceptului de grațiere”, pentru a putea fi folosit în viitor cât mai des. La fel ca mulți dintre fotbaliștii din ”Generația de aur”, majoritatea jurnaliștilor sportivi nu au contribuit esențial la destructurarea Mafiei din fotbal. Cu câteva excepții, cum este, de pildă, echipa de jurnaliștii de la Gazeta Sporturilor. Până la urmă a început să facă ordine în fotbalul românesc tot Justiția, pe care o pun în dificultate zilele astea toți cei care, în mod iresponsabil, cer grațierea lui Gică Popescu. Să nu ne imaginăm că toată această nebunie este doar lupta pentru libertatea lui Gică Popescu. Dorința unor oameni care au cunoscut vremelnic celebritatea de a-l reda românilor pe care i-a făcut fericiți. Este vorba de cu totul altceva. Destructurarea rețelelor mafiote din fotbal a început, pentru că niște procurori și judecători au avut suficient curaj de a-i trimite la pușcărie pe cei din Dosarul ”Transferurilor”. Sistemul a întrat în vrie. Este în pericol să-și piardă influența asupra unei mine de aur: fotbalul românesc. De aceea, s-a activat 100%. Politicieni, afaceriști, jurnaliști, populiști, nedemocrați, sentimentali au sărit ca arși. Sapă conștiincios la credibilitatea Justiției, în special pe rețelele sociale. Justiția a tăiat câteva capete ale balaurului din fotbal. Ce va crește în loc? Alte capete corupte, sau unele cinstite. Depinde cât de sprijinită va fi Justiția din România de liderii de opinie.
Recomandările noastre
