Scrisoarea pe care Elena, i-a trimis-o soṭului ei, generalul Ioan Dragalina, la 24 septembrie 1916, este păstrată la Muzeul Militar Naṭional. Din ea se poate vedea cum circulau în Bucureşti veştile despre ce se întâmpla pe liniile frontului în urmă cu 100 de ani.

Tot la Muzeul Militar se află o carte poștală trimisă generalului Dragalina, pe 26 septembrie 1916, de doctorul C.D. Constantinescu, medic-maior în Regimentul „Mihai Viteazu” nr. 6, din care reiese că informaṭii despre succesele Diviziei I conduse de generalul Dragalina ajunseră şi în alte zone ale frontului.

Ce-i scria doctorul C.D. Constantinescu generalului Dragalina pe 26 septembrie 1916

„Aud cu plăcere vorbindu-se mult şi bine de D-Voitre (Domnia Voastră – n.r.), aici unde mă găsesc, numai între camarazi. Vă urez succese crescânde în interesul ṭării şi spre realizarea visului românimei, a căruia înfăptuire se pare că este mai apropiată ca oricând.

 Să vă dea D-zeu sănătate!

Dr. Constantinescu”

Cine a fost Ioan Dragalina

Unul dintre eroii Marelui Război pentru Întregirea României, generalul Ioan Dragalina a fost avansat de la gradul de colonel la cel de general de brigadă în 1915.

În perioada neutralității României (1914-1916), s-a ocupat cu realizarea de lucrări de fortificații pe Valea Prahovei. În anul 1916, înainte ca România să intre în Primul Război Mondial de partea Antantei, Dragalina a fost numit comandant al Diviziei I de Infanterie, aflată la Turnu Severin. Divizia sa a luptat, în august 1916, la Orșova și pe valea râului Cerna. După ce a atacat în dimineața zilei de 15 august 1916 la Porțile de Fier, trupele române aflate sub comanda generalului Dragalina au reușit, la 19 august, să ocupe culmile muntoase Alion, Ozoina și Dranic, eliberând în zilele următoare orașul Orșova. Ofensiva germano-austro-ungară a fost stopată până la începutul lunii octombrie, Divizia I reușind să-și mențină pozițiile.

În acele zile, Dragalina era văzut ca un mare erou. Însă, avea să moară destul de repede. După declanșarea unei masive ofensive germane și austro-ungare în Valea Jiului în dimineața zilei de 11/24 octombrie 1916 generalul Dragalina primește ordin să se deplaseze la Craiova, unde este numit în funcția de comandant al Armatei I. Decide să ducă lupta în munți, stabilind începerea ofensivei la 14 octombrie

În dimineața zilei de 12 octombrie 1916, generalul Dragalina, născut în 1860 la Caransebeș, în Imperiul Austro-Ungar, ia o mașină, un șofer și doi ofițeri (colonelul Toma Dumitrescu și maiorul Constantin Miltiade) și pleacă personal în Valea Jiului, în recunoaștere, pentru a vorbi cu comandanții aflați în primele linii, deoarece legăturile cu unitățile înaintate erau întrerupte. Ajunge în primele linii și trece podul din apropierea Mănăstirii Lainici, unde s-a spo­ve­dit și s-a împărtășit. La întoarcere, podul este prins într-un schimb de focuri. Mașina trece în viteză pe pod prin ploaia de gloanțe, dar câteva gloanțe își ating ținta. Generalul Dragalina este rănit de două gloanțe în brațul stâng și în omoplat.

Mașina reușește să ajungă în tabăra română, iar Dragalina este transportat de urgență la postul sanitar din Gura Sadului, unde este bandajat, iar rana îi este curățată. Este dus apoi la Târgu Jiu și în aceeași zi la Craiova, unde doctorii constată că este necesară amputarea brațului.

Marele Cartier General ordonă printr-o telegramă ca generalul Dragalina să fie transportat de urgență la Spitalul Militar de la Palatul Regal din București. Este urcat în tren, dar din cauza aglomerației de pe calea ferată rana i se infectează. Trenul ajunge la București abia în seara zilei de 13 octombrie. I se dezinfectează rana, i se scoate glontele din omoplat, iar brațul îi este pus în ghips. Pe patul de spital, Regele Ferdinand îi conferă Ordinul Mihai Viteazul. La 16 octombrie 1916, îi este amputat brațul stâng. Deși starea sa începuse să se îmbunătățească, spre seară se declanșează septicemia. Moare în seara zilei de 24 octombrie/9 noiembrie 1916.

Generalul Ioan Dragalina era căsătorit cu Elena. Aveau doi fii, Corneliu şi Virgil – ofiṭeri, aflaṭi pe front pe linia Dunării – şi patru fiice: Aurora, Elena, Cornelia şi Viorica. 

Scrisoarea Elenei către soțul său, generalul Ioan Dragalina

„Buc. 11 sep. ‘916 (24 septembrie, calendar nou – n.r.)

 Mult iubitul meu Ioani,

 […] Astăzi a fost M. Botianu a Colonelului, cu fata, M. Lolescu care s-a mutat provizoriu în Buc[ureşti] şi M. Velonan;  apoi pe Agnes Misbuch am avut-o la dejun şi rămâne până mâine dim[ineaṭă] când se va duce cu Aurora la spital.

A primit o c.p. [carte poştală] de la un prieten care-i spune că fratele ei este bine la o moşie şi seara, când termină, mai face muzică bolnavilor, au o vioară acolo; mă bucur că trăeşte, căci ea ar fi rămas prea nenorocită. Nu poate sta la noi, este mi se pare încă sub supraveghere, [deoarece] ei au fost [în] ultimul timp foarte buni prieteni cu dl. Calceff din Const[anṭa]. Acel doctor a fost un mare spion, cu telegrafie fără sârmă în casă; [a fost găsită] după ce s-a constatat că s-a împuşcat. Apoi a mai fost la Misbuch o dată astă vară, care s-a găsit tot ca spioană. Astfel le-a mers şi lor rău, fără să bănuiască cu cine erau prieteni. După ce a plecat doctorul Misbuch le-a făcut percheziṭie, dar mi se pare că ṭi-a scris Aurora despre toate.

 Bietul Răşcan ar fi murit de inimă la Turtucaia. Popescu Ştefan a rămas în urma lui Jinga călare şi a pierit. Ştirbulescu mort, Petrescu idem şi mulṭi alṭii. Arghiropol, adjutant, nu se găseşte. Ignat, Josescu, ginerele lui Hîrjeu. Cireşeanu mi-a spus despre mulṭi alṭii, dar nu-i cunosc. M. Cireşeanu vine des, el o trimite de la ora 3 să ne mai distrăm, dar noi facem politica noastră; ei sunt bucuroşi că Costovici este cu Cornel. Generalul spune că Cornel este leit Dragalina, tat-său în picioare. La slujbă aspru, neobosit, încolo suflet şi comoară, bun, şi-a adunat băeṭii pe lângă el şi îi îngrijeşte. Adevărat, sunt 2, Babeş, Negreanu, Leonida, mai ştiu eu care. La toṭi le dă Cornel voe să trimită scrisori când vine câte un soldat şi să le ia pachete. […]

Sabetay ne-a invitat cu multă insistenṭă la ei la ṭară, să stăm tot timpul acolo, căci vom fi ferite de zvonuri, frica zeppelinelor şi vom avea tot confortul. După ce a plecat, mi-a spus M. Arbore care era la mine că familia Sabetay este foarte bogată, sunt evrei, însă bine văzuṭi, au câteva moşii; eu neştiind, nu pricepusem unde la ṭară ne invită. Dar desigur că a fost frumos din partea lui. Eram f[oarte] speriate, eu plângeam toată ziua, mi-era frică, te ştiam pe tine cu foc. Cornel plecat, nu ştiam ce fac ei acolo, la Giurgiu, de Virgil nimica până în seara când a venit acasă.

Începutul Răsboiului m-a sguduit într-atâta că am avut 10 zile friguri. Acum suntem bine şi rog pe bunul Dumnezeu să vă ferească de rău, nu am altă putere decât să mă rog şi iarăşi rog. Nu-ṭi faci idee cât m-aş bucura să putem veni la tine, Dumnezeu să ne ajute! Şi tu stai la locul tău, nu te expune, şi cu automobilul să umbli potrivit, am citit în jurnal că Lt. Macarovici a murit prin accident. Te rog fii prudent în toate. […]

 Te sărut cu mult dor şi drag,

Elena.

Te sărut şi de-abia aştept să te văd. Când temini bonboanele să-mi scrii ca să-ṭi trimit altele mai bune.

Te sărut, Viorica” (Viorica era una dintre fiicele generalului Dragalina – n.r.)