GĂURI coronale în Soare! Efectele au un IMPACT DIRECT asupra Pământului
- Adrian Dumitru
- 13 aprilie 2018, 16:17
Pământul este vizat de futunile geomagnetice emise din cauza a trei găuri coronale care au apărut pe suprafaţa Soarelui.
Deşi poate suna înfricoşător, acestea reprezintă fenomene des întâlnite, mai ales în minimul solar - perioada mai liniştită din ciclul de 11 ani în care ne aflăm, menționează descoperă.ro.
Găurile coronale sunt regiuni mai reci şi mai puţin dense în plasmă. Structurile acestea deschise permit vânturilor solare să fie emanate mai uşor, trimiţând radiaţii electromagnetice către Pământ dacă gaura se află în poziţia optimă, scrie Science Alert.
Săptămâna trecută, trei astfel de găuri s-au deschis, emanând în direcţia Terrei vânturi solare de intensitate redusă. NOAA (National Oceanic and Atmospheric Administration) a emis o avertizare de furtună de nivel G1, cea mai mică de pe scară: ceea ce înseamnă că multe persoane nu vor simţi niciun efect.
Vor fi doar câteva fluctuaţii în reţelele de energie electrică, interferenţe minore cu comunicaţiile prin satelit - precum GPS-ul, internetul sau televiziunea.
Există însă o veste bună. Cei care se găsesc aproape de poli pot observa aurorele boreale sau australe (depinde de pol).
Primele informații despre o gaură coronală au apărut la începutul anului. Atunci, oameni de ştiinţă de la NASA au descoperit o uriaşă gaură coronală la polul sud al Soarelui. Acesta este considerat un fenomen misterios reprezentat de apariţia unei pete întunecate pe suprafaţa solară, conform unui material publicat de NASA.
Cauzele producerii unei astfel de găuri coronale nu sunt cunoscute cu exactitate deocamdată, dar cercetătorii sunt de părere că astfel de fenomene sunt provocate de particule care se dispersează de la suprafaţa Soarelui cu viteze foarte mari, de peste 800 de kilometri pe oră.
Culoarea strălucitoare a Soarelui este dată de particulele condensate de la suprafaţa sa. În găurile coronale se află mult mai puţine astfel de particule, iar aceste zone de la suprafaţa Soarelui sunt mai întunecate şi mai reci.
Atunci când apar, găurile coronale pot rămâne la suprafaţa Soarelui timp de până la 5 ani, conform observaţiilor. În această perioadă de timp ele îşi pot modifica forma şi dimensiunile.
De asemenea, conform NASA, găurile coronale pot avea un impact direct asupra Pământului. Dispersia particulelor din aceste regiuni poate provoca fenomene de auroră boreală sau australă pe Pământ, dar şi furtuni geomagnetice.
Gaura coronală descoperită recent este cu mult mai mare decât cele observate până în prezent, fapt care i-a surprins pe oamenii de ştiinţă şi care reaminteşte tuturor cât de puţine lucruri cunoaştem despre corpurile din vecinătatea noastră cosmică.