Se redeschid restaurantele și sălile de spectacole în București. Anunţul CMBSU

Se redeschid restaurantele și sălile de spectacole în București. Anunţul CMBSU

Reprezentanţii Comitetului Municipal pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti (CMBSU) au anunţat duminică, 2 mai, că restaurantele și sălile de spectacole din Bucureşti vor fi redeschise de luni, în proporţie de 30%.

Se redeschid restaurantele și sălile de spectacole în București. Anunţul CMBSU a fost posibil după ce Capitala a ieșit din scenariul roșu.

Astfel, mai multe dintre restricțiile sanitare impuse de pandemia de coronavirus vor fi ridicate chiar de mâine. Aşadar, vom putea merge din nou la restaurante, la cinematografe sau la teatre.

Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență a lansat anunţul în urma unei şedinţe care a fost organizată în prima zi de Paște, la ora 11:00. Amintim că trei zile la rând, rata de infectare cu SARS-CoV-2 s-a situat sub 3 la mia de locuitori în Bucureşti.

Se redeschid restaurantele și sălile de spectacole în București

În intervalul menţionat, rata de infectare a fost joi de 2,98 cazuri la mie, iar vineri de 2,86 cazuri. Decizia CMBSU va intra în vigoare luni la ora 00:00, conform anunţului lansat sâmbătă de prefectul Capitalei, Alin Stoica.

Aşa cum prevede legea, la scăderea incidenţei Covid-19 sub 3 la mia de locuitori, restaurantele, cafenelele, cinematografele, teatrele şi cazinourile pot fi deschise la interior la capacitatea de 30%, între 6:00 şi 21:00.

„Aceste măsuri vor intra în vigoare începând de mâine. Toți operatorii economici, inclusiv sălie de spectacol și restaurantele, vor avea programul până la ora 21:00 și se menține, desigur, restricția de circulație în afara locuințelor după ora 22:00.

Evident că venim de la o incidenţă de 7, dar suntem înca în scenariul galben şi există pericolul ca restricţiile să se întoarcă şi nu vrem lucrul ăsta. Concentrarea noastră este pe vaccinare, dar vom menţine în continuare măsurile de siguranţă sanitară.

Urmărim evoluţia şi când intram într-un nou scenariu, intervenim. Actuala Hotărâre de Guvern urmează să fie revizuită probabil la 30 mai şi atunci vom vedea deciziile pe care le va lua Guvernul Românie în cadrul acelui organism interministerial creat”, declarat prefectul Alin Stoica.

Ultima redeschidere a restaurantelor din Bucureşti

Teatrele, cinematografele, restaurantele, barurile, cafenelele şi sălile de jocuri de noroc din Bucureşti au mai fost redeschise la 30% din capacitate în urmă cu 3 luni.

"În Bucureşti, astăzi (vineri - n.r.) am înregistrat o rată de infectare de 2,52 la mia de locuitori. Este a treia zi consecutivă în care incidenţa este sub 3 la mie, fapt pentru care, din punct de vedere legal, a trebuit să convocăm Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă, să analizăm situaţia şi să luăm o hotărâre.

Astfel, cu 47 de voturi 'pentru', un vot "împotrivă" şi patru abţineri s-a hotărât ca, începând de luni, de la 0.00, deci din 25 ianuarie, să fie relaxate mai multe măsuri restrictive existente în vigoare la acest moment. Măsurile de relaxare vizează domeniul HORECA. Restaurantele, barurile, cafenelele vor funcţiona în intervalul orar 6,00 - 21,00 la o capacitate de maximum 30%, cu respectarea tuturor normelor stabilite prin lege”, declara la 25 ianuarie Traiam Berbeceanu, cel care la acea vreme era prefectul Capitalei

Ne puteți urmări și pe Google News