Gala Capital. Aurora Simionescu, doctor în astrofizică: „Rețeta succesului consistă în a valorifica unicitatea fiecăruia“

Gala Capital. Aurora Simionescu, doctor în astrofizică: „Rețeta succesului consistă în a valorifica unicitatea fiecăruia“Sursa foto: Arhiva companiei

Colaborează cu Agenția Spațială Japoneză, cu NASA, cu Agenția Spațială Europeană și, în prezent, lucrează la Institutul de Cercetare Spațială din Olanda (SRON). Dr. Aurora Simionescu este una dintre personalitățile de referință ale cercetării în domeniul astrofizicii din România și la nivel mondial, precum și unul dintre premianții ediției de anul acesta a Galei Capital Femei de succes.

Doctorul în astrofizică Aurora Simionescu a fost premiată în cadrul Ediției 2024 a Galei Capital Femei de succes pentru realizările sale deosebite în domeniul cercetării spațiului. Premiul a fost ridicat de către tatăl său, conf. dr. ing. Aurel Simionescu.

„Eu am multe discuții cu Aurora despre stele și găuri negre. Și încerc să înțeleg cum se poate trăi din stele și găuri negre, eu și soția fiind ingineri. Discuțiile noastre se duc toate către valoarea care naște valori, și către performanța care naște performanță. Sunt criteriile care stau la baza oricărui succes, care trebuie susținut. Cred că succesul oricărei persoane este datorat muncii și aplicării a ceea ce numim «Urmează-ți visul!». Și, pentru că la această Gală este vorba de doamne, mă gândeam că acele două cuvinte pe care le-am amintit – valoare și performanță – sunt, în limba română, substantive feminine. Succesul este al nostru al tuturor.“, a declarat pe scena Galei Aurel Simionescu, conf. dr. ing. la Universitatea „Dunărea de Jos“ din Galați.

Un nou proiect internațional

Aurora Simionescu are o carte de vizită impresionantă. Este doctor în astrofizică și primul cetățean străin profesor asociat la Agenția Spațială Japoneză (JAXA). Lucrează la Institutul de Cercetare Spațială din Olanda (SRON), este cercetător științific la Universitatea Leiden și colaborator al ESA (Agenția Spațială Europeană) și NASA.

Cu un asemenea palmares profesional, realizările sunt pe măsură. „Pentru mine, anul 2023 a fost unul cu totul deosebit. Pentru că a marcat lansarea cu succes a unui nou telescop spațial, un proiect la care am lucrat timp de șase ani.“, ne-a declarat Aurora Simionescu.

Este vorba de satelitul XRISM (X-Ray Imaging and Spectroscopy Mission) condus de Agenția Spațială Japoneză împreună cu NASA. „Proiectul include contribuții tehnologice din partea Agenției Spațiale Europene (ESA). Și în special a institutului la care lucrez acum, SRON Netherlands Institute for Space Research. XRISM ne va arată spectrul în raze X al diferitor obiecte astronomice, precum gazul supra-încălzit din jurul găurilor negre. După testarea inițială a detectoarelor de la bord, am început în ultimele luni să primim date de la acest telescop. Cred că primele descoperiri vor urma foarte curând.“, a explicat doctorul în astrofizică.

Un moment de cumpănă

La capitolul provocări, astrofizicianul menționează drept cel mai dificil moment din cariera sa anul 2016: „La inceputul acelui an, primisem oferta de a deveni profesor asociat la JAXA. În acelasi timp, agenția lansase un telescop spațial, la care lucrasem trei ani. În primele săptămâni, ne-a livrat niște date extraordinare, pe baza cărora am publicat mai multe articole. Eram în al nouălea cer. Dar, la aproximativ o lună de funcționare, a apărut un defect care a condus la pierderea satelitului. Mă simțeam ca și când aș fi lovit un zid cu viteza de 200 de km/h. Nu aveam nici un plan B. A trebuit să mă adaptez rapid la situație și să îmi definesc o nouă direcție de cercetare.“

Nu există o rețetă a succesului

Deși are numeroase reușite importante în carieră, Aurora Simionescu nu crede în existența unei formule exacte a succesului: „Fiecare dintre noi și fiecare proiect sau companie, este o entitate, până la urmă, unică. «Rețeta», în acest caz, consistă în a valorifica acest unicat. A înțelege unde ne sunt talentele, ca și punctele slabe, pentru a ne baza pe primele ca să compensăm pentru cele din urmă.“

Din perspectiva sa, atunci când vine vorba de femei de succes, această cunoaștere de sine este și mai importantă. „Pentru că, din păcate, societatea are de foarte multe ori prea multe de spus despre ce «ar trebui» noi să facem sau nu cu viața și cariera noastră. Ca să contracarăm aceste preconcepții, soluția cea mai bună este să ne înconjurăm de persoane care ne încurajează mereu să credem în noi înșine și în succesul nostru. Dar fără a ne prescrie direcția. În plus, ajută și o doză bună de încăpățânare.“, mărturisește cercetătorul în astrofizică.

Pe plan personal, dr. Simionescu nominalizează drept principala realizare achiziționarea unei case în Olanda: „După ce am făcut «înconjurul Pământului», locuind în Germania, California și Japonia, anul trecut, în sfârșit, mi-am cumpărat o casă în Olanda. Să vedem dacă această rămâne ultima destinație. Viață e plină de surprize, și, sincer, îmi place astfel.“

Capital Top 100 Femei de succes din România

În cadrul Galei Capital Femei de succes a avut loc și lansarea „Capital Top 100 Femei de succes din România“ Ediția 2024. Proiectul reunește personalități de seamă, femei de afaceri, în funcții de management în companii private și instituții publice, antreprenoare, personalități ale vieții artistice, din domeniul cercetării și educației, din lumea sportului și societatea civilă cu rezultate și performanțe remarcabile. „Capital Top 100 Femei de succes din România“ Ediția 2024 este disponibil la toate punctele de difuzare a presei. Dar și online, pe site-ul edituradecarte.ro.

Evenimentul a fost organizat cu sprijinul: RECICLAD’OR, CARREFOUR, CATENA, APOLODOR, TINMAR ENERGY, REWIRE INTERIOR DESIGN, GALERIA ROMANĂ, CLUB ONE, MAGNOLIA, PRIVILEG CATERING, CLASSY DECO EVENTS.

Partenerii media ai evenimentului au fost: www.evz.ro, www.infoactual.ro, Evenimentul Istoric, www.infofinanciar.ro și www.edituradecarte.ro.

Evenimentul poate fi vizionat integral pe pagina de Youtube Hai România.