Gafă diplomatică? S-a declanşat furtuna pe reţelele de socializare. VIDEO

Gafă diplomatică? S-a declanşat furtuna pe reţelele de socializare. VIDEO

La Forumul Mondial dedicat Holocaustului, principele Charles nu a strâns mâna vicepreşedintelui american Mike Pence. Imediat s-a declanşat furtună pe reţelele de socializare.

Pare o „mişcare” cu un mare risc de incident diplomatic. Video  puteţi urmări AICI.

Principele Charles ar fi evitat să-l salute pe vicepreşedintele Statelor Unite la cel de-al cincilea Forum Mondial dedicat Holocaustului de la Ierusalim. Charles, trimisul Reginei Elisabeta, a strâns mâinile tuturor celor prezenţi „sărindu-l” pe Mike Pence. Totul sub flashurile aparatelor foto.

Apoi... s-a dezlănţuit o furtună în toată regula pe reţelele de socializare între cei care au intrepretat gestul ca pe un afront adus administraţiei lui Donald Trump şi alţii care au tratat întâmplarea ca pe o simplă nebăgare de seamă.

Despre incident Buckingham Palace a precizat printr-un comunicat că Charles şi Pence avuseseră un colocviu înainte, iar principele n-a mai considerat necesar să-l salute din nou pe interlocutorul său.