Gabi Luncă renunțase la cariera apreciată chiar și de soții Ceaușescu. Ziua în care a mai urcat pe scenă în mod excepțional. VIDEO

Gabi Luncă renunțase la cariera apreciată chiar și de soții Ceaușescu. Ziua în care a mai urcat pe scenă în mod excepțional. VIDEO

Gabi Luncă a decis la scurt timp după Revoluție să nu mai cânte muzică lăutărească și să se îndrepte spre zona religioasă.

Un alt nume de referință al muzicii lăutărești, Gabi Luncă, a murit după ce s-a infectat cu coronavirus. La 82 de ani, artista a încetat din viață după ce în ultimele zile a luptat cu virusul care a dat lumea peste cap. Decesul vine după disparițiile Corneliei Catanga și Nelu Ploieșteanu. Alte două personaje grele ale muzicii lăutărești. Gabi Luncă a murit, vineri seara, la câteva ore după ce a murit Nelu Ploieșteanu.

Timp de trei săptămâni, cântăreața fusese internată la Spitalul Județean Ilfov, după ce fusese diagnosticată cu coronavirus, conform retetesivedete.ro. 

„După 23 ani, din nou împreună! Cântă împreună Celui pe care L-au iubit și L-au slujit o viață întreagă! O să ne revedem”. A fost anunțul făcut pe contul de Facebook de Rebeca Onoriu, fiica cea mare a lui Gabi Luncă. Ea a făcut referire și la tatăl ei, acordionistul Ion Onoroiu, mort în 1998.

Ne puteți urmări și pe Google News

A fost cântăreața preferată a soților Ceaușescu

Gabi Luncă a fost agreată de soții Nicolae și Elena Ceaușescu. Cei doi dictatori se delectau deseori cu cântecele artistei, care era invitată la petrecerile în cadru restrâns. Interesant este faptul că, la scurt timp după Revoluție, în anul 1992, a renunțat să mai cânte muzică lăutărească. Artista și-a schimbat convingerile religioase, s-a pocăit și astfel și-a abandonat cariera în care își construise un nume.

A cântat doar muzică religioasă după ce s-a pocăit

Gabi Luncă a suferit de cancer la sân și a petrecut mult timp prin spitale. După ce a luptat pentru viața ei și a câștigat a scris o carte în care și- povestit suferința. Ea a fost marcată de o tragedie, pentru că și-a pierdut un copil. În anul 1991, a organizat alături de soțul ei cel mai mare concert de muzică lăutărească. Evenimentul a avut loc pe stadionul Dinamo, acolo unde au participat peste 15.000 de spectatori. După ce s-a pocăit, Gabi Luncă a mai cântat doar muzică la Biserica Penticostală din București, conform sursei citate.

A existat și o excepție, în 2019, atunci când Gabi Luncă a urcat pe scena Festivalului Cerbul de Aur.