Aceste delicatese conţin grăsimi de calitate, au mai multe proteine decât carnea de peşte şi nu îngraşă.
Meniurile din fructe de mare sunt exotice pentru unii, dezgustătoare pentru alţii. Ceea ce îţi pot spune nutriţioniştii este că sunt bogate în iod, potasiu, calciu şi fier, conţin mai multe proteine decât majoritatea peştilor şi au un conţinut scăzut de lipide. Dacă nu eşti alergic, nutriţioniştii te sfătuiesc să profiţi de aceste delicatese, deoarece îţi aduc în organism oligoelemente, minerale şi grăsimi de care ai nevoie. În plus, carnea fructelor de mare nu îngraşă. Creveţii aduc fier, zinc şi cupru Creveţii „krill“, de exemplu, conţin nişte lipide speciale, uşor asimilabile, cu proprietăţi extrem de benefice asupra creierului şi inimii. „În comparaţie cu uleiurile extrase din peşte, cele de krill (uleiul de crevetă polară) conţin două tipuri de acizi Omega 3, dar şi Omega 6 şi Omega 9, substanţe care contribuie la bunăstarea fizică şi psihică“, explică medicul Lavinia Şoavă, nutriţionist şi diabetolog la Spitalul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“, din Bucureşti.
Spre deosebire de uleiurile extrase din peşti, la cele obţinute din creveţi nu există nici riscul de a fi contaminate cu metale grele, cum ar fi mercurul ori dioxinele. „Krillul este o sursă de hrană pentru balene. Este extrem de pur şi mai greu de poluat cu metale“, spune medicul Lavinia Şoavă. Pe lângă faptul că sunt bogaţi în acizi graşi, care oferă protecţie sistemului nervos, creveţii au şi un conţinut mare de fier, zinc şi cupru. În plus, sunt săraci în calorii.
Experţii în nutriţie avertizează însă că există numeroase persoane care sunt sensibile la proteinele care se găsesc în crustacee. Dacă acum 18 ani, creveţii erau „condamnaţi“ pentru conţinutul crescut de colesterol, studii publicate recent în „American Journal of Clinical Nutrition“ arată că acest conţinut de grăsimi nu influenţează nivelul lipidelor din sânge.
„The American Heart Association a arătat că majoritatea doctorilor «au acuzat» pe nedrept creveţii de creşterea colesterolemiei pacienţilor“, a precizat medicul Lavinia Şoavă. Calamarii, sepiile şi caracatiţele, din care se găteşte adesea supă, au un conţinut de proteine şi minerale similar cu cel al cărnii de vită. În tradiţia japoneză, carnea de caracatiţă este considerată chiar o importantă sursă de energie.
„Soldaţii kamikaze din timpul celui de-al Doilea Război Mondial consumau acest tip de carne“, aminteşte nutriţionistul Lavinia Şoavă. Moluştele (midiile, stridiile şi scoicile de râu) sunt recomandate de nutriţ ionişti pentru sursa importantă de vitamine pe care o oferă. Ele conţin retinol (vitamina A), riboflavină (vitamina B 2) şi tiamină (vitamina B 1), dar şi potasiu, calciu şi fier. „Din păcate, moluştele se digeră mai greu şi se strică destul de uşor, deoarece conţin 80% apă“, mai spune nutriţionistul Lavinia Şoavă. TEHNICĂ
Cum deosebiţi icrele negre de cele înnegrite În cazul în care cumpăraţi icre ambalate, puteţi citi pe etichetă dacă acestea sunt „negre“ ori „înnegrite“. Dacă fac parte din diverse meniuri, este mai greu să vă daţi seama. „Sunt preferate de maeştri bucătari ce caută să ofere meniuri de caviar la preţuri mai convenabile“, explică nutriţionistul Lavinia Şoavă.
Deşi nu se pot compara cu cele adevărate, specialiştii susţin că icrele înnegrite sunt o soluţie potrivită pentru diverse reţete, deoarece îşi păstrează aroma. Spre deosebire de icrele negre, cele înnegrite au o consistenţă mai păstoasă, sunt sărate şi supuse unui proces de presare.
Recomandările noastre
