DEZASTRU la cel mai mare punct de frontieră al României. Măsuri de URGENȚĂ luate de autorități

DEZASTRU la cel mai mare punct de frontieră al României. Măsuri de URGENȚĂ luate de autorități

Unul dintre cele mai aglomerate puncte de frontieră, Giurgiu – Ruse, va avea parte de două benzi suplimentare, în condiţiile în care coloana de vehicule depăşeşte, uneori, 15 kilometri.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a deschis două benzi suplimentare pe sensul de ieşire din România în punctul de frontieră Giurgiu - Ruse pentru fluidizarea traficului, în condiţiile în care coloana de vehicule a depășit astăzi 15 kilometri.

"Având în vedere crearea de coloane mari de autovehicule în punctul de frontieră Giurgiu - Ruse din cauza faptului că autorităţile de frontieră bulgare nu au capacitate de prelucrare adaptată volumului de trafic, CNAIR a luat decizia de deschidere a două benzi suplimentare pe lângă cele două benzi existente. Astfel, la această oră, pentru fluidizarea traficului la punctul de trecere a frontierei dintre România şi Bulgaria, CNAIR lucrează la capacitate maximă pe cele 4 benzi deschise", precizează Compania de drumuri.

Astăzi, în punctul de frontieră Giurgiu – Ruse s-au format coloane de vehicule de aproximativ 15 km și au crescut timpii de așteptare la punctul de trecere a frontierei dintre România și Bulgaria din cauza capacității de control reduse a autorităților de frontieră bulgare.

CNAIR asigură utilizatorii că efectuează controlul specific la întreaga capacitate și poate deschide puncte suplimentare de control pentru reluarea normală a traficului, astfel încât acesta să poată fi fluidizat rapid prin urgentarea operațiunilor specifice din Agenția de Control și Încasare.

 

Ne puteți urmări și pe Google News