Tragedie fără margini la spitalul ”Marius Nasta” din București. Beatrice Mahler, managerul unității medicale a anunțat, joi seară, că un bebeluș, în vârstă de 5 luni, a murit. Acesta era infectat cu tuberculoză, iar părinții au refuzat să îl aducă mai devreme la spital de teama COVID-19.

Azi a fost o zi foarte tristă pentru că un copil de cinci luni, bolnav de tuberculoză, a murit în ”Marius Nasta” şi este al doilea caz pe care-l avem anul acesta, al doilea copil bolnav de tuberculoză, moare în Institutul ”Marius Nasta” şi nu suntem singurul spital care are copii internați cu tuberculoză.

Este o realitate tristă și dură pentru că copilul face tuberculoză infectat de adultul lângă care trăiește, iar adultul bolnav cu tuberculoză sau simptomatic, dacă nu ajunge la medic, dacă are o simptomatologie care nu îl trimite la medic, de frică poate – de frica infecției COVID, pentru că asta pare să fie cea mai mare frică cu care trăim în ultimul an – ajunge să-şi îmbolnăvească propriul copil şi să-l piardă”, a declarat Beatrice Mahler, joi seară, la Digi 24.

Medicul a subliniat faptul că bebelușul ar fi putut fi salvat “cu siguranţă, dacă ar fi ajuns mai repede la medic”. De asemenea, aceasta a spus că micuțul fusese vaccinat cu serul BCG, însă pentru ca vaccinul să-şi facă efectul este nevoie de timp.

Beatrice Mahler spus că bebelușul ar fi putut fi salvat ”cu siguranță, dacă ar fi ajuns mai repede la medic”. Ea a mai tras un semnal puternic de alarmă, declarând că tot mai mulți oameni aleg să nu meargă la medic deoarece le este frică de faptul că s-ar putea infecta cu COVID-19.

„Să nu amâne consultul la medic, să sune, să găsească calea, drumul către primul cabinet medical pentru a face acel consult minimal într-o primă etapă şi apoi consultul medicului specialist”, a mai afirmat Mahler.