Federația Română de Fotbal a anunțat că au fost reziliate contractele cu doi dintre selecționerii echipelor naționale de juniori. Înțelegerile cu antrenorii erau valabile până la finalul lunii aprilie, dar tehnicii au refuzat să mai lucreze cu FRF.
Alexandru Pelici și Daniel Mogoșanu nu mai sunt selecționerii echipelor națioanale de juniori. Federația Română de Fotbal (FRF) a transmis că antrenorii au decis să nu își mai prelungească contractele valabile până la finalul lunii aprilie. Daniel Mogoşanu a fost selecționer la loturile națioanle de junori încă în anul 2-17, când a preluat reprezentativa U16.
Alexandru Pelici a antrenat echipa națională U19 a României din luna septembrie a anului 2022. Tehnicianul a reușit să califice reprezentativa de juniori la Turul de Elită, competiție care a avut în urmă cu o lună. „Federația Română de Fotbal le mulțumește pentru munca depusă și le urează mult succes în viitoarele proiecte”, se precizează în comunicatul emis de FRF.
Pelici a antrenat mai multe echipe de-a lungul carierei, printre case numără Ripensia Timișoara, FC Hermmanstadt, FC Brașov sau CS Mioveni. FRF se află într-o situația delicată pentru că Departamentul de Integritate și Antifraudă al federației a fost sesizat în legătură cu anumite selecții care au fost făcute la loturile naționale de juniori.
Poziția FRF față de acuzațiile părinților
Părinții copiilor care au fost chemați la loturile naționale au susținut că li s-au cerut bani pentru ca cei mici să fie convocați la echipele națioanale. FRF a transmis că a aflat despre informațiile privind selecția la loturile naționale de juniori. Reprezentanții federației au explicat că selecțiile trebuie făcute „în condiții de corectitudine absolută”, iar toate informațiile trebuie transmise către Departamentul de Integritate și Antifraudă al FRF.
„Dezvoltarea tinerilor fotbalişti reprezintă o prioritate pentru FRF, lucru evidenţiat de faptul că în centrul Strategiei Tehnice a Federaţiei, lansată în 2021, se află conceptul de player first (dezvoltare corectă a acestora). De asemenea, atenţia acordată sectorului juvenil este demonstrată de eforturile de necontestat pe care FRF le-a depus în ultimii nouă ani ca să creeze un cadru competitiv pentru dezvoltarea juniorilor. În viziunea FRF, antrenorii şi ceilalţi membrii ai staff-ului de la loturile naţionale au datoria de a fi un model pentru tinerii fotbalişti”, se precizează în comunicatul emis de FRF.