Un antrenor din Liga I, bătut cu bestialitate în stradă! A fost lăsat inconștient

Un antrenor din Liga I, bătut cu bestialitate în stradă! A fost lăsat inconștient Sursa foto: Tom Wang | Dreamstime.com

Un antrenor din Liga I a trecut prin momente cumplite în Pitești. A fost lovit cu o sticlă în cap și a căzut inconștient. Persoanele care se aflau în zonă au intervenit pentru a-l ajuta. La mijloc ar fi vorba despre o criză de gelozie.

George Cotigă, antrenorul secund la CS Mioveni, a trecut în acest weekend prin clipe cumplite. Acesta a fost lovit, în cap, cu o sticlă și a rămas inconștient, în mijlocul străzii. Persoanele aflate în jur au intervenit pentru a-l ajuta pe antrenor, iar acesta și-a revenit.

Incidentul ar fi avut loc sâmbătă, în Pitești, când fostul iubit al prietenei lui George Cotigă l-ar fi lovit pe acesta cu o sticlă în cap. La mijloc ar fi vorba despre un act de gelozie, spun jurnaliștii locali, de la Cancan Argeșean.

Potrivit martorilor, antrenorul din Liga 1 a trecut prin momente de panică. După ce a fost lovit cu sticla în cap, acesta a părut că se sufocă și a fost aproape să își înghită limba. Mai multe persoane care se aflau în zonă l-au ajutat pe George Cotigă. Antrenorul secund și-a revenit și nu a fost nevoie de intervenția medicilor.

Ne puteți urmări și pe Google News

Sursa foto: Cotigă George Mihai / Facebook

Cine este George Cotigă

George Cotigă a activat ca antrenor secund la FCSB până în noiembrie 2022. Acesta a plecat de la echipa roș-albastră atunci când Nicolae Dică și-a reziliat contractul cu Gigi Becali.

Nicolae Dică și George Cotigă sunt acum antrenori pentru CS Mioveni însă principalul ia în calcul să părăsească echipa, după înfrângerea cu Petrolul Ploiești, 0-2. Echipa argeșeană a suferit numai înfrângeri în playout și are șanse mici de salvare. CS Mioveni este pe ultimul loc în Superliga, cu 11 puncte.

„De la vorbe la fapte e cale lungă. Degeaba vorbim dacă nu facem pe teren. Astăzi am fost slabi. M-am bucurat la început, că în primele 9 etape eram pe drumul cel bun.

Nu știu, o să ajung acasă și o să mă gândesc ce decizie voi lua. Nu vreau ca doar eu să îmi doresc rămânerea în Liga 1. Pentru mine e important că am venit. Am avut curaj. În nouă etape am arătat un fotbal bun.

O să mă gândesc acasă, să văd ce decizie voi lua. Nu sunt antrenorul care să vină și să-și dorească, iar jucătorii nu”, a spus Nicolae Dică.