Mult negru pe galben în anteturile de Breaking News ale Realităţii TV: iată combinaţia cromatică a toamnei româneşti, în care protestele sindicale "outdoor" s-au demodat, întrucât vremea s-a răcit considerabil.
Din acest motiv, nu mai e atât sexy să blochezi oraşul cu marşuri şi mitinguri, astfel încât ouăle şi covrigii folosite pe post de revendicări riscă să pară desuete.
Noua tendinţă în moda sindicală de sezon e ca protestele să se mute pe culoarul ministerului, unde e cald şi bine. Mai sechestrezi un ministru, mai faci galerie şefului de la ANAF predicând de la înălţime slujbaşilor precum Gigi Becali printre fanii Stelei, mai schimbi o părere cu liderul sindical Marica îmbrăcat în puloverul obligatoriu la orice revoluţie autohtonă. Se poate şi înnopta, în contul cazării intrând bancurile pe care le face presa pe seama vameşilor - desigur alţii decât cei zece din care au rămas vreo patru, daţi afară de fostul ministru Berceanu fiindcă ceruseră şpagă de tranzit trupei AC/DC.
Ne întoarcem la Realitatea, cum de altminteri se întâmplă cu toţi controlorii de la fisc care au puricat televiziunea lui Vîntu vreun anişor, ceea ce face ca protestatarii de azi să îşi poată spune pe numele mic cu reporterii, deoarece s-au tot văzut: scrie "Revolte în toată ţara", ecranul s-a împărţit în patru, benzile cu ştiri antiguvern curg, peisajul e apocaliptic. Lipseşte doar lovitura de stat a cărei menţionare o aştepta C.T. Popescu când aşternea cea mai recentă diatribă antibăsesciană, la finalul căreia Zeus dădea şi el bir cu fugiţii. Ba nu, iată că apare şi această teză, dintr-un comunicat al Alianţei Confederaţiilor Patronale din România: bref, blocându-se trezoreria, nu se mai fac plăţi la bugetul de stat, prin urmare nu vor mai fi bani pentru salariile bugetarilor. Logic, se vor alătura toţi protestelor, lui Traian Băsescu rămânându-i doar posibilitatea de a se interesa la cât pleacă elicopterul.
Şi de ce toate astea? Pentru că foarte mulţi oameni au ajuns cu cuţitul la os? E perfect adevărat, cu ce scrie pe acei fluturaşi arătaţi la televizor nu se poate trăi. Despre sporuri însă, mă iertaţi, există o percepţie publică relativ controversată. Dacă te iei după preşedinte, opinia publică e sfidată de stimulentele de la finanţe. Dacă îl asculţi pe ministrul Ialomiţianu, deduci că n-ar trebui să ia nimeni: cine merită stimulat pentru că România e pe ultimul loc la încasări la bugetul statului, adică la vreo opt procente de bulgari? Cum îşi justifică sporurile încasate, s-au tot dat aceste exemple de când au început revoltele care aduc audienţă moguliziunilor, şoferul şi bufetiera? Angajata de la casierie sau funcţionara păzind un monitor ca să numere plăţile on-line sunt îndreptăţite să ia bani în plus pentru că nişte oameni îşi achită conştiincios datoriile?
Acordarea otova, arbitrară, netransparentă, la cheremul unor şefuleţi funcţionând pe baza legii româneşti a lui Ohm (om eşti cu mine, om sunt cu tine) a acestor sporuri ar însemna ca statul să se autostimuleze în continuare. Să-şi mângâie slujbaşii, dintre care unii - simt nevoia să subliniez, unii - primesc stimulente mult mai grase decât dublul salariului, în virtutea unui circuit natural, bazat pe cerere şi ofertă, de foloase necuvenite. O fi spontan acest amplu protest ce pare foarte bine ticluit, dar dacă la el participă şi slujbaşi care au încetat lucrul din ziua angajării şi au făcut în ore suplimentare ceea ce executau de regulă, adică nimic, aceste chestiuni trebuie reclamate şi nu ascunse sub preş.
Oricât ar fi de enervantă această concluzie, deopotrivă pentru bugetarii afectaţi sau cei de la privat care o duc la fel de rău, cu astfel de stimulente nu se poate face reforma statului. Un stat care se autostimulează e unul nereformat. Asta vrem?
Recomandările noastre
