Fratele Simonei Halep, comportament regretabil pe stradă. A încălcat legea fără să-i pese

În vreme ce Simona Halep se bate de la egal la egal cu toate marile jucătoare de tenis ale lumii, fratele acesteia, Nicolae, are un comportament mai puțin demn de familia unei campioane.

Dacă Simona Halep nu are nevoie de nici o prezentare, prea puțini fiind cei care pot spune că nu știu cine este, cu ce se ocupă și ce performanțe a obținut în cariera sportivă, fratele acesteia este mai puțin cunoscut publicului. De aceea, tânărul a și atras atenția publicațiilor mondene. Iar ceea ce s-a văzut este departe de a-i face cinste.

De curând Nicolae Halep, fratele campioanei de tenis a fost surprins în ipostaze care nu-i fac cinste, deși sunt acceptate în cazul celor mai multora dintre noi. S-a întâmplat cu prilejul unei deplasări la București unde, se pare, a avut mai multe sarcini de îndeplinit. Mai întâi, el a poposit la o agenție imobiliară, unde a discutat câteva zeci de minute, probabil achiziția sau vânzarea unui imobil.

Imediat ce a ieșit din clădirea în care își avea birourile firma de imobiliare, Nicolae a fost surpins într-o serie de imagini în timp ce scuipa pe jos, pe stradă, gest care denotă o lipsă de bune maniere.

Apoi, fratele Simonei a gafat din nou. De această data el a fost observat și filmat în timp ce încălca legea rutieră, traversând printr-un loc nepermis. Tânărul se îndrepta spre autoturismul său, parcat, câteva zeci de metri mai departe, pe contrasens, după cum relatează spynews.ro.

După ce a urcat la volan, el s-a îndreptat spre un restaurant unde avea întâlnire cu sora sa, Simona, și cu iubitul acesteia, omul de afaceri Toni Iuruc. Cei trei au luat masa împreună, iar Nicolae a arătat din nou că bunele maniere îi sunt cam străine. Pe tot timpul cât a mâncat, el a vorbit cu gura plină, încălcând regulile de bună conviețuire publică.

Simona Halep și Toni Iuruc, trăiesc de câtva timp o frumoasă poveste de iubire pe care nu se sfiesc să o arate tuturor. Ori de câte ori ies în public, cei doi îndrăgostiți se afișează în ipostaze tandre, ca și cum ar fi doi adolescenți. De curând, ei au fost surprinși în timp ce se sărutau la ieșirea dintr-un local unde își petrecuseră seara.

Cozmin Gușă aruncă bomba! Noul cuplu nociv de pe scena politicii românești

Mesaj clar de la NATO pentru Erdogan. Îi este interzis