Fratele geamăn al lui Nicolae Ceaușescu conducea Spionajul Extern! Adevăruri despre trecut (partea a II)

Fratele geamăn al lui Nicolae Ceaușescu conducea Spionajul Extern! Adevăruri despre trecut (partea a II)

Continuăm prezentarea emisiunii difuzate de TVR, cu mărturiile a doi foști ofițeri de Securitate, Vasile Mălureanu și Dumitru Bădescu, secondați de cercetătorul CNSAS Mădălin Hodor.

Gen bgd (r.) Vasile Mălureanu (fost maior de Securitate): Eu sunt ceea ce s-ar putea numi un ofițer de informații de carieră în sensul că am urmat cursurile Școlii de ofițeri de informații, după aceea mi-am desfășurat activitatea timp de 36 de ani numai în Serviciul Național de Informații. Am intrat în școala de ofițeri în 1965. Contează și contextul general, era după aprilie 1964 pe care eu îl socotesc un moment de rerenaștere națională și în acest context chiar am considerat cu dorința mea de a fi istoric am făcut altfel de istorie dar o să vedeți și în cărțile pe care le-am publicat rezultă că am avut foarte multe tangențe pe parcursul activității cu zona cercetării istorice și a protecției patrimoniului cultural național.

Mădălin Hodor (cercetător CNSAS): Nicolae Ceaușescu a încercat efectiv să conducă așa cum a făcut și cu restul, și cu partidul și cu societatea, a încercat să-și impună membri ai clanului familiei în interiorul Securității. De exemplu fratele lui geamăn era unul dintre șefii efectivi ai Direcției de Informații Externe. Avea numele de cod ”Tovarășul Călin” în unul din documentele DIE, cam tot ce făcea Direcția de Informații Externe. Tovarășul Călin își dădea avizul. Vă spun la modul concret că Nicolae Ceaușescu conducea Securitatea pentru că multe din operațiunile Securității, el decidea cum se fac mai ales în ceea ce privește Direcția de Informații Externe, adică operațiunile din afară de spionaj sau unde erau chestiuni mai importante.

Ne puteți urmări și pe Google News

gen. mr. (rtr.) Dumitru Bădescu (fost ofițer de Securitate la Contrainformații Economice): Partidul a încercat permanent pentru punerea în aplicare a politicii partidului să extindă atribuțiile și competențele Securității spre orice fel de problemă care interesa partidul din punct de vedere ideologic de data aceasta, problemă pe care eu am simțit-o în activitatea proprie. Era greu să nu te ocupi și să nu desfășori activități care veneau pe această filieră practic pur ideologică. Noi ne ocupam evident de problemele majore de interes pentru securitatea națională nu numai în contrainformații economice. Chestiunea e valabilă și în contraspionaj și în antiterorism și în apărarea Constituției de atunci.

Va urma