Fotograful cu viziuni de poet: Gustave Marissiaux

Fotograful cu viziuni de poet: Gustave Marissiaux

Gustave Marissiaux a fost un fotograf belgian care a revoluţionat arta fotografică. Lucrările sale vor fi expuse la Muzeul Naţional de Artă al României, începând de săptămâna viitoare.

Muzeul Naţional de Artă al României în colaborare cu  Delegaţia Valonia-Bruxelles la Bucureşti şi Muzeul Fotografiei din Charleroi, Belgia au conclucrat pentru realizarea expoziţiei de fotografie „GUSTAVE MARISSIAUX. O poetică a privirii”.

Gustave Marissiaux (1872 - 1929) este un nume de referinţă în arta belgiană datorită fotografiilor sale poetice, caracterizate de o sensibilitate deosebită, aproape feminină. Acestea îl plasează printre reprezentanţii de seamă ai curentului pictorialist din fotografia belgiană.

„Prin creaţia sa, Gustave Marissiaux a contribuit la transformarea radicală a fotografiei şi a modului în care imaginea fotografică a fost percepută ulterior. Subiectele abordate de către Marissiaux (portrete feminine, peisaje din Italia şi Belgia, scene din bazinele de extracţie a huilei din zona Liège) au o notă comună: estetismul. Marcat de peisagistica preimpresionistă franceză şi de portretul englez, Marissiaux a transferat imaginilor sale calităţi plastice. De fapt, preocupările sale sunt cele ale unui pictor, culoarea având un rol esenţial chiar şi în fotografiile alb-negru. Se poate spune astfel despre Gustave Marissiaux că este un artist fotograf şi un fotograf artist”, ne spun organizatorii expoziţiei.

Ne puteți urmări și pe Google News

Expoziţia marchează o frumoasă şi îndelungată colaborare dintre Muzeul Naţional de Artă al României şi Delegaţia Valonia-Bruxelles la Bucureşti, începută în anul 2002. De atunci, MNAR a găzduit cu regularitate expoziţii care pun în valoare bogăţia creatoare a artiştilor din Valonia şi din Bruxelles.