Președintele sirian Bashar al-Assad susține că această uimagine cu micuțul respectiv este una falsificată. Liderul sirian a transmis că este una „manipulată”

Într-un interviu acordat recent de soția președintelui sirian Bashar Al Assad, Asma Assad a declarat cu privire la acest subiect că reprezintă o pierdere, la fel ca toate tragediile legate de copii, făcând trimitere spre cei din orașul Zara.

Întrebată de ce mass media nu a acoperit cu aceeași intensitate subiectul legat de copiii din orașul Zara comparativ cu cazul lui Omran și al lui Aylan Klurdi, refugiatul minor înecat, aceasta a precizat că „"Mass media occidentală se concentreză doar pe aceste tragedii deoarece ele erau prevăzute în agenda lor”.