Fotbalul românesc, în lacrimi. A crezut că a scăpat de cancer, dar după 11 ani...

Fotbalul românesc, în lacrimi. A crezut că a scăpat de cancer, dar după 11 ani...

În urmă cu două luni în timp ce sa afla la Nisa, Mircea Sandu, un cunoscut oficial al FRF, a fost diagnosticat din nou cu cancer.

Fostul oficial FRF Mircea Sandu a fost diagnosticat cu o nouă tumoare, la 11 ani după ce a învins cancerul de colon. Totul s-a petrecut în urmă cu două luni.

Noua tumoare era situată la nivelul plămânilor și a fost descoperită absolut întâmplător în timp ce Sandu se afla la Nisa.

Pandemia l-a prins în Franța, unde se afla la fiica sa, Raluca, iar după 3 luni de stat acolo, când România a ieșit din starea de urgență, Mircea Sandu și-a programat revenirea în țară.

Ne puteți urmări și pe Google News

La rugămințile soției a efectuat un control de rutină în Franța, iar doctorul i-a transmis că ceva e în neregulă la plămâni, unde apăruseră semne de întrebare și la radiografia de anul trecut.

După ce au făcut o serie de investigații, medicii francezi au ajuns concluzionat că tumoarea este malignă, deci operabilă. Din fericire, tumoarea fost descoperită într-un stadiu incipient. În urma operaţiei medicii au extirpat-o în totalitate.

Toate costurile operaţiei chirurgicale au fost suportate de asigurarea medicale de care Mircea Sandu beneficiază în Franţa.

În urmă cu 11 ani, fostul şef al Federaţiei Române de Fotbal a reușit să învingă un cancer la rect şi la ficat. Aproximativ 100.000 de euro a cheltuit atunci Mircea Sandu pentru a-și reface sănătatea.

„Fiecare avem un destin, asta e concluzia mea după ce am trecut prin ce am trecut. După 45 de ani, eu făceam controale la fiecare 6 luni, parcă Dumnezeu m-a trimis la doctor. Când am aflat diagnosticul, mi-am zis 'Să vedem până unde mă duce Dumnezeu”, povestea Mircea Sandu atunci.

Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România a publicat în 2019 un studiu care arată că în țara noastră mor anual aproape 51.000 de oameni din cauza acestei boli. Ceea ce înseamnă o medie de 140 de români pe zi, scrie RomâniaTV.