Fotbalistul iranian Amir Nasr-Azadani a fost condamnat la pedeapsa cu moartea. Sindicatul fotbaliștilor: „FIFPRO este șocată și dezgustată”

Fotbalistul iranian Amir Nasr-Azadani a fost condamnat la pedeapsa cu moartea. Sindicatul fotbaliștilor: „FIFPRO este șocată și dezgustată”

Fotbalistul iranian „Amir Nasr-Azadani a fost condamnat la moarte pentru că s-a implicat în protestele naționale în curs de desfășurare din țară. Evenimentele au fost declanșate după ce Poliția Moralității a omorât-o pe Masha Amini.

Fotbalistul Amir Nasr-Azadani, în vârstă de 26 de ani, a fost arestat în noiembrie. El a fost condamnat la moarte în Iran pentru că a militat pentru drepturile femeilor din țara sa. Fotbalistul a participat la protestele organizate în Iran după ce tânăra Masha Amini a fost ucisă de Poliția Moralității. Sistemul judiciar al Republicii Islamice are de gând să îl spânzure pe fotbalistul de 26 de ani pentru moartea colonelului Esmaeil Cheraghi și a doi membri Basij.

În acest context, sindicatul fotbaliștilor FIFPRO, organizația reprezentativă la nivel mondial pentru 65.000 de fotbaliști profesioniști, și-a prezentat punctul de vedere față de această decizie pe Twitter. „FIFPRO este șocată și dezgustată de rapoartele conform cărora fotbalistul profesionist Amir Nasr-Azadani riscă să fie executat în Iran după ce a militat pentru drepturile femeilor și pentru libertatea de bază în țara să. Suntem solidari cu Amir și solicităm înlăturarea imediată a pedepsei sale”.

De ce este acuzat Amir Nasr-Azadani

În Iran au loc în prezent proteste la nivel național. Manifestațiile au fost declanșate de moartea Mahsei Amini, în vârstă de 22 de ani, în septembrie. Tânăra se afla în custodia poliției după ce ar fi încălcat regulile stricte privind acoperirea capului. Fotbalistul și alți doi acuzați ar fi fost prezenți la televiziunea de stat, pe 20 noiembrie. Cei trei au făcut o serie de declarații privind moartea tinerei.

Nasr-Azadani a jucat anterior pentru echipele Rah-Ahan, Tractor și Gol-e Rayhan din Iran. Autoritățile din țară susțin că fotbalistul a fost prezent la proteste. Totuși, există zvonuri că sportivul nu s-a aflat niciodată în apropierea zonei în care Cheraghi și cei doi membri Basij au fost uciși. Mai mult decât atât, fotbalistul a spus că implicarea sa în proteste s-a limitat la rostirea de sloganuri timp de câteva ore. Echipa națională iraniană care a participat la Campionatul Mondial din Qatar a protestat și ea față de tragicul eveniment. Fotbaliștii au refuzat să cânte imnul național înaintea meciului de deschidere cu Anglia, pe 21 noiembrie, informează Insider.com.