Fotbaliștii de la Napoli vor fi echipați de Giorgio Armani. Cum vor arăta noile tricouri. FOTO+ VIDEO

Giorgio Armani/ Sursa foto Facebook

Celebrul designer Italian Giorgio Armani îi va îmbrăca jucătorii echipei de fotbal SSC Napoli, în următorul sezon. Tricourile au fost prezentate, deja, de președintele clubului napoletan.

Jucătorii echipei din Napoli vor evolua în noul sezon al campionatului într-un echipament de lux. Acesta va fi conceput de celebrul designer italian Giorgio Armani, după cum informează publicația L'Equipe. Jurnaliștii citează un anunț făcut de clubul italian de fotbal pe contul său oficial.

Echipa din Napoli a pus capăt unei colaborări, care a durat şase ani, cu producătorul de echipament sportiv Kappa. Iar joi, 19 august, napoletanii şi-au prezentat noul partener tehnic pentru sezonul viitor, EA7 Emporio Armani.

Anunțul a fost făcut cu câteva zile înaintea startului noii ediţii din Serie A.

Preşedintele lui SSC Napoli, Aurelio De Laurentiis a semnat un parteneriat neobişnuit în lumea fotbalului. Armani urmează să se ocupe de partea de creaţie - respectiv realizarea ţinutelor sportive - în timp ce clubul va produce şi comercializa el însuşi tricourile.

Stilistul a convenit cu Società Sportiva Calcio Napoli (SSC Napoli) ca o parte din profiturile obținute din comercializarea produselor create să fie donate pentru acțiuni de binefacere.

Cum vor arăta noile tricouri ale lui Napoli

Pentru prima oară s-a anunțat că Giorgio Armani va realiza noul echipament, pentru sezonul 2021 – 2022, al celor de la Napoli, în urmă cu câteva săptămâni. Toată lumea a fost curioasă să vadă cum vor arăta noile tricouri.

Așteptarea a luat sfîrșit, iar fanii clubului au putut admira noile echipamente, realizate de Armani, pe care le vor purta jucătorii lui SSC Napoli. Acestea vor combina o bază albastru marin cu aplicații de culoare bleu ciel.

Logo-ul EA7 va fi aplicat în partea dreaptă sus, iar în centru va figura logo-ul roșu al sponsorului Lete.

Noul echipament Napoli 21-22 are un guler în V suprapus, în interiorul căruia se află logo-ul clubului de fotbal.

Ce este EA7

EA7 este divizia de sport a grupului Armani care și-a început activitatea ca sponsor tehnic pentru echipa Olimpia Milano. EA7 a furnizat și echipamentul oficial al echipei olimpice a Italiei.

Acordul încheiat cu Napoli reprezintă o premieră pentru producătorii de echipament sportiv, pentru fotbal. Este o nouă aventură în care s-a băgat Girogio Armani, într-un domeniu în care nu a mai activat niciodată în lunga sa carieră.

Sursa foto: sscnapoli.it