Anii '80, rămași în mentalul colectiv drept o perioadă de mari lipsuri, pregăteau o nouă lovitură pentru români. Meciurile de fotbal televizate, cele care încă mai aduceau o urmă de speranță în casele românilor, au fost limitate de un program strict, concentrat pe cultul personalității lui Nicoale Ceaușescu.

În zilele noastre, cele mai importante meciuri de fotbal din campionatul intern și din afara țării ne sunt disponibile fără prea multe probleme. Cu toate acestea, în urmă cu trei sau patru decenii, situația era cu totul diferită, și nu doar din cauza diferențelor de tehnologie dintre cele două perioade.

„Fotbalul netelevizat” și încercarea „de a prinde semnal de la vecini”

În anii ’80, românii au fost supuși unor grave privațiuni, printre care s-a numărat și transmisiunea TV. Nicolae Ceaușescu a impus un control strict asupra economiei țării, iar de suferit au avut și microbiștii, după ce Televiziunea Română și-a restrâns programul la doar două ore de emisie zilnic.

Chiar și aceste două ore erau în general ocupate de propaganda regimului, ceea ce i-a făcut pe oameni să își îndrepte antenele către bulgari, ruși, unguri sau iugoslavi, în funcție de așezarea geografică. Cele mai căutate transmisiuni erau cele ale meciurilor de fotbal.

La TVR nu se mai transmiteau decât jocurile echipei naționale și foarte rar câte un meci din campionatul intern

Nu se știa dacă partida urma sau nu să se vadă la TV, așa că oamenii stăteau ca pe ace așteptând ora de start. În toamna anului 1989, TVR nu a difuzat marele derby dintre Steaua și Dinamo, disputat în Ghencea și câștigat de oaspeți cu scorul de 3-0. Episod elocvent pentru acele vremuri. Așa că oamenii au dat mai tare sonorul aparatelor de radio. Erau vremuri în care cele nouă meciuri ale etapei se disputau la aceeași oră, iar emisiunea „Fotbal Minut cu Minut” era ascultată de milioane de microbiști.

În România s-au transmis partidele jucate de echipa națională, în 1984, la Europeanul din Franța. Dar TVR nu a mai achiziționat drepturile Campionatului Mondial găzduit de Mexic, în 1986. Mai ales că naționala ratase calificarea. 5.000 de dolari era costul pentru transmiterea celor 52 de meciuri, dar ordinul de sus a interzis difuzarea meciurilor.

În Bulgaria, turneul a putut fi urmărit integral, ceea ce i-a făcut pe români să își orienteze antenele spre sud. Cei mai norocoși au reușit să vadă meciurile din Mexic, chiar dacă transmisiunea nu era foarte bună.

Situația s-a repetat la Campionatul European de fotbal (RFG) din 1988

Aceeași situație a fost și în 1988, la Campionatul European găzduit de RFG, acolo unde România nu s-a calificat. În primăvara anului 1989, Steaua s-a calificat în semifinalele Cupei Campionilor Europeni, după ce a învins-o în semifinale pe Galatasaray (scor 4-0 și 1-1). Românii erau curioși să afle cu cine vor juca „militarii” în ultimul act. Din păcate pentru ei, cealaltă semifinală, disputată de AC Milan și Real Madrid, nu s-a putut vedea decât la bulgari.

Italienii au câștigat în retur, acasă, cu 5-0, după ce remizaseră în tur, 1-1. Nici despre marea finală de la Barcelona nu s-a știut dacă „se dă sau nu se dă”. În cele din urmă s-a dat. Steaua a pierdut cu 0-4, iar meciul a fost comentat de Cristian Țopescu.

Revoluția din 1989 a adus și o schimbare benefică pentru microbiști. Televiziunea Română Liberă a transmis Campionatul Mondial din Italia din 1990, în integralitate.

De la două ore de program pe zi și până la sute de canale non-stop în zilele noastre

În anul 1971, la sugestia lui Nicolae Ceaușescu a fost înfiinţat Consiliul Naţional al Radioteleviziunii Române:

„Avînd în vedere rolul din ce în ce mai important al radiodifuziunii şi televiziunii în informarea şi formarea opiniei publice, a omului nou, constructor activ al societăţii socialiste, în educarea comunistă a maselor, precum şi activitatea complexă şi multilaterală pe care o desfăşoară în toate sectoarele vieţii social-politice, economice şi culturale, prin alăturatul decret Consiliul de Stat a dispus înfiinţarea Consiliului Naţional al Radioteleviziunii Române”, se arată în decretul devenit Legea nr. 34/1971.

Din momentul respectiv, cenzura și ochiul strict al regimului veghea în mod oficial orice produs audio-vizual disponibil în țară.

Economia impusă de Ceaușescu, motivul pentru care meciurile nu erau difuzate

Pe 21 octombrie 1981, pe stadionul „Giuseppe Meazza” se termina un meci din turul doi al Cupei UEFA, manșa-tur. Internazionale Milano – Dinamo 1-1, iar două săptămâni mai târziu, roș-albii se calificau cu un gol marcat în prelungiri de Costel Orac.

În primele 90 ale meciului de la București, scorul era de 1-1. Meciul începuse la ora 14 și se știa dinainte că la ora 16 urma să se transmită o mare adunare populară a lui Ceaușescu, din afara Bucureștiului.

Înainte de a începe prelungirile, imaginile au părăsit stadionul Dinamo. În acel moment, toată atenția s-a concentrat în piața publică, acolo unde zeci de mii de oameni îl aclamau forțat pe Nicolae Ceaușescu. Nu doar televizorul și-a mutat atenția de la meci, ci și radioul. La curent cu evenimentele au putut fi doar cei 20.000 de spectatori prezenți în Ștefan cel Mare. Ceilalți români care au urmărit meciul au fost nevoiți să aștepte încă câteva ore pentru a afla de calificarea istorică a echipei Dinamo.

Până în 1984, românii reușeau să mai vadă câteva meciuri de fotbal la televizor

După ce a luat decizia de a plăti cât mai repede datoria externă a României, Nicolae Ceaușescu a impus programul tv redus la două-trei ore pe zi. Acest interval era atribuit propagandei conducătorului, iar fotbalul a dispărut de pe ecrane:

1. Ultima finală a Cupei Campionilor din comunism (cu excepția celei de la Sevilla, în care a fost implicată Steaua și s-a televizat) s-a transmis în 1977, Liverpool-Gladbach, 3-1 la Roma.
2. Ultimul Mondial a fost cel din Argentina, din 1978.

Ulterior, până în 1990, românii nu au putut urmări Europenele din 1980 și 1988. Atunci când România a reușit să se califice, în 1984, televiziunea a dat cele trei meciuri ale naționalei: 1-1 cu Spania, 1-2 cu RFG și 0-1 cu Portugalia, plus finala Franța-Spania 2-0.

Nu s-au văzut pe ecranele românești nici Campionatele Mondiale din 1982 și 1986. Hotărâți să vadă fotbal, românii au început să confecționeze tot mai multe antene speciale, cu ajutorul cărora reușeau să capteze semnalul de la vecini.

De regimul strict al lui Ceaușescu nu a scăpat nici derby-ul de tradiție dintre Steaua și Dinamo. Primul derby care nu a fost transmis a fost cel din 30.10.1986. Atunci, roș-albaștrii s-au impus cu 3-0 în Ghencea. Următoarele trei derby-uri din campionat, cele din mai 1987, decembrie 1987, iunie 1988, au avut aceeași soartă. Speranța începea să apară în decembrie 1988, atunci când a fost televizat derby-ul pe zăpadă, încheiat 0-0 pe stadionul Dinamo. Cu toate aceastea, celebrul 3-0 al dinamoviștilor în Ghencea, pe 9 septembrie 1989, n-a putut nici el fi văzut pe ecrane.