Fostul șef al spionajului din Peru încearcă să schimbe rezultatul alegerilor din închisoare

Fostul șef al spionajului din Peru încearcă să schimbe rezultatul alegerilor din închisoare sursa foto. EVZ

Înregistrările audio de săptămâna trecută îl prezintă pe fostul șef al spionajului din Peru, Vladimiro Montesinos, ca fiind un promotor al mituirii judecătorilor pentru a modifica rezultatul alegerilor prezidențiale. 

Din 1990 și până în 2000, Montesinos a condus serviciul de informații din Peru, Servicio de Inteligencia Nacional (SIN). El a lucrat în strânsă cooperare cu Alberto Fujimori, care în prezent execută o pedeapsă cu închisoarea, pentru corupție și abuzuri ale drepturilor omului.

Montesinos este și el închis în urma unei pedepse de 25 de ani pentru înființarea unei rețele de activități ilegale în timpul mandatului său. Printre infracțiunile pe care le-a comis se numără traficul de droguri, luare de mită și delapidare. 

Legături puternice între serviciile secrete și politică

În ciuda căderii sale dramatice de la putere, Fujimori rămâne popular în Peru.

Ne puteți urmări și pe Google News

La începutul acestei luni, fiica sa, Keiko Fujimori, a luptat împotriva sindicalistul Pedro Castillo, care a fost declarat câștigătorul celui de-al doilea tur, cu 50,12%. Statele Unite, Uniunea Europeană și Organizația Statelor Americane au declarat alegerile libere și corecte.

Dar Keiko Fujimori, care a jurat să-și elibereze tatăl din închisoare dacă va câștiga președinția, susține că victoria lui Castillo a fost rezultatul unei fraude electorale. Juriul Național al Alegerilor, înființat de Oficiul Național pentru Procese Electorale, auditează rezultatele alegerilor din întreaga țară.

A încercat să mituiască și din închisoare

Conflictul a luat amploare sâmbătă, când un parlamentar, Fernando Olivera, a lansat o serie de înregistrări între Montesinos care este închis și un comandant militar, Pedro Rejas, care este un aliat politic al lui Fujimori.

În acele înregistrări, Montesinos îi transmite lui Rejas că trebuie să influențeze judecătorii, oferindu-le diferite sume de bani. Scopul mitei fiind asigurarea victoriei lui Keiko Fujimori. De asemenea, îl avertizează pe Rejas că dacă Fujimori nu câștigă alegerile, probabil va ajunge în închisoare pentru corupție, la fel ca tatăl ei. 

Autoritate penitenciară a marinei din Peru, care supraveghează închisoare de maximă securitate unde este și Montesinos, a confirmat că înregistrările lansate de Olivera sunt autentice.

Unii consideră că implicarea lui Rejas în conspirația provocată de Montesinos poate indica o disponibilitate a forțelor armate de a organiza o lovitură de stat, în cazul în care Castillo devine următorul președinte al Peru. Între timp, Keiko Fujimori a spus că a fost indignată când a ascultat înregistrările lui Montesinos. Ea l-a descris pe Montesinos ca pe un criminal care a trădat pe toată lumea cât a fost șeful spionajului din Peru, a spus Intel News.