Fostul șef al CJ Brăila, achitat de Curtea de Apel Galați. Gheorghe Bunea Stancu ar fi beneficiat de „sprijin de specialitate al SRI”

Fostul șef al CJ Brăila, achitat de Curtea de Apel Galați. Gheorghe Bunea Stancu ar fi beneficiat de „sprijin de specialitate al SRI”Sursa foto: arhiva EVZ

Curtea de Apel Galati a decis să mențină sentinta pronunțată de magistratul Carmen Comanescu de la Tribunalul Vrancea, cea privitoare la achitarea lui Gheorghe Bunea Stancu. Fostul șef al Consiliului Județean Brăila era acuzat de abuz în serviciu si conflict de interese, dar grație sprijinului SRI, acesta a fost eliberat, fiind achitați și ceilalți 17 inculpați din dosar.

A existat și un al 19-lea inculpat în acest dosar, însă persoana în cauză a murit inainte de pronunțarea sentinței de fond. Decizia Curții de Apel Galați a fost pronunțată joi, pe 22 septembrie. Anterior, pe 7 aprilie 2021, magistratul Carmen Comanescu de la Tribunalul Vrancea a cerut achitarea lui Gheorghe Bunea Stancu și a celorlalți inculpați din dosar.

Curtea de Apel Galați l-a achitat pe Gheorghe Bunea Stancu

Soluțiile de achitare în cazul tuturor acuzaților din dosar au fost formulare în temeiul art. 16 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, care prevede că „fapta nu există”, a articolului 16 alin. 1 lit. b) teza I din același Cod, care stipulează că „fapta nu e prevazută de legea penală”, dar si a articolului 16 alin. 1 lit. c) din Cod, care prevede că„nu există probe”. Pentru cel de al 19-lea inculpat, Curtea de Apel a hotărât încetarea procesului penal, ca urmare a decesului.

„Soluția pe scurt: În baza art. 421 pct. 2 lit. a) Cod procedura penală admite apelul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați. Desființează, în parte, Sentința penală nr. 32/07.04.2021 a Tribunalului Vrancea și în rejudecare: Desființează, în totalitate, certificatul fiscal nr. 725/28.09.2009 eliberat de Primăria comunei Vădeni, jud. Brăila pentru S.C. Tancrad S.R.L. Galați. Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Suma totală de 2819,25 lei, reprezentând plata parțială a onorariilor avocaților desemnați din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției către Baroul Galați după cum urmează: - 939,75 lei – avocat Moldoveanu Carmen; - 939,75 lei – avocat Mihăilă Ivonna; - 939,75 lei – avocat Tifrea Sorina. Definitivă. Pronunțată prin punerea deciziei la dispoziția inculpaților, părților și a procurorului, prin mijlocirea grefei instanței, azi 22.09.2022. Document: Hotărâre 942/2022 22.09.2022“, a motivat Curtea de Apel Galați.

Prejudiciu de aproape 600 de mii de euro la bugetul Consiliului Județean Brăila

În octombrie 2014, DNA transmitea un comunicat în care anunța că cei 19 inculpați au fost trimiși în judecată.

„Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul teritorial Galati au dispus trimiterea în judecată a lui Gheorghe Bunea Stanu, președinte al Consiliului Județean Brăila, aflat in stare de arest la domiciliu, pentru săvârșirea infracțiunilor: cinci infractiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, dintre care una în formă continuată (6 acte materiale) și conflict de interese (...). În perioada 16.07.2009 – 04.08.2010, inculpatul Gheorghe Bunea Stancu, președinte al Consiliului Județean Brăila, a aprobat si a avizat documentația în procedurile de achiziții publice organizate de instituția pe care o conduce, finalizate cu încheierea a șase contracte, deși a cunoscut faptul că firmele care au oferit prețurile cele mai mici (criteriul principal de atribuire), au fost descalificate prin interpretarea discriminatorie a condițiilor tehnice sau financiare.

Aceasta în scopul vădit de a atribui lucrările respective firmelor agreate și anume SC TANCRAD SRL Galați, SC CONCIVIA SĂ Brăila și SC TANCRAD CONSTRUCT SRL Brăila, determinând, prin încălcarea atribuțiilor ce-i reveneau în calitate de președinte al Consiliului Județean Brăila și de ordonator principal de credite, privitor la folosirea și gestionarea eficientă a fondurilor publice, alături de alți funcționari din subordinea să (membrii comisiei de evaluare a ofertelor) producerea unui prejudiciu în valoare totală de 2.924.817,60 lei la bugetul Consiliului Județean Brăila și vătămarea intereselor legitime ale participanților descalificați în mod discriminatoriu din procedurile de achiziții publice la care au participat”, a transmis DNA în 2014, conform Luju.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News